Nu am înşelat niciodată într-o relaţie. Că a fost lungă, că a fost scurtă, că a fost cu momente faine preponderent, că a fost cu multe clipe grele ca o luptă pentru supravieţuire, atâta timp cât am ales să fiu în ea, nu am înşelat. Nu mai spun “eu niciodată nu o să…” pentru că, recunosc, mi-am luat-o grav de vreo două ori în ultimii ani când am zis asta. Și, într-adevăr, nu ştii ce ajungi să faci din cauza vulnerabilităţii, a nevoii sau, cine ştie?, chiar a iubirii. Dar, până acum, nu am făcut-o, nu mi-am înşelat niciunul dintre parteneri. Nu cred că e vreo virtute, chill!, aşa sunt eu pur şi simplu.
Pe lângă principiile şi valorile personale care mi-au fost repetitiv blamate de anumiţi oameni din jur sau etichetate vehement ca nesănătoase, unul dintre motivele pentru care nu mi-aş dori să înşel vreodată este risipa inutilă de energie ca să pot trăi o experienţă în minciună.
Mă gândeam zilele astea cum o fi să fii permanent în gardă ce spui ca să nu te dai de gol că ai o viaţă pe lângă cea de acasă sau escapade amoroase pline de pasiune. Cum o fi să fii atentă să îţi acoperi toate semnele gen miros de parfum bărbătesc pe rochie, mesaje schimbate, apeluri în telefon? Cum o fi să ai grijă ce anume afişezi ca să nu trădezi adulterul, dar, mai ales, cum o fi să stai cu morcovul în dos că te sună amantul sau că îţi trimite mesaje noaptea? Ce, credeţi că nu se poate întâmpla chiar dacă aţi stabilit voi să nu recurgeți la astfel de acțiuni? Well, mai gândiţi-vă un pic. Emoțiile negestionate în acord cu situația, frustrările și dorința de mai mult pot umbri de multe ori rațiunea.
Nu judec, am minţile larg deschise şi cred că ajungem în majoritatea situaţiilor de viaţă din cauza sau datorită alegerilor personale, dar eu sunt aproape convinsă că aş ceda şi m-aş încurca în minciuni. Mai ales că nu mint decât extrem de rar, iar asta doar în situaţii în care este mai bine pentru mine sau pentru cei din jur să o fac (credeţi-mă, deşi neconfortabile, există astfel de cazuri). Plus, la cât sunt de neatentă, eu sigur aş lăsa vreun mesaj incriminator pe undeva şi m-ar descoperi imediat omul de lângă mine.
Cred că ceea ce mă întrebam zilele astea: oare merită să simţi şi nefericirea unei relaţii defectuoase care te-a împins către adulter şi morcovul în dos când îţi înşeli partenerul? Nu e prea mult pentru un singur om, pentru un singur suflet? Şi unde duc, până la urmă, toate acestea, dacă nu la nefericire și tristețe profundă pe termen lung? Cât crezi că poți înșela fericit?
