Joy este ultimul film al regizorului David O Russell căruia îi place să scormonească în interiorul oamenilor defecţi, să îi spintece, să le cerceteze şi să le expună fiecare unghi, fiecare conflict interior, iar apoi să îi repare. Cât de cât. American Hustle şi Silver Linings Playbook sunt alte două filme de-ale sale de care m-am bucurat.

Joy este despre o invenţie pe cât de banală, pe atât de necesară: mopul care se stoarce cu ajutorul unui dispozitiv. Joy este despre conflictele interioare pe care le generează compromisurile prea mari făcute pentru cei dragi în detrimentul propriei evoluţii. Dar şi despre conflictele exterioare dintr-o societate în care femeile puternice sunt prea puţine. Joy este despre puterea interioară şi despre forţa pe care o trezeşte pasiunea pentru ceva, ste despre prietenie, dar, mai ales, este despre femeia puternică, neînfricată, care luptă cu propriile-i temeri şi cu cei din jur, deopotrivă, pentru a-şi trăi visurile.
 

Joy (Jennifer Lawrence – într-o interpretare fără cusur) este o fetiţă visătoare care creşte cu sfaturile şi previziunile bunicii sale, care o „vede” o femeie mare ce va schimba lumea. Asta în condiţiile în care, în anii ’70, femeile erau majoritatea casnice, dacă nu erau măritate cu vreun bogătaş care să le asigure o viaţă relaxată. Mama sa este o depresivă dependentă de telenovele, care rămâne aşa şi peste ani, iar tatăl său un Don Juan de neoprit în aventurile sale, care, însă, la bătrâneţe, revine alături de familie.

Peste ani o regăsim pe Joy matură, cu un job frustrant, divorţată, cu soţul găzduit în subsolul casei sale, încă ipotecată, cu o mamă mereu în vârful unui pat, cu tatăl alungat de ultima sa amantă, cu doi copii şi cu multe treburi casnice de gestionat. Pentru că, deşi face atâtea pentru cei din jurul ei, Joy nu primeşte prea mult ajutor din partea familiei sufocante.

Pentru a-şi uşura munca, dar şi datorită faptului că avea această disponibilitatea de a inventa mici lucruri utile, Joy inventează mopul care se stoarce mecanic şi are capul detaşabil, din bumbac de calitate. Urmează momente de agonie, extaz, succes, eşec, luptă, pentru că Joy nu are experienţă nici ca antreprenor, nici ca vânzător, dar are entuziasmul începutului.

David O Russell expune portretul unei luptătoare, a unei femei care crede în visurile ei, iar Jennifer Lawrence o însufleţeşte în cel mai interesant mod posibil, balansând minunat conflictul interior şi cel exterior. Încrederea şi lucrurile făcute temeinic înving, iar Joy devine o femeie de afaceri de succes, cum mai rar se întâlneau în acea perioadă. Însă nu uită de unde a plecat sprijinind micii inventatori.

Alături de Lawrence îi regăsim pe: Robert de Niro (savuros în rolul tatălui), pe Isabella Rossellini (ca ultimă iubită a tatălui, o femeie foarte extravagantă), pe Bradley Cooper (în rolul lui Neil Walker, un corporatist al anilor 90 cu ghiul rubiniu şi zâmbet degajat al omului de succes), pe Edgar Ramirez (fostul soţ lui Joy, un bărbat tandru şi cald).

Filmul Joy nu este un film foarte profund, deşi ar fi putut fi mai în detaliu exploatată povestea lui Joy Mangano şi ascensiunea ei în lumea inventatorilor, dar este un film interesant şi foarte plăcut prin intermediul personajelor şi a interpretarii acestora.

 

DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*