2017 a fost pentru mine, în primul rând, despre lecții venite în forme provocatoare, pe care sper că le-am învățat măcar parțial. A fost un an despre necesitatea de a-mi reconfigura nişte componente ale aparatului personal prin care văd și simt viața, dar, mai ales, de a avea încredere că trăiesc ce este mai bine pentru mine în fiecare moment.
2017 a fost și despre OAMENI care au venit către mine exact când a trebuit, unii să mă țină în brațe, alții să îmi ridice la fileu componente din mine care nu funcționau tocmai cum credeam eu. Unii au apărut să îmi ofere iubire, alții bucurie până la lacrimi de râs. Unii noi au venit parcă de nicăieri în viața mea, alții au plecat, pentru moment sau definitiv.
Asta cu oamenii care vin și pleacă așa cum este pentru fiecare mai bine o învățasem de anul trecut. 🙂 Pentru oamenii mei din 2017 sunt super mega recunoscătoare. Celor care au venit către mine cu un gând, o vorbă, o îmbrățișare, un cadou, un ”te iubesc” din suflet, o glumă, un sfat, le MULȚUMESC!
Vă las pe scurt provocările și lecțiile lui 2017 pentru mine, poate vă regăsiți.
Să nu mai iau pe nimeni de-a gata și să nu mă mai las luată de-a gata.
Să fiu pregătită să accept ce primesc, fiindcă cineva acolo sus ştie mai bine decât mine ce am nevoie, independent de ceea ce cer eu.
Să am încredere că, și atunci când este gri în jur, lumina tot acolo este și tot ce trebuie să fac este să o regăsesc și să rămân în ea.
Să mă detașez de oamenii și situațiile care îmi fac rău sub orice formă, oricât de greu ar părea.
Să accept că oamenii dragi nu îmi vor fi tot timpul alături când am nevoie.
Să nu mă mai intru în situații și relații care sunt împotriva mea și a felului meu de a fi că doare al dracului de tare când trebuie să ies apoi din ele.
Să nu mai fac mereu ce îmi spune inima, ci să îmi mai ascult și mintea uneori.
Să continui să fiu eu, așa incomodă cum sunt pentru unii, fiindcă autenticitatea este cartea pe care știu și o pot juca cel mai bine pe termen lung. În primul rând cu mine însămi, apoi cu cei care îmi sunt în preajmă.
Să nu mă mai învinovățesc și să mă calc atâta pe cap singură (măcar de aș putea și fizic să mă contorsionez așa ca să fac și eu yoga hardcore 🙂 ) pentru ce fac greșit sau nu fac deloc. Pot cât pot în fiecare moment al vieții.
Să ies de pe modul ”eu pot tot singură” și să știu că, la finalul zilei, cel mai frumos lucru pe care îl poți trăi este să te țină un suflet compatibil cu tine în brațe când plângi, când te bucuri, când vorbești, când taci. Adică să intru in modul ”în doi”.
Să fac tot ceea ce fac și mai prezentă. Să mănânc, să fac dragoste, să mă plimb, să respir, să dansez, să îmi fac treaba la job, să beau un pahar cu vin, să ascult pe cineva sau ceva…totul, să fac totul mindful, altfel pierd o grămadă.
Să nu mai judec, să nu mai analizez orice despicând firul în 16, să iau fiecare om și moment așa cum vin (bine, sper să îmi iasă și cu Gabi Firea 🙂 dar, na! urmează 2018, alte provocări).
Să fiu mai cumpătată în tot ceea ce fac, nu doar în cât mănânc, ci și în ce fumez 🙂 în cât vorbesc, în cât muncesc, în cât dau din mine, uneori până la epuizare.
Să nu mai salvez eu oameni căci nu sunt Dumnezeu și să nu mă mai dau peste cap să ajut persoane care nu vor ajutorul meu.
Să mă las iubită, fiindcă sunt numai bună de iubit. Și, așa cum spunea și Smiley în acest 2017, iubirea nu doare decât atunci când dispare. 🙂
Un adevărat ”profesor” 2017 ăsta. Ca la școală ne-a luat pe mulți dintre noi, a venit ca o furtună, a deranjat grav decorul și pleacă senin. La final de 2017 mă bucur că sunt întreagă și că pot râde, că pot dormi, că pot iubi, chiar dacă a fost un an complicat. Să avem un an 2018 ușor și bun cu noi!