Zilele trecute cineva aproape familiei mele trebuia să meargă la Spitalul Universitar pentru niște investigații. Foarte aproape de zona în care stăm eu și sora mea, am încercat să-i explicăm amândoua cât de ușor poate ajunge, fie pe jos, fie cu un mijloc de transport în comun luat de la 2 pași de scara blocului. Trăind aproape toate viața într-un sătuc, unde toată lumea se cunoaște cu toată lumea, ea era foarte speriată de necunoscut și găsea imposibil scenariul de a merge singură până acolo. Sora mea a hotărât să o conducă ea cu mașina pentru a o ajuta să ajungă la timp și în siguranță. Un gest mărunt pentru ea, un ajutor mare pentru prietena noastră în nevoie.
Uneori poate nu ne dăm seama cât contează pentru cei de lângă noi o vorbă bună, o mângâiere, însoțirea într-o călătorie, o mâncare caldă, o cafea, un pachet cu diverse produse, o recomandare a unui specialist, ajutorul în rezolvarea unor comisioane…cerul este limita când vine vorba despre faptele mici care au o putere mare. Și care, în anumite momente, pot aduce mult ajutor și alinare unui om în nevoie.
Există oameni, dintre cei pe care îmi doresc să îi am aproape într-un număr cât mai mare, care umblă cu atenție nu doar la ei înșiși, ci și la cei din jur prin viața asta, care ajută nu doar la cerere, ci și din inițiativă, care pot și fac constant câte ceva pentru semeni.
Am aflat recent despre campania socială 200 de fapte mici în fiecare lună pe care HARTMANN Romania o derulează cu ocazia împlinirii a 200 de ani de existență, alăturându-se astfel eforturilor ONG-urilor prin donații de produse adresate unor grupuri sociale vulnerabile: pacienți cu răni cronice, vârstnici singuri, aparținători ai bolnavilor spitalizați sau copii vulnerabili.
Pe lângă sprijinul beneficiarilor, campania inițiată și derulată de HARTMANN Romania este și una de conștientizare și educare a oamenilor ca mine și ca tine asupra importanței și impactului major al faptelor mici. La fiecare pas putem face o faptă bună, mă credeți? Și, fiecare dintre noi făcând asta, putem să schimbăm în bine situațiile celor aflați în nevoie și să le aducem o fărâmă de speranță în vremuri întunecate. Pentru că, prin fapte mici, făcute pas cu pas, putem crea împreună binele cu adevărat mare.
Prin intermediul campaniei 200 de fapte mici în fiecare lună s-au făcut următoarele:
*În septembrie, Hospice Casa Speranței unde sunt îngrijiți pacienți aflați faze terminale al unor boli grave a primit 200 de pachete cu peste 15.000 de produse pentru pansarea bolnavilor cu răni cronice.
*În octombrie au fost oferite 200 de tensiometre Veroval bătrânilor singuri, cu ajutorul Fundației Principesa Margareta a României.
*Luna aceasta HARTMANN este alături de Asociația Dăruiește Viață și spitalele partenere și a donat materiale sanitare sub formă de măști și halate de protecție, atât de necesare celor care vizitează pe cineva drag în spital. Șase spitale din București și din țară primesc măști și halate pentru 10.000 de vizite.
* În decembrie se dăruiesc copiilor bolnavi aflați în situații vulnerabile 200 de pachete pentru măsurarea temperaturii, fiecare cu termometre Veroval Febra 2 în 1 și Thermoval Kids Flex, prin Asociația MagiCAMP.
Spor la fapte bune, oameni! Și nu doar în această perioadă a anului când auzim peste tot că ”trebuie” să fim mai buni și mai luminoși, ci în fiecare lună a anului. O listă cu fapte mici care să vă inspire găsiți aici.