Mi-aș fi dorit să fiu o prințesă vitează și să încep aceste gânduri scrise declarând cât de tare sunt, că nu consum alcool deloc, că nu mi-e teamă de ce văd și aud în jur, că nu mănânc carbohidrați deloc. Că sunt super happy izolată. Dar nu este așa. Aș minți. Nu prea sunt prințesă în izolare. Mi-e frică de multe ori, și cred că este normal să îmi fie.

Este drept, nu simt că sunt într-o zonă dramatică, nu mă simt ca leul în cușcă, pentru că nu mă plictisesc cu mine, am o rutină și o disciplină zilnice care mă ajută. Am conștientizat că fiecare este cam pe cont propriu și că există un TREBUIE, cât China de mare în acest moment (oh, the irony), de care să ținem cont. Trebuie să facem tot ce putem și depinde de noi pentru a fi în siguranță, sănătoși la minte și la corp. Fără să avem, desigur, pretenția că deținem vreun control, în afară de cât de riguros ne spălăm pe mâini.

Am mai scris într-un articol, poate că tot ceea ce am trăit până acum a fost un antrenament mental și emoțional pentru perioada aceasta. Dar vă mărturisesc că, deși iubesc solitudinea, deși nu mai simt nevoia unei vieți sociale gălăgioase de ceva vreme, să știu că nu mă pot vedea când și cu cine vreau la o cafea, că nu pot ieși în parc, pe stradă, la prosecco pe terasă, devine din ce în ce mai greu. Nu credeam să zic vreodată, îmi lipsesc apropierea socială, întâlnirile și discuțiile în locuri publice. Mi-e dor de libertate.

Sâmbăta trecută a început la mine a patra săptămână de izolare, asta după ce, când m-am întors din Scoția la mijloc de februarie, am refuzat să mai ies la vreo ”socializare”. Am mers doar la teatru, la soră mea în curtea din spatele blocului și la medic ca să închei toate investigațiile anuale.

Este o perioadă în care este posibil să avem episoade de ușoară anxietate, să fie chiar mai severă. dacă nu suntem antrenați și nu avem mecanisme utile să o ținem în frâu. Vorbesc despre cei cu fond anxios. Mărturisesc că am avut și eu momente de anxietate ușoară și trecătoare în această perioadă. Nu este nicio rușine. A fost, însă, și un semn că trebuie să mă distanțez de știri și de social media, pentru că eram conectată non-stop de vreo două luni.

Ce am făcut și voi continua să fac în această perioadă, pe lângă munca de acasă, poate vă inspiră și pe voi să faceți, dacă nu ați făcut deja.

Stau pe linia de mijloc între comoditatea exagerată, ca să nu zic lene, și presiunea pusă pe mine. Este simplu să cădem acum în fiecare dintre cele două extreme și niciuna nu este sănătoasă pe termen mediu și lung. Mintea ne poate spune ori că, gata, a venit vremea marii relaxări și a zilelor în șir în vârful patului cu sex, mâncare, zăcut și filme. Sau, dimpotrivă, să ne trezim că punem presiune pe noi, că ne bicium să ne trezim la 6, să facem și aia, și aia, ca să ieșim Jedi la final de pandemie. 

Cine știe cum vom ieși? Eu aș zice că înțeleaptă este buna măsură în vremuri de criză. Nici nu mă uit ore în șir, letargică la Netflix sau HBO Go, nici nu pun presiune pe mine să fac multe într-o zi, mai ales dacă nu am energie. Și nici nu mă las la mâna chefului, sunt zile în care trag un pic de mine să fac ceea ce am de făcut, pentru că este normal să scadă productivitatea, creativitatea, voința. 

De câteva zile am limitat consumul de știri și content legat de pandemie. Am văzut zeci – nu exagerez zeci – de interviuri cu specialiști din toate lumile, am citit studii, am ascultat politicieni, am văzut filmări pe Twitter de când în România nu se zicea mai nimic despre COVID19. A, ba da, zicea Cercel ceva legat de un punctișor pe o hartă.

Nu am bagatelizat subiectul, nu am făcut glumițe pe Facebook, cum am văzut la oameni, care par în firea lor, că au făcut când ne-a lovit coronavirusul. Nu am început consumul exagerat de știri și conținut legate de pandemie de 2 săptămâni, ci de 2 luni. M-am oprit, între timp. Citesc o dată pe zi și am început să îmi rog prietenii să nu îmi mai trimită link-uri decât dacă este ceva de bine.

Meditez mai mult, scriu în jurnal, sunt atentă la emoțiile mele și la cum mă simt fizic. Trăiesc conștient, pas cu pas. Dacă nu puteți să meditați, încercați măcar să vă creați periodic un ambient de relaxare cu niște muzică liniștitoare și doar să respirați. Inspirație și expirație profunde în aceiași timpi. Ajută enorm. Și fiți atenți la ce simțiți, iar dacă aveți nevoie cereți ajutor. Este bine să aveți oameni cu care să purtați discuții amuzante, interesante, inteligente, dar și superficiale. De la distanță, desigur. 

Fac mișcare aproape zilnic. Și în zilele cu energie joasă tot fac ceva. Nu știu dacă voi ieși din pandemia asta cu beach body de sirenă, pentru că mănânc mai nou carbohidrați. No sugar, tot este bine. Dar nici frunze și proteină only. Am zis mai sus că nu sunt chiar prințesă și mă preocupă mai mult sănătatea decât să mă agit pentru un pic de pufoșenie în acest moment. Încerc să fiu atentă cât mănânc, dar nu îmi dau peste degete dacă am poftă de 2 brioșe în loc de una. Sper să compensez cât de cât cu yoga, pilates, dans, săritul prin casă, care în primul mă ajută la căpuț. 

Păcălesc mintea. Când vin gândurile de îngrijorare, scenariile apocaliptice, că ce mă fac eu dacă mor în casă și am cheia în ușă, ce fac când vine criza, că o să crească infracționalitatea, că o să rămânem cu anxietate de mulțime și mie îmi place să mă pup și să mă îmbrățișez cu oameni, că te miri ce (am o minteee), activez câte un mecanism. Engage!
* Respir profund și mă întreb de unde vine gândul respectiv, de ce îl am, la ce mă ajută. Și, conștientizând că este doar un scenariu servit de minte, mă liniștesc.
* Mă rog, nu merg eu des la biserică, dar mă rog și mă ajută, în special când mi-o ia mintea razna.
* Închid ochii și îmi imaginez că sunt pe iarbă, la mare, sau undeva unde îmi place mie mult, și respir conștient câteva minute în șir cu imaginea aia în minte.

Sau fac niște exerciții ca să păcălesc creierul, pe care le căutasem la un moment dat pentru cineva drag. Uite că mă ajută și pe mine acum.

* Iau un obiect din cameră și descriu cu voce tare tot ceea ce observ la el, fără să fac pauză, orice detaliu, amănunt, cum se simte. Sau chiar scriu. Exercițiul inițial este cu scris.
* Spun sau scriu alfabetul folosind un cuvânt pentru fiecare literă (A – alună, B – buton, C- copac etc) fără să mă gândesc mult, le zic cum vin.
* Număr înapoi de la 200, 400. Celebrele oi, le număr invers.

Cu ce sper eu să rămânem când lucrurile vor lua un curs mai blând, fiindcă nu cred să ne mai întoarcem complet la lumea pe care o știam.

Cu mai mult cumpătare în viețile noastre. Să consumăm mai responsabil tot, resurse, mâncare, social media, făină. Să nu mai cumpărăm în exces, pentru ca apoi să aruncăm mâncarea.

Cu mai mulți medici curajoși în România, care să vorbească despre neajunsuri și abuzuri atunci când se întâmplă în spitale. Nu când toate acestea îi ajung din urmă.

Cu mai puțini sau chiar deloc corupți și incompetenți în funcții înalte, în poziții cheie, de decizie, în spitale, DSP-uri etc. 

Cu mai puțini defecți care încearcă să se îmbogățească în vremuri de disperare. 

Să știm realmente ce sunt solidaritatea și umanitatea, să avem mai multă atenție la cei din jur. Fiindcă oricât ne-ar fi de bine pe persoane fizice, nu are cum să ne fie vreme îndelungată atunci când trăim într-un sistem defect, într-o lume bolnavă.

Să scăpăm de ”avem noi timp să ne vedem”, și să ne facem un obicei din a ne vedea mai mult offline, la o cafea, la un prânz. Timpul ne ajunge, suntem doar comozi și ne văietăm prea mult că suntem ocupați și importanți.

Să stăm mai mult cu cei dragi și nu pentru că suntem forțați de împrejurări sau nevoiți, ci pentru că momentele alături de ei sunt cele mai prețioase. Și vine o vreme când toți banii și toate bunurile după care alergăm nu mai contează. Că nu mai avem ce să facem cu ele.

Să fim conștienți că nu suntem Dumnezeu, de neatins și astfel mai atenți la sănătatea noastră, la cât mâncăm, cât alcool și tutun consumăm, câtă mișcare facem, ce igienă mentală și emoțională avem.

Și recunoscători, să fim pe bune recunoscători pentru fiecare pas mic, fiecare zi dată de trăit, pentru tot ce avem. Chiar dacă pare puțin. Și să ne concentrăm pe asta, în loc să ne lamentăm din orice. Și să trăim. 

Las la final o poză cu ultimul apus din munți, pe care l-am văzut. Și sper ca realitatea prin care trecem să fie un restart și o schimbare în bine pentru mulți dintre noi. Mă aștept să urmeze o perioadă provocatoare, nu sunt adepta falsei gândiri pozitive: trece, totul va fi bine. Da, o să fie și bine la un moment dat, dar nu pentru toți, și nu se știe când. Iar binele ăsta va veni după mult greu. Să fim sănătoși! 

 

DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*