Tot ce nu poate mintea noastră să cuprindă judecăm. Aspru. Urât. Dur. Judecăm, crucificăm, condamnăm. Noi nu am face așa dacă am fi în locul lui, noi nu ne-am comporta așa dacă am fi în papucii ei. Noi am face lucrurile complet altfel, iar felul nostru ar fi, cu siguranță, cel mai bun. Pentru că, nu-i așa?, noi suntem mai buni, mai frumoși, mai înțelepți decât cel ce a greșit și stă acum cu capul plecat în fața judecății noastre. Iar noi, noi nu ne-am pune niciodată într-o situație de acest gen. Până ne dă viața o palmă și ne trimite exact acolo în întuneric, unde erau și cei pe care atât de aspru i-am judecat. Și ne trezim fix în situația în care nu ne-am fi pus vreodată. Pentru că judecata de oameni este o lecție de învățat.
Există mereu mai mult decât se vede cu ochiul larg deschis, mai mult decât se simte, în orice poveste de viață. Deși suntem conștienți că nu cunoaștem toate cotloanele sufletelor celor pe care îi judecăm, doar pentru că mintea noastră nu poate să cuprindă alegerile lor, îi crucificăm.
Eu am primit foarte dur lecția asta – poate prea dur – și sper ca, măcar la acest capitol în care am primit-o, să fi înțeles. Fiindcă tocmai eu, cea care judeca fără clemență, m-am pus singură în papucii celor pe care îi criticam atât de dur. Și mi-a fost al dracului de rău când, oameni pe care îi credeam prieteni, m-au judecat fără milă.
Apoi am reflectat. Există alegeri în viață pe care le faci conștient sau manipulat subtil. Există momente în viață când crezi atât de puțin despre tine sau când, pur și simplu, doar cauți inconștient o scăpare ca să mai uiți de cele grele, încât accepți să mergi împotriva ta. Și este atât de grav să mergi împotriva ta! Căci doare, doare tot.
Există situații dificile și urâte prin care poate trebuie să trecem, sunt doar experiențe care ni se dau la rând, pe care trebuie să le luăm în piept, să sângerăm, să ne ridicăm și să zburăm din nou. Spre binele nostru. Suntem, până la un anumit moment, suma alegerilor noastre. Și, totuși, cât alegem noi și cât nu? Mă tot întreb în ultima perioadă.
Există oameni vulnerabili și obosiți care se aruncă în experiențe prin care își atrag suferința pe termen lung doar ca să le fie mai ușor pe moment. Și nu au nevoie clar de judecata noastră! Putem să nu înțelegem, dar de ce să judecăm? La toți ne este greu pe anumite porțiuni din călătoria asta numită viață. Niciodată sper să nu mai zic niciodată. Și sper să nu mai judec un om liber care alege – conștient sau nu – să fie captiv într-o poveste toxică, pentru că nu știu ce durere, ce dramă ori ce nevoie trăiesc sufletul sau mintea lui. Asta a fost una dintre lecțiile mele la un moment dat, să ies din judecata de oameni, orice ar face ei, orice ar alege, atâta timp cât nu îmi fac mie nici un rău.
[…] vin, să ascult pe cineva sau ceva…totul, să fac totul mindfull, altfel pierd o grămadă. Să nu mai judec, să nu mai analizez orice despicând firul în 16, să iau fiecare om și moment așa cum vin […]