Iată că dau și eu doi cenţi despre puterea interioară şi despre cât de importantă cred eu că este pentru oricine, dacă nu vrea, la un moment dat, să se trezească prizonier al propriei vieţi.
În interiorul fiecăruia dintre noi există o putere uriașă, energia aceea care ne susţine, care ne face să depăşim momentele provocatoare ale vieţii şi să renaştem, de fiecare dată, într-o variantă mai bună, mai strălucitoare, mai autentică a noastră. Este vorba despre puterea interioară pe care cu toţii o avem. De care, însă, uităm când ne lăsăm copleşiţi de credinţele limitative pe care le-am preluat de mici de la cei din jur ori de situaţiile grele şi de oamenii cu care ne intersectăm în viața asta.
Pe care, de asemenea, autosabotându-ne, o cedăm în mod conştient sau inconştient anumitor persoane investind timp, energie şi emoţii în relaţii toxice. Așa devenim neputincioși și dependenți de cel de lângă noi în timp ce ne minţim că va fi bine la un moment dat în povestea întunecată în care suntem. Nimic mai fals, iar toate acestea ne seacă de putere şi, ușor ușor, ajungem să credem că nu mai suntem în stare să stăm pe propriile picioare, să acţionăm pentru noi şi pentru binele nostru.
De puterea interioară ţin iubirea şi respectul de sine, voinţa, prezenţa în fiecare moment al vieţii noastre, gestionarea emoţiilor negative, echilibrul, acţiunea sau nonacţiunea, reacţiile controlate şi modul în care ne menţinem (măcar) pe linia de plutire când ne confruntăm cu o perioadă mai îndelungată de greu. Cu ajutorul puterii interioare trecem prin situaţiile de foc ale vieţii care ne lasă cicatrici, dar nu ne omoară.
Am cunoscut oameni, bărbaţi şi femei deopotrivă, care nu cred că pot trăi sau că se pot descurca fără partenerul de lângă ei, chiar dacă relaţia în care sunt este una disfuncţională. Astfel, ei preferă să trăiască în frustrare, tristeţe şi deznădejde, cedându-şi puterea interioară prin faptul că rămân în acest ataşament din cauza fricii și dependenței.
Am cunoscut şi oameni care, confruntându-se cu situaţii grele sau fiind prinşi în poveşti toxice, au avut curaj să facă schimbări dureroase şi să îşi reconfigureze viaţa. Unii au avut tăria să renunţe la lupte care le consumau inutil energia şi s-au redescoperit pe sine, au evoluat ca fiinţe umane, ceea ce mi se pare o mare dovadă de putere personală. Uneori, să renunţi la ceva/cineva care îţi face rău, să te alegi pe tine şi să te detaşezi de acea situație/relație este un mod mai bun de a-ţi investi resursele personale, pe termen lung.
Pentru accesarea puterii personale sau recăpătarea ei după ce am dat-o prin toate părțile este importantă, în primul rând, conștientizarea faptului că am ajuns într-o zonă de vulnerabilitate periculoasă și că ne învârtim într-un cerc vicios de slăbiciune personală din care doar noi putem ieși. Cum ne-am cedat puterea așa putem hotărî să o și luăm înapoi.
”Vreau să îmi iau puterea înapoi, să fiu stăpână pe viața mea, pe deciziile mele, să ies din frică și suferință, să mă simt bine cu mine din nou și să nu mai merg împotriva mea stând în situația asta care nu îmi aduce decât rău.” este una dintre afirmațiile pe care le-am făcut zile întregi ca să îmi regăsesc curajul să ies din niște setări mentale și conjuncturi care mi-au adus numai suferință.
Totul pornește de la conștientizare. Când te uiți în oglindă și te întrebi: ”ție îți place de tine în acest moment al vieții tale, îți place cum te manifești în exterior?” și nu îți convin răspunsurile, îți dai seama automat că trebuie să treci la niște acțiuni concrete ca să îți recapeți puterea. De la caz la caz, parcurgi acest proces singur sau cu ajutor care vine, vine atunci când te poziționezi pe direcția pe care nu mai mergi contra ta. Și, tot de la caz la caz, metodele de accesare și creștere a puterii interioare sunt diverse și funcționează diferit pentru fiecare. Nu există calea cea mai uşoară sau cea mai bună, există calea fiecăruia.
Am venit pe lume cu această resursă personală foarte valoroasă, puterea interioară. Toți o avem. Trebuie doar să fim atenți să o conservăm, să o creștem. Nu este păcat să o risipim cedând din ea oricui, și, în acest mod, noi să devenim prizonieri propriei vieții?
