De cele mai multe ori nu prea am nimic în frigider, însă mereu, dar mereu, găsesc câte ceva din care să încropesc o salată generoasă care să mă scoată din foame într-un moment sau altul. Mult timp am considerat că salata este fie garnitură, fie doar un aperitiv, dar cu timpul mi-am schimbat optica, mai ales că fac niște salate uriașe acasă în combinații atât de sățioase că nu îmi mai trebuie altceva o vreme bună.
De data aceasta, surprinzător, ca un adevărat chef, am și cantitățile exacte. Și, atenție, are muuultă ceapă, cum îi place unui oltean de-ai mei care m-a certat într-o zi că n-am pus ceapă într-o salată.
Prezentarea, ca de obicei, este harcea parcea, dar gustul este foarte bun, să știți!
Salata de ton cu spanac
Pentru aceast dans colorat aveți nevoie să găsiți prin frigider următoarele:
– o conservă de ton;
– o ceapă mare roșie;
– spanac baby sau din cel adult de la piață tăiat frumos, la linie (aici n-am gramaj, este după bunul plac);
– 6, atenție! 6 roșii cherry;
– o legătură de pătrunjel proaspăt (Doamne, îți mulțumesc din corazon că mi-ai permis să am o relație cu pătrunjelul, fie și la bătrânețe!);
– sare, ulei de măsline și zeamă de lămâie.
Se amestecă frumos, cu tandrețe, de lasă un picuț să se cunoască aromele și se procedează la consumul pe nerăsuflate. Este bună, bună acestă salată de ton și se prepară în 10 minute! Eu am savurat-o cu pâine neagră care, parcă i-a dat un gust aparte! Enjoy! 🙂