Oricum ar fi, cel puţin la noi în România, şi, mai ales în anumite medii (a se citi corporatist în principal), sinceritatea nu este la modă, nu e cool. Este bine să fii rezervat, să vorbeşti când eşti întrebat şi atunci să-i spui interlocutorului ceea ce simţi că vrea să audă, ceea ce “dă” bine. Iar dacă te plezneşte peste ochi cu ceva cuvinte dure sau jigniri, şi mai ai şi ghinionul să-ţi fie superior ierarhic, să taci. Cică e recomandat să taci din gură şi să “înghiţi”. Fără apă! Vomiţi apoi la baie, dar, acolo pe moment, mai bine înghiţi.
Nu am fost niciodată genul şi probabil de asta de multe ori sunt percepută ca Xena – Prinţesa Războinică. Da, frate, dacă m-ai nedreptaţit, dacă m-ai jignit, nu contează cine eşti, eu îmi vărs mintea şi sufletul în faţa ta, privindu-te în ochi. Ca să nu mai spunem că, dacă mi-ai cerut o părere, eu pornesc mereu de la premisa că tu ţi-ai asumat posibilitatea ca eu să îţi comunic ceea ce urechile tale poate nu vor să audă. Altfel de ce mi-ai mai cere-o? Aici mă refer şi la alte medii profesionale.
De câte ori nu mi-am spus, nu m-am certat, nu mi-am făcut strategii alambicate cum să nu mai fiu sinceră, cum să fiu mai rezervată, mai ascunsă, mai vicleană! Nu-mi iese! Pur şi simplu, ce am în cap, eu aia spun. E drept, cu anii, am mai învăţat să nu mai fiu atât de directă, pentru că nu suntem toţi pregătiţi să primim un răspuns frontal. Dar degeaba am făcut studii d-astea de PR, nu reuşesc mereu să îndulcesc lucrurile. Chiar şi în ciuda faptului că am văzut că ele sunt îndulcite de cei din jurul meu, chiar şi când nu este nevoie să fie asezonate cu zahăr. Iar asta funcţionează maxim.
Uite, despre asta cred eu că este vorba în sensul cuvântului AUTENTICITATE, care este la mare modă în zilele noastre. Pe lângă a trăi fără să te abaţi de la principiile şi valorile tale, ceea ce este până la urmă o chestiune de sinceritate faţă de sine, autentic înseamnă să fii mereu sincer, direct, deschis cu cei din jur. În ceea ce mă priveşte, am preferat oricând un adevăr neîndulcit în faţa unei minciuni confortabile. Excludem, evident, jignirile. Nu au legătură cu sinceritatea “in my book”.
Slavă Domnului, am fost pusă de foarte puţine ori în faţa perspectivei de a ocoli adevărul. Iar situaţiile astea m-au secat de energie. Nu mint! Eu ştiu că sinceritatea nu este cool, că periajul funcţionează, în orice mediu, eu ştiu că, de cele mai multe ori, sinceritatea este percepută ca un mod prea direct de a emite o părere sau de a relata o poveste. Dar este atât de revigorantă! Şi, în plus, mie mi-a spus mama mereu că îmi creşte nasul dacă mint. Mai repede decât odată cu vârsta. Nu aş vrea să ajung la 100 de ani cu nasul până la genunchi.
