Sâmbătă a început Festivalul George Enescu 2017 cu Oedipe, un spectacol eveniment pe care ai şanse să îl vezi o dată în viaţă, o adevărată desfăşurare de forţe pe scena Sălii Palatului. De abia la finalul său, când am plecat pe cât de încărcată sufleteşte, pe atât de obosită de la toată atenţia de care am avut nevoie ca să îl urmăresc, am realizat complexitatea sa.
La ieşirea din sală, cuvintele lui Vladimir Jurowski – director al Festivalului Enescu din acest an şi în top 10 cei mai buni dirijori din lume – care spunea la conferinţa de presă că anul acesta Festivalul Enescu va fi un diaog între nou şi vechi, au căpătat un sens mai consistent.
Nu sunt în măsură să fac o cronică specializată a acestui spectacol, şi veţi găsi păreri pro şi contra despre modul inovativ în care Vladimir Jurowski a ales să prezinte Oedipe, însă eu l-am simţit ca pe un triumf şi, totodată, ca pe un omagiu consistent adus lui George Enescu. Şi pot să spun ce am simţit trăind o astfel de experienţă și cât m-am bucurat că am avut ocazia să văd o asemenea creaţie artistică ce a reunit în scenă Filarmonica din Londra cu o interpretare impecabilă a compoziției, 13 soliști de operă, Corul Filarmonicii “George Enescu” şi Corul de Copii Radio. Peste toate a venit partea de proiecţii live regizată de directorul multimedia al festivalului, Carmen Lidia Vidu care a prezentat publicului un film în imagini al legendei lui Oedip.
Pe Carmen Vidu o cunosc de ceva vreme şi îi urmăresc activitatea ca regizor, de fiecare dată surprinsă de creativitatea şi autenticitatea sa. Iar ca om îi apreciez foarte mult discreția şi sensibilitatea. Am rugat-o să îmi răspundă la câteva întrebări despre ce a însemnat pentru ea experienţa de a lucra într-un festival de asemenea anvergură și de a crea ceva artistic în premieră pentru România.
Carmen, spuneai la conferinţa de presă care a precedat seara primului spectacol din festival, Oedipe, că ţi-ai propus, prin componenta de multimedia, să îl scoţi din zona ermetică. Cum ai ajuns la forma filmului pe care l-am văzut aseară proiectat în Oedipe?
Eu merg la operă în România. Muzica mă bucură, dar spectacolele sunt de neprivit. Modernizarea de multe ori e ridicolă, iar în cel mai rău caz este realmente vulgară.
M-a bucurat invitaţia de a realiza un film vizual pentru Oedipe. A fost un experiment la scară mare. Ca orice experiment implică mult risc. Acum, dacă aş lua-o de la început, aş modifica multe. Pe scurt: este vorba de un concert simfonic care a avut ca partener un ecran de leduri de 12 m pe 5 m. Pe acest ecran am încercat să redau un film care să conducă publicul într-o zonă dramatică şi poetică. Regia îmi aparţine, dar nu ascund faptul că am fost condusă mereu către o zonă controlată de Jurowski. L-am ascultat cu sfinţenie, dar acum, dacă aş relua colaborarea, l-aş fenta. Bucătăria internă rămane între noi. Am lucrat cu plăcere, am lucrat organizat, am lucrat mult. E un act necesar tinerei generaţii. Poate că nu e cel mai reuşit experiment, dar este un act necesar. Opera înseamnă cultură şi trebuie să fie cultură vie.
Ţie cum ţi se pare Oedipe?
Am ascultat Oedipe în fiecare zi timp de câteva luni. Am impresia în acest moment că eu am compus muzica. O am în cap, o fredonez. Cândva am văzut un film documentar despre ciclişti care erau nevoiţi să se trezească şi să pedaleze noaptea pentru a nu muri în somn din pricina inimii. A doua zi după concertul Oedipe m-am trezit cu o durere fizică în mine care nu era de la oboseală. Nu aveam nevoie de muncă, aveam nevoie să ascult opera. E o muzică plină de raţiune, uşor rece, distantă. Oedipe cere timp şi educaţie ca să te topească total.
Cum ai primit propunerea de a face parte din Festivalul Enescu şi ce înseamnă această oportunitate pentru tine mai departe?
Sunt un om care trăieşte în zona de experiment cultural. Am făcut proiecte de teatru multimedia, de dans, de film, am avut expoziţii de artă, am regizat emisiuni de televiziune. Nu mă interesează performanţa, mă preocupă detaliul, studiul, laboratorul. Colaborarea cu Festivalul George Enescu este dragoste pură. Nu am cuvinte care să exprime bucuria cu care am lucrat pentru acest festival. Am călătorit, am citit mult şi divers, am scris, am ascultat operă zilnic şi am muncit fără nicio zi de vacanţă timp de 6 luni. Sunt fericită. Nu cred că se va schimba ceva major în cariera mea. Eu tot am urcuşuri care nu înseamnă nimic: primul regizor multimedia din România, cel mai tânăr regizor care a montat la Teatrul Naţional, premiul Gopo pentru primul şi singurul film pe care l-am realizat….şi lista poate continua. Eu tot o iau de la capăt ca şi când CV-ul meu ar fi gol. Şi poate asta îmi face bine.
Vladimir Jurowski pare foarte pasional şi meticulos în munca sa de la distanţă. Cum au fost pentru tine întâlnirea şi colaborareacu el?
Eu nu cred că sunt suficient de pregătită să-l apreciez pe Vladimir Jurowski. El este peste nivelul meu de cunoaştere. Îl admir, îl urmăresc şi mă emoţionează prezenţa lui în viaţa mea. E un tip rapid, profund, inteligent. Are carismă, este frumos, are magnet. Te ascultă, apoi se impune. Te face să te supui.
Vladimir Jurowski m-a chemat la Roma ca să mă cunoască. I-am aratat acolo un demo de 10 minute cu propunerea mea pentru Oedipe. Am plecat fermecată de Roma şi fericită că am trecut testul Jurowski. De atunci până la concert au trecut 6 luni timp în care i-am trimis mereu să vadă ceea ce lucrez; a scos cam 75% din munca mea afară, a ramas doar structura, o forma simplă, curată, poetică.
Ce ai simţit în spatele scenei la premiera spectacolului? Mă gândesc, din ceea ce se vede pe scenă, că lucrurile sunt la un nivel foarte înalt la Festivalul Enescu.
Din pricina emoţiilor, am avut o migrenă teribilă. Când am auzit aria Sfinxului, parcă am auzit o muzică din alta lume. M-am liniştit, apoi a urmat pauza. Nu îmi amintesc prea clar nimic. Parcă eram în transă. E mult consum emoţional. Este un festival de talie mondială şi, totuşi, ceea ce am făcut a fost un experiment; riscurile erau uriaşe.
Din ceea ce ştii, cum a primit publicul acest spectacol?
Lumea a apreciat interpretarea impecabilă a Orchestrei Filarmonice din Londra, Paul Guy a fost revelaţia concertului Oedipe, Jurowski a fost considerat un dirijor care îşi merita locul în primii 10 dirijori ai lumi. Numele meu a fost menţionat des, dar mai mult informativ nu calitativ.
Ce urmează în proiectul Enescu pentru tine ca director multimedia?
Pe data de 13 septembrie prezentăm Mathis der Maler, dirijor Lawrence Foster. Filmul pe care îl pregătesc este inspirat din lucrările pictorului Matthias Grünewald: personaje din tablou invadează realitatea şi răul pândeşte în culori frumoase.
Ce mesaj ai pentru iubitorii muzicii lui Enescu?
Mi-ar plăcea să fac un film de lungmetraj după opera Oedipe a lui George Enescu şi aş vrea ca acest film să fie mesajul meu de dragoste către un public internaţional.
Festivalul George Enescu 2017 continuă până la 24 septembrie cu concertele programate atât la Sala Palatului şi la Ateneul Român despre care găsiţi mai multe informaţii şi pe pagina de Facebook a festivalului aici. De asemenea, Primăria Capitalei prin ARCUB a amenajat în Piaţa George Enescu Piaţa Festivalului (detalii şi program aici) unde puteţi participa la concerte în aer liber.
Foto: Julien Javions
