Am fost zilele trecute la Maison 13, un loc tare simpatic unde m-am trezit într-o atmosferă perfectă de sărbători creată special pentru a ne fi prezentată colecția de iarnă ”Nordic Mood” de la JYSK. Cum am frumosul obicei de a fi mai mult decât punctuală, adică ajung mereu un pic mai devreme decât ora fixată pentru un eveniment sau întâlnire, am intrat în decorul de poveste când erau puțini invitați și am putut să mă plimb nestingherită prin camerele amenajate superb cu decorațiuni JYSK sorbind dintr-o cană cu vin fiert cu scorțișoară.
Sărbătorile sunt minunate când îi ai pe cei dragi aproape, când iubești și când ești împăcat cu tine, iar o casă împodobită vine să întregească binele și căldura din sufletul tău. Eu am fost mai mereu un Grinch al sărbătorilor, poate pentru că îmi aduceau aminte de situații dificile din copilărie, poate fiindcă mă înspăimânta trecerea anilor, habar nu am. Cert este că, într-o zi, m-am trezit declarând că nu mai vreau să fiu Grinch, mai ales că îmi place să îmi împodobesc casa cu decorațiuni chic, ador colindele și m-am eliberat și de febra cumpărăturilor de sărbători care îmi consumau o grămadă de energie.
Less is more, iar lucrurile simple sunt cele care au cel mai mare efect și când vine vorba despre cum ne decorăm casa, și când ne gândim la masa de Crăciun. Despre asta este și colecția Nordic Mood, minimalistă și cochetă de la JYSK, care este deja aici. Nu așteptați săptămâna dinainte de Crăciun când este aglomerație peste tot, uitați-vă de acum și vedeți ce v-ar tenta, alegeți și cumpărați. Împodobiți-vă frumos casa. Fiți recunoscători pentru ceea ce aveți și bucurați-vă de sărbători alături de cei dragi! Despre asta este magia Crăciunului.
Eu vă las mai jos niște poze de la lansarea colecției, unde, pe lângă vinul fiert consumat cu moderație, am stat și la povești cu 2 femei faine. Aruncați o privire, poate vă inspirați din ideile de plasare a decorațiunilor. Vin sărbătorile, prieteni!





Foarte misto colectia, imi place tare mult.