Pe un no man’s land, într-un spaţiu neutru aflat între două tabere de luptă, Nino, un tânăr soldat sârb neexperimentat în război şi Ciki, un bosniac dur şi sătul de ororile conflictelor din republică, se trezesc faţă în faţă captivi în tranşee. Alcoolul și armele le îi însoțesc.
De aici începe un dialog dur între cei doi, cu violenţă fizică şi acuzaţii reciproce, fiecare dintre ei încercând să justifice cumva faptele naţiei sale doar ca răspuns la atacurile celorlalţi. La un moment dat, cel de-al doilea bosniac, Cera, captiv şi el în această lume de groază a războiului şi aparent mort, îşi revine în simţiri şi participă la dialog. Neputându-se mișca, însă, deoarece sub el se află o “mină săltăreaţă” gata să explodeze la prima schimbare de poziție, el devine un soi de arbitru al meciului dintre cei doi.
La Teatrul Naţional Bucureşti se joacă, de la mijlocul acestei luni, No man’s land un nou spectacol montat de regizorul Alexander Morfov (Furtuna, Vizita bătrânei doamne) după scenariul filmului cu acelaşi nume, scris de Danis Tanovici şi premiat cu Oscar pentru film străin în 2002.
Deşi subiectul principal al producţiei teatrale de mare anvergură de la TNB îl reprezintă evenimentele sângeroase din anii ’90 petrecute între sârbi şi bosniaci, povestea este mult mai profundă, făcând o analiză a condiției umane degradate, sub multe aspecte, în drama războaielor. Vedem soldaţi prizonieri într-un conflict absurd încrâncenați să supravieţuiască, observăm oameni reci şi indiferenți în faţa suferinței semenilor deşi ar fi trebuit să desfășoare o misiune de pace, şi, nu în ultimul rând, suntem martorii unui spectacol penibil de celebritate în timp ce drama altor oameni se consumă în dureri.
Adaptarea scenariului original este făcută de acelaşi Alexander Morfov, însă, probabil din traducere, în text – de altfel excepțional prin răsturnările de situație și dilemele pe care le ridică – se regăsesc prea multe glume de inspirație autohtonă, care, în anumite momente din spectacol, mi-ar fi plăcut să fie evitate. Mai ales că, din scenele respective, publicul ar putea avea alt soi de trăiri, având în vedere că povestea și conflictul care stă la baza ei (oameni care cândva s-au omorât între ei din rațiuni greu de înțeles) sunt dramatice și, nicidecum, amuzante.
Altfel, spectacolul poartă iubitorul de teatru prin multe împrejurări și dialoguri care îl conduc din râs într-o tristețe amară. Situația limită prin care trec cei trei soldați prizonieri în mijlocul acestui ”nicăieri” este ingenios îmbrăcată în umor negru. Eu am fost captivată, dincolo de scenografia impresionantă realizată pe mai multe planuri în acord cu ideea regizorului de a pune în scenă un spectacol ca un film, de interpretarea trioului Mihai Călin (Cera), Richard Bovnoczki (Ciki) și tânărul Ciprian Nicula (Nino).
Orice cuvinte aș alege să le descriu prestația ar fi puține deoarece susțin împreună, cu multă forță, implicare și profunzime, o mare parte a spectacolului. Evident, restul distribuției, stufoasă și inspirat aleasă, le completează eficient jocul și potențează anumite puncte ale poveștii.
No man’s land este o propunere interesantă de spectacol a Teatrului Național București pentru că emoționează prin poveste, prin întrebările pe care le ridică, prin interpretarea actorilor și prin tema, mai actuală ca oricând: războiul este absurd, orice rațiuni l-ar genera, războiul este moartea unor oameni nevinovați aruncați într-un conflict pe care mulți dintre ei nici nu îl înțeleg.
“No man’s land”
Cu: Mihai Călin, Richard Bovnoczki, Ciprian Nicula, Marcelo-S Cobzariu, Rareș Florin Stoica, Mihai Munteniţă, Ionuț Toader, Andrei Atabay, Denis Hanganu, Vitalie Bichir, Eduard Adam Emir, Mădălin Mandin, Adrian Iosif Pop, George Piștereanu, Alexandra Sălceanu/Aylin Cadîr, Fulvia Folosea, Nicolae Dumitru, Ionuț Niculae, Aurel Ungureanu, Silviu Negulete
Regia: Alexander Morfov
