”Mă iubești, baby?”.
”Ești singura femeie pe care o iubesc și am iubit-o în viața asta. Nu știam eu cum este cu iubirea până să te întâlnesc pe tine. Și nici cu fericirea nu știam. Acum știu și își mulțumesc. Am să te iubesc toată viața. Nu cred că înțelegi, eu și când nu sunt cu tine, sunt cu tine, te văd peste tot, mă gândesc doar la tine.”.
Avea un șirag de mărgele colorate la gât ca o salbă mare cum erau cele de la bâlci, doar că mult mai fină, când a zărit-o prima oară. S-a uitat în ochii ei mari și s-a pierdut. I s-a părut arogantă când i-a întins ferm mâna și s-a prezentat, dar, zi după zi, a început să îl atragă veselia ei. Energia cu care vorbea despre viață, despre oameni, felul în care se bucura de toate lucrurile mărunte ca un copil.
Nu l-a plăcut deloc când l-a cunoscut. A ridicat suspicioasă dintr-o sprânceană. ”Cine mai e și pisi ăsta cu freza ca Smiley și ce vrea?”, s-a gândit când el i-a întins timid o ciocolată. I se părea, cu fiecare zi în care îl vedea, un prefăcut și jumătate care lingușea oameni, un galant exagerat ce vorbea în dezacorduri, bea multă bere și era grăsuț. Prima oară s-a uitat mai atent la el când au călătorit împreună câteva stații cu metroul. El nu avea treabă nicăieri, doar s-a agățat de ea cu pretextul că nu are mașină și trebuie să ajungă undeva. Timp de 10 minute cât a durat călătoria s-a uitat fix la ea și i-a pus tot felul de întrebări intime, nepotrivite pentru un bărbat cu starea lui. Nu l-a luat în serios. A coborât voioasă acolo unde avea treabă, gândindu-se la ceea ce urma să facă în acea seară cu prietenii ei buni. Au trecut luni de atunci.
Nici nu a băgat de seamă când s-au apropiat și nici nu a simțit că, în timpul care trecuse până la primul lor sărut, totul fusese calculat în detaliu de el doar ca să fie în preajma ei, să o cucerească, să fie a lui.
”Când o să faci dragoste cu mine, o să te topești.” Așa a fost. Îi aducea flori colorate mereu, îi reamintea zilnic cât este de frumoasă, de blândă și câte învață de la ea. Normal că s-a topit, toate femeile sunt prostuțe când se îndrăgostesc.
”Cum se zice corect voiam sau vroiam?”.
Era soare când s-a sfârșit totul. S-a întrebat nopți în șir dacă îl poate ierta pentru cât de urât a făcut lucrurile și a decis că mai bine îl lasă pe Dumnezeu să îl ierte. N-a putut să înțeleagă ce fusese cu toate zilele în care se uita în ochii ei și îi spunea că o iubește cel mai mult, cu serile în care stăteau îmbrățișați ascultând ploaia în noapte, iar el o săruta pe spatele gol. Și nici nu a mai încercat, la un moment dat, fiindcă nu găsise oricum niciun răspuns la toate de ce-urile ei. Când toți anii, și toate cuvintele frumoase, și toate sărutările pătimașe au murit, s-a făcut liniște. Ca atunci când te lupți pentru viața cuiva drag care suferă, cu tot ce știi și poți, iar când se duce la ceruri simți o ușurare imensă. Pentru el, pentru tine. Și apoi liniște, doar liniște.
”Mă iubești, baby?”.
”Da, iubito, știi că te iubesc. Cu tine vreau să merg peste tot dacă mă lași, să vedem lumea, să trăim un basm în doi.”
”Ce iubești la mine?”
”Tot. Nu aș schimba nimic, îmi placi exact așa cum ești. M-ai salvat, mi-ai arătat că viața poate fi și altfel.”.
*
”Frățică, ai văzut The Shack aseară că vreau să îți zic ceva?”, o întrebă Ana la prima oră a dimineții.
”L-am văzut, fată!”, îi zise ea cu ochii împăienjeniți de somn.
”Bun, acuma bagă și tu cu iertarea, fiindcă asta este cheia.”.
”Trebuie să și pot, pisi!”.
”Cum să nu poți? Poți orice. Te ajută Big Boss. Trebuie doar să vrei.”.
Închise ochii, în surdină se auzea Eres Tu. Ploaia bătea ușor în geam, iar în casă mirosea a aer proaspăt și cafea. Zâmbi cu tot sufletul. Iubirea este blândă. Și-a scris pe corp ca să nu mai uite. Iertarea…cândva. Până atunci, liniște.
