Experiență de teatru
După 2 ore din spectacolul Anna Karenina, la pauză am ieșit toată sala să ne dezmorțim. Eu și soră mea am ajuns la etajul Sălii din C-tin Mille a Teatrului Mic, unde, pe hol se plimba actorul Cristi Iacob. Una dintre angajatele teatrului l-a întrebat dacă dorește ceva. Continuând să meargă el i-a zis: „Nu, nu”. A continuat zâmbind: „Emoțiile astea. Credeam că s-au dus, dar nu este așa”. Era prima seară de premieră a spectacolului.
S-au întâmplat atâtea în astea două săptămâni de când am fost la unul dintre cele mai bune spectacole văzute anul ăsta și uite că nu am găsit spațiu mental să scriu despre această experiență de teatru. Zic câteva vorbe acum, pentru că nu vreau să mai las să treacă niciun bine nescris undeva.
Deși o dramă, deși solicitant și istovitor – este un maraton intens de aproape 4 ore – spectacolul Anna Karenina, în dramatizarea Angelinei Roşca după Lev Tolstoi, montat de Dumitru Acriș la Teatrul Mic, este unul dintre momentele bune trăite în ultima lună. Fiindcă vine cu o bogăție de text, o scenografie superbă (doamne, ce rochii are Ana Bianca Popescu) și o distribuție aleasă pe sprânceană.
Regizorul Dumitru Acriș, despre care nu știam efectiv nimic, deci n-am anticipat că vine la București cu un asemenea spectacol răscolitor, aduce în contemporan povestea Annei. Și, pentru a face asta, alege să spună alte povești paralele cu cea a eroinei aducând în scenă 4 cupluri care se luptă să țină pasul cu toate nefericirile, traumele, tristețile, sărăciile, conflictele, războaiele personale și dramele sociale pe care le trăiesc. Ca viața și-n zilele noastre. Despre viață, iubire, sacrificiu și moarte (sub mai multe forme) este Anna Karenina.
Anna Karenina este un discurs artistic răspicat, chiar agresiv pe alocuri, despre dinamici relaționale toxice, despre libertățile și drepturile pentru care femeile au fost nevoie să lupte atât de mult, și încă o mai fac, despre rolul femeii în societate, despre bărbați înecați de propria masculinitate toxică și ego, despre violență domestică și umilirea femeii, despre mame care se sacrifică pentru copii, dar și mame care vor să își controleze copiii ajunși adulți, despre vise care nu se mai trăiesc.
Spectacolul lui Dumitru Acriș este plin de sensuri și metafore. Discursul său regizoral nu etichetează oameni, nu condamnă și nu laudă, arată doar tipologii umane și arată cum sunt transformați de traume sau de experiențe grele și relații complicate, bărbații și femeile, deopotrivă.
Mi-a plăcut mult faptul că am văzut spectacolul din mijlocul acțiunii – o parte dintre spectatori pot sta pe scenă, iar personajele defilează, se tânguiesc, se ceartă, se iubesc și se resping pe un podium al tensiunii interioare și suferinței personale, chiar sub ochii lor. Conflictele și zbaterile personajelor se simt în stomac uneori, fiindcă actorii joacă aproape de public, la o intensitate ce uneori atinge vârfuri înalte. Ritmul alert, tensiunea nu scad niciun moment timp de 4 ore, nu există secunde de respiro. Pasajele de coregrafie semnate de Ştefan Lupu accentuează intrigile și momentele cheie ale poveștii, iar actorii din distribuție sunt cu toții la un nivel înalt de interpretare. Se vede că s-a lucrat mult la acest spectacol.
În spectacolul Anna Karenina de la Teatrul Mic, locul naratorului este luat de un psiholog (Alina Rotaru care reușește un rol de observator excelent, iar uneori devine tăioasă ca un laser), o propunere scenică prin care textul este transpus în contemporan. În cabinetul specialistei, personajele își mărturisesc cele mai intime gânduri, își exprimă emoțiile, arătând astfel spectatorului toate măruntaiele minților și sufletelor lor. Și tot spectatorul este martorul transformărilor pshio-emoționale care se produc în ei.
Chiar dacă explorează viețile mai multor personaje, în prim plan rămâne povestea Annei, dilemele personale și morale cu care se confruntă aceasta în timp ce se luptă cu propriile sentimente și vinovăția de a-l înșela pe Karenin (Cristi Iacob, ce pendulează subtil între soțul iubitor și judecătorul Annei), cu reacțiile societății care condamnă iubirea interzisă ce o împărtășește cu Vronski (Vlad Logigan cu o prezenţă expresivă în rolul seducătorului, și călăului Annei, aș zice eu).
Ana Bianca Popescu, actriță pe care o urmăresc de mulți ani și mă impresionează de fiecare dată cu expresivitatea și multiplele limbaje în care își construiește personajele, este desăvârșită în rolul Anei. Este pasională, patetică, transfigurată de dor, de durere și tristețe, sfâșiată de lupta care se dă între femeia și mama ce-i locuiesc ființa.
O altă mamă și femeie care m-a emoționat teribil este Dolly (Daria Alexandrovna). Pentru compoziția ei, actrița Oana Pușcatu creează portretul unei femei care se zbate și ea între rolul de femeie și cel de mamă, încercând să fie puternică în fața escapadelor amoroase ale soțului său, interpretat ferm de Andrei Seușan, și totuși să își păstreze demnitatea în fața abuzurilor emoționale și a sărăciei în timp ce își protejează copii.
La polul opus, două mame elicopter, care gravitează acaparator în jurul copiilor lor adulți, dictându-le alegerile, sunt mama Ekaterinei Alexandrovna, interpretată de Ana Bart și contesa Vronskaia în al cărei rol m-am bucurat să o revăd pe scenă pe una dintre feblețile mele de la Teatrul Mic, Andreea Grămoșteanu. Tot cu bucurie a fost și revederea actorilor Alexandru Voicu, un alt artist al cărui parcurs îl urmăresc cu interes, și pe care l-am regăsit aici într-un Levin (Constantin Dmitrievici) care-și acceptă și poartă cu demninate destinul și Marian Olteanu ( pe care-l știu dinainte de a fi vedetă TV 🙂 ), în alt Levin ( Nicolai), un bărbat măcinat de boala alcoolului, care își objectifică și umilește femeia iubitoare și fidelă (Claudia Prec).
Anna Karenina de la Teatrul Mic este un spectacol dinamic, emoționant, cu un discurs regizoral ferm și coerent, cu multă acțiune, dialoguri puternice, cu personaje vii și explorare psihologică, care reflectă viața și societatea așa cum sunt ele și acum. Este în top 5 spectacole foarte bune văzute de mine anul acesta.
***
ANNA KARENINA
Regia și scenografia: Dumitru Acriș
Dramatizarea: Angelina Roșca
Coregrafia: Ștefan Lupu
Cu: Ana Bianca Popescu, Cristi Iacob, Vlad Logigan, Ionuț Vișan, Alexandru Voicu, Ana Radu, Antonia Scutaru, Ana Bart, Andrei Seușan, Oana Pușcatu, Andreea Grămoșteanu, Gabriela Iacob, Alina Rotaru, Marian Olteanu, Virgil Aioanei, Rareș Florin Stoica, Irina Velcescu, Claudia Prec, Vlad Milotoi.
Foto: Andrei Gîndac
