Într-o companie de mare angajament am văzut zilele trecute primele 2 episoade din cel de-al cincilea serial românesc pe care am să îl urmăresc la HBO. După Umbre, Valea Mută, În Derivă și Rămâi cu mine, HBO strikes again și intră, de data aceasta, în lumea hackerilor și a atacurilor cibernetice.
Nu știu dacă are rost să mai menționez că nu citesc cronici de film sau teatru înainte de a vedea ceva nou, deci este inutil să mai spun faptul că nu știam nimic despre acest serial, în afara faptului că aveam să îl revăd pe Andi Vasluianu pe ecran. Prima surpriză a fost să descopăr că a fost filmat la Timișoara și să văd imagini din locuri cunoscute.

Genericul producției este primul care atrage spectatorul. Din punctul meu de vedere este cel mai bun intro dintre cele 5 ale serialelor românești marca HBO văzute de mine până acum și combină memorabil grafică și cadre legate de subiectul filmului, internetul, cu imagini din Frankfurt și Timișoara, totul pe muzica produsă de Silent Strike care semnează împreună cu Deliric și coloana sonoră a producției.

Povestea, scrisă de Igor Cobileanski care și regizează 4 episoade, altele 2 fiind regizate de Anca Miruna Lăzărescu, pornește de la un atac cibernetic al unei bănci din Germania. Evenimentul conduce investigatorii de fraude cibernetice către o o rețea de hackeri din România. Pentru investigații este trimisă la Timișoara, orașul de unde pare să fi fost lansat atacul, inspectoarea Lisa Metz (Anna Schumacher), o polițistă născută aici și emigrată în Germania.

Ajunsă înapoi în orașul unde a copilărit Lisa îl cunoaște pe inspectorul Adam Șandor (Andi Vasluianu) de la secția de poliție din Timișoara, iar între ei se naște imediat o atracție frumoasă, chiar dacă încă de la început au divergențe profesionale. Pe lângă anchetă și relația cu autoritățile române, întorcându-se pe meleagurile natale, Lisa va descoperi lucruri din trecutul tulbure al familiei sale. Intriga serialului are mai multe direcții care abia aștept să văd cum se unesc către final.

Dialogurile sunt scrise foarte bine și au mult umor, am râs cu poftă în anumite momente, personajele sunt diverse și interesante, iar actorii pe care i-am văzut în primele două episoade joacă impecabil – am remarcat, încă o dată, lejeritatea și eleganța cu care interpretează Andi Vasluianu. Muzica și imaginile panoramice sunt captivante, acțiunea și intriga te țin în priză, iar eu sunt acum foarte curioasă de continuarea acțiunii și presimt că mi se va părea prea scurt acest serial la final. Are doar 6 episoade.

Serialul Hackerville, creat de HBO în parteneriat cu TNT și filmat în Timișoara, București și Frankfurt, va avea premiera pe 4 noiembrie. Abia aștept să revăd primele episoade, am rămas cu o stare și impresie bune după vizionare. 🙂

DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*