Creatori, artiști, gânditori, filosofi, minți curioase, inovatori, scriitori, exploratori, atleți, arhitecți, muzicieni, suflete deschise, practicanți de yoga și dans extatic s-au adunat anul acesta la UNFINISHED. OAMENI cu toții, înainte toate. Variante umane UNFINISHED. Așa suntem toți. Și, dacă rămânem curioși, ca niște copii care abia descoperă viața, atenți și muncitori, vom observa cum, de la an la an, ne transformăm în bine. În bogăția de întâlniri și discursuri pe care le-am avut și auzit la UNFINISHED anul acesta apărut și o discuție despre muncă.
O temă comună a răzbătut în mai multe conversații: oamenii vorbesc tot mai mult despre muncă cu titlul de obstacol în viețile lor. De ce?
Este un subiect sensibil și într-adevăr tot mai mulți oameni au început să fugă de muncă. Preocuparea pe care o văd accentuându-se, la cei din generația mea sau din generațiile mult mai tinere, este legată în principal de „cum pot face bani mulți cu muncă puțină”. Mărturisesc că și eu căzusem în capcana asta cândva, pentru că am avut ani întregi în care am muncit mult pe bani puțini, cu șefi toxici, într-o cultură organizațională care nu punea în centru omul, ci profitul. Ca și cum acesta se făcea fără o forță umană în spate. Nu mai știu cum este acum în corporații, sper totuși să se fi schimbat lucrurile.
Ascultându-i pe toți speakerii care au venit anul acesta la UNFINISHED, am constatat ceva ce toți aveau în comun – și-au clădit reputația, business-ul, arta pe multă practică și muncă. Și toți au vorbit despre muncă folosind și valoare, misiune, împlinire în discursul lor. Reflectând și eu, adevărul este că nu am văzut încă produse și servicii valoroase și sustenabile aduse în piață, în lume, fără implicare și muncă.
De ce tot mai mulți oameni fug de muncă în zilele noastre?
Eu cred că sunt mai multe cauze, cel puțin în România.
Pe de o parte, sunt organizațiile în care munca oamenilor nu este nici recompensată bine, nici respectată. Angajații sunt priviți ca productivi sau nu, încărcați excesiv cu sarcini de lucru și judecați doar în funcție de performanțe. Prea puțini manageri se întreabă: când este prea mult pentru un singur om? cum îl pot ajuta eu să aibă rezultate mai bune? Și-atunci normal că munca devine un calvar, un factor uriaș de stres.
O altă cauză ar putea fi că tot mai mulți oameni se trezesc și realizează că, în timp ce banii și câștigurile din muncă sunt importante, nu sunt totul. Încep să-și pună întrebări legate de scopul mai înalt al muncii lor și nu o mai privesc doar ca pe o sursă de venit. Cui folosește, dincolo de profitul companiei și plata unui salariu uriaș pentru vreun CEO care nici măcar nu are habar de leadership, munca lor? Or atunci când oamenii nu își mai găsesc satisfacția în a fi niște roboței care muncesc și atât, se produce criza aia de identitate profesională prin care cred că mulți am trecut și ne-am întrebat: ce caut eu aici? cui aduce valoare munca mea? cum contribui eu la binele colectiv? (nu este musai să ne întrebăm cu toții asta, evident)
Aș mai aduce în discuție printre cauzele pentru care oamenii au început să fugă de muncă și marketarea unor vânzători care, din punctul meu de vedere, nu cred că știu ce este aceea etică și vând iluzii de tipul: „Te învăț cum să faci bani de pe o plajă, cu zero efort”. De genul ăsta zic. Și atunci normal că ajungem la concluzia că „munca e pentru proști”. Vorbeam la un moment dat despre genul ăsta de activitate, fără efort, cu cineva care face trading și îmi spunea că el poate face mulți bani de pe o plajă cu foarte puțină muncă. L-am întrebat cât a învățat până să ajungă acolo, cât a lucrat la construirea aptitudinilor și abilităților care acum îi fac munca mai ușoară.
***
Ce am învățat eu în ultimii ani despre muncă. S-au adunat câțiva de când am cotit dintr-un post de management într-o corporație, către ceva mai aproape de cine sunt și de ce cred că face parte din misiunea mea: să aduc povești personale în lume, prin scris (ale mele, ale altora) și să însoțesc oameni care vor să își „re/scrie” altfel povestea personală prin Coaching.
🔻 Când reușești să îți descoperi misiunea și o faci munca ta, știi că ești acolo pentru a servi și atunci, pe lângă bani, munca vine și cu împlinire personală. Nu prea mai simți că te spetești muncind, deși sunt momente de încărcatură maximă uneori și poate obosești.
🔻 Când afli ce este în spatele lucrurilor pe care ți le spui „este prea greu, nu mai vreau să muncesc” – și pot fi niște sabotori, frică de eșec sau altele – când te duci acolo să vezi ce este și înțelegi din ce operezi, începi să acționezi din alt spațiu, din alt strat al conștiinței. Munca nu ți se mai pare un calvar, ci calea către a aduce valoare prin ce faci și de a avea succes în misiunea ta.
🔻 Când nu esți în organizația potrivită ție, munca ce îți plăcea odinioară devine chinuitoare.
🔻 Când munca ajunge să te îmbolnăvească fizic sau mental, este momentul să iei o pauză și să te întrebi cum și de ce ai ajuns acolo?
🔻 Munca poate fi împlinitoare dacă știm de ce și pentru cine o facem; dacă avem proiecte care ne aduc și nouă sens, valoare, nu doar companiei sau clienților noștri; dacă nu uităm să împletim munca și veselia într-un proces de care să bucurăm, dar care ne și duce înspre rezultatul dorit.
🔻 Munca înțeleaptă, atentă, corectă, nu cea istovitoare, este calea prin care ne putem îndeplini misiunea personală.
Călătoria continuă, suntem Unfinished până la final.
