Zilele trecute m-am găsit vorbind cu cineva despre viață și despre încercările ei. Îmi spunea că, în decurs de doi ani, a urcat pe câteva culmi ale disperării, că i-au murit oameni dragi, că a încheiat o relație. Apoi mi-a spus că, după toată această călătorie dureroasă, se așteaptă la magie, la iubire, la abundență, la bine din toate părțile.
M-am gândit la povestea asta din mai multe unghiuri. În primul rând, din cel al așteptărilor, pe care toți le avem, credem că ni se cuvine să trăim, că viața este un dat, că este obligatoriu să primim binele, mai ales după ce ne-a fost rău. Că nu are cum să mai fie rău și greu după ce a fost o perioadă atât de gri. Și suntem convinși, cumva, că, dacă am tot dat din mâini și din picioare ca să răzbatem către mal prin valurile mari ale vieții, la un moment dat merităm să stăm în plută la soare și să ajungem pe cele mai frumoase plaje. Suntem dezamăgiți când tot așteptăm basmul, magia, iar ele nu vin. Și, între timp, uităm să trăim, uităm că tocmai acestea sunt bucuria vieții și basmul, să trăim acceptând tot ceea ce vine către noi și făcând ce putem noi mai bine cu ceea ce ni se dă.
Poate nu sunteți de acord cu mine și faceți parte dintre cei care gândesc că merită tot, că sunteți speciali, ceea ce mă duce către următorul unghi din care am privit dicuția de mai sus. Psihologia pozitivă, de foarte multe ori o derivație a ego-ului. Fals pozitivă, cum îi spun eu. Și toate mantrele și doctrinele astea care ne îndeamnă să gândim pozitiv, să știm, da să știm (talking about ego) că totul va fi bine, mai ales dacă noi gândim pozitiv.
Eu cred că asta este o mare minciună a timpurilor în care trăim. Desigur, viața este un dar, și este bine să o trăim cu bucurie, recunoștință și să facem din fiecare zi o sărbătoare, mai mică sau mai mare. Să iubim all in, să plonjăm cu toate simțurile în experiențele vieții, să zâmbim doar pentru că am deschis ochii dimineața și bem o cafea, să fim fericiți doar pentru că suntem sănătoși.
Pentru că, din papucii unui om care a trecut prin momente foarte grele, care și-a văzut părinții agățându-se de viață cu ultima suflare, atât de mult și-au dorit să trăiască, vă spun că nu este puțin lucru să fii în viață și să fii sănătos, să poți să mergi pe picioarele tale și să te bucuri de oameni, de natură și de ceea ce îți mai place să faci. Dar asta nu înseamnă că, în momentele grele, în care apare suferința, o poți nega cu psihologia pozitivă, o poți ascunde cu o mantră, o incantație sau o infuzie de energie pozitivă.
Viața este o călătorie foarte pestriță, și, de foarte multe ori, bucuria se naște de unde nu te aștepți, chiar din suferință. Iar fericirea, magia pe care ni le dorim cu toții, sunt însăși viața, așa cum este ea. Pentru că viața doar este, moment cu moment.
Este nerealist să gândim că noi nu vom suferi niciodată în viața asta, dacă gândim pozitiv și facem lucrurile corect. Uitați-vă un pic în jur? Cine este ferit de suferință? Poate că, mai bine pentru noi și sănatatea noastră, ar fi să învățăm acceptarea vieții exact așa cum este ea, să ne construim o brumă de reziliență, măcar, în loc să căutăm să fugim de durere, de durerile noastre, de suferința celor din jur.
Reziliența este cea care ne poate feri de o serie de complicații precum depresia și anxietatea pronunțată, nu gândirea pozitivă. Este drept, nicio minte negativă, slabă, orientată către lamentare și victimizare nu ne face rezilienți.
Viața este așa cum este ea în fiecare moment. Ce facem noi cu ea, depinde fix de noi, de ceea ce am învățat, de cum suntem și cum ne raportăm la momente, încercări, conjuncturi. Visurile sunt frumoase și este foarte benefic pentru creier să visăm, doar să o facem ancorați în realitate, cu așteptări realiste și oricând pregătiți să îmbrățișăm și suferința ca parte a vieții noastre și chiar să îi dăm un sens, dacă putem.