Nu știu dacă, locuind în realitatea asta cotidiană, voi ajunge, odată cu înaintarea în vârstă, ca o emoție să mă țină 90 de secunde, însă deocamdată am observat că mă mai ține doar câteva minute. Știu că mai am de lucru, dar tot este în regulă. Ceea ce mi se pare fantastic, având în vedere cât de mult dădeam din mine când mă întrista ceva, când mă enervam sau când intram într-un conflict cu cineva. Vorbesc, evident, despre emoțiile negative și consumante, nu despre emoții pozitive, fiindcă ce n-am face să prelungim efectul acestora, nu?
Studiile oamenilor de știință (mai cu seamă ale neurologului Jill Bolte Taylor) care cercetează creierul și efectele emoțiilor asupra lui și asupra corpului uman au relevat faptul că orice emoție, fie ea pozitivă sau negativă, durează 90 de secunde, timp în care în corp apar și niște reacții fizice. După care, gata! totul dispare, adică somatizarea emoției în organism s-a încheiat.
Tot ceea ce se întâmplă după această scurtă perioadă de timp, faptul că suntem nervoși, supărați, furioși până la nebunie, întristați până la lacrimi de crocodil abundente, faptul că ne lovesc migrenele sau starea de rău este pentru că alegem cu mintea noastră neantrenată să rămânem în bula emoției și să perpetuăm efectele ei prin gândurile noastre.
Cu emoțiile nu se luptă, de fiecare dată când facem asta le dăm și mai multă putere asupra noastră și le prelungim. Nu știu dacă este adevărată chiar așa treaba asta cu 90 de secunde, însă sunt convinsă că mult din realitatea noastră este augmentată de gânduri și am observat asta de ceva vreme. În ceea ce mă privește am conștientizat că, odată cu controlarea gândurilor, au apărut și niște schimbări în reacțiile mele.
Dacă în trecut, după o discuție aprinsă cu cineva în care se instala un conflict și, deci, furia, mă simțeam rău toată ziua, am ajuns la punctul în care las emoția care apare să existe atunci pe loc cum vine ea fără să încerc să îi reduc efectul de moment și apoi zero nervi, zero consum și detașarea produsă aproape imediat.
Ce fac atunci când:
-
- cineva sau ceva din mediul meu mă întristează? Stau un pic în tristețea aia, eventual, dacă văd că efectul ei se prelungește o eliberez cu o repriză scurtă de bocet și drama queen moment apoi văd cum trece aproape instantaneu. Orice gând îmi apare ulterior în minte legat de situația care a generat această emoție încerc să îl las să treacă rapid și să mă centrez în mine.
- mă mai enervez, mai ales când mi se pare mie că am fost nedreptățită cumva? În primul rând dacă îmi zice cineva atunci repede ”nu te mai enerva”, îi răspund politicos că fac ce simt eu și las nervii să existe un pic, nu îi mai ucid din fașă. După ce se domolesc măcar, mă uit 5 minute în gol și respir, iar apoi îmi văd de ale mele. Merge de minune.
Mi-am dat seama că, ceea ce trăim și felul în care ne simțim în viața asta, ține în mare parte și de modul în care privim oamenii, momentele, situațiile și de alegerea de a ne desprinde de cele toxice cât de repede putem. În definitiv, dacă ne dorim să punem la lucru mintea, mai bine să o delegăm cu efectuarea de ore suplimentare cu gânduri despre ce am simțit frumos, așa retrăim cumva și emoțiile pozitive. Ceea ce nu poate aduce decât mult bine.
