Fiecare oraș care se respectă 🙂 poate nu are mall sau McDonald’s, dar are o colină, un loc mai înalt decât nivelul său de pe care se vede panoramic orașul, unde îndrăgostiții se duc pentru a se săruta romantic în mașină sau în aer liber, ca-n filme, unde se trăiesc povești de iubire nocturne, dar și unde se fumează boem în anii de liceu când părinții nu ştiu că odrasla lor a fost atinsă de acest viciu groaznic.
Mi-am amintit zilele trecute de acest loc din orașul meu de baștină. Și m-am întors cu ani întregi în urmă, prea mulți ani, în serile lungi de vară, când vântul călduț îmi mângâia părul în timp ce mă ținea în brațe un băiat cu ochii verzi într-un loc numit Dealul Grădiște. Acolo este colina din orașul meu natal, Slatina. Și n-a fost doar un băiat de-a lungul mulților ani trăiți acolo, ci o mică şi valoaroasă colecție de întâlniri pe care le port cu mine.
Băieții care m-au sărutat pe Dealul Grădiște au fost toate iubirile de liceu, alea nevinovate când ne țineam de mână și ne sărutam până rămâneam fără aer (da, da, pe vremea mea – cum sună asta – puține fete își începeau călătoria sexuală înainte de 18 ani). Invariabil, orașul fiind foarte mic, fiecare dintre ei mă ducea cel puțin o seară pe deal să ne pupăm cu foc şi să ne ţinem strâns în braţe ca şi cum nu “mâine” nu ar mai fi fost, după ce vedeam luminile orașului aprinse în liniștea nopții. Mai târziu, după anii de liceu, mergeam mai rar și parcă nu mai era la fel, parcă nu mai trăiam așa de intens totul, ajungeam acolo mai mult mânați de nostalgie.
Priveliștea era interesantă și ziua, mai ales la apus. De pe deal se vedeau diferite zone ale orașului. Dintr-o parte se zărea orașul vechi cu case dinspre care se urca înspre cel nou cu blocuri și o esplanadă – loc de întâlnire seara pentru localnici. Din alta se zărea semeț podul de peste râul Olt unde peisajul de apus era minunat, și tot din acea zonă a colinei cădeai cu ochii fix în mijlocul unei adunări rurale de rromi care își construiseră case chiar la poalele dealului.
Scriind rândurile astea, îmi vine în minte imaginea băiatului cu ochi verzi care mi-a cumpărat o înghețată la prima noastră întâlnire și m-a plimbat prin tot orașul numindu-mă la scurt timp ”prințesă”. M-a făcut fericită cu umorul și cântările sale la chitară cam 2 luni cu soare, până când, tânără, neliniștită cum eram, mi-a căzut cu tronc un altul. Și cu el m-am sărutat într-o seară pe Dealul Grădiște unde am ajuns să povestim despre noi. La scurt timp am luat-o pe cărări diferite.
Ce frumoase sunt amintirile cu emoții pozitive și săruturi pasionale, ce simplu era în liceu, ce ușor! Bine, până ne despărțeam în lacrimi când apărea altcineva sau când ”nu mai mergea” din cauza vreunei probleme existențiale de relație. Dar tot era frumos și când plângeam în batistă, și când nu dormeam de dorul lui, fiindcă emoțiile și manifestarea lor ne fac să vibrăm și să fim vii, oricât de grele ne-ar părea unele dintre ele într-un anumit moment. 🙂
Foto: Andrei Stroe
Frumos…
[…] frângem inima, singuri ne jucăm murdar cu ea până se rupe în bucăți. Văd în jur atâtea povești frumoase, dar văd și relații în care unul sau altul se întreabă ”cum am ajuns aici?” iar apoi, la […]