În realitate, l-am perceput pe Jason Silva așa cum îl văd online de mulți ani: energic, plin de entuziasm, amuzant, jovial, un om pasionat de viață, cunoaștere și experiențe, cu o minte fascinanță. Și o memorie uriașă – să vedeți în materialele sale câte referințe și citate dă. Jason a venit la UNFINISHED anul acesta și tot ce îmi propusesem era să îl cunosc, să schimbăm poate două-trei vorbe și să imortalizez momentul într-o fotografie. Nu știu de ce nu mă gândisem la un interviu pentru blogul meu.
Dar s-a întâmplat ceva amuzant. La cina organizată pentru comunitatea UNFINISHED, fiecare invitat trebuia să își caute pe masă numele sub un șir cuvinte scrise pe un cartonaș și să se așeze acolo. Am dat de două ori ocol mesei și nu mă găseam, dar asta pentru că – aveam să descopăr – Jason Silva se așezase pe locul meu. Văzuse scris „word and fear tamer” și se gândise că despre el era vorba. Atunci mi-am zis că poate este un semn să fac un interviu cu el și l-am făcut. 🙂 Am discutat despre viață și moarte, despre creație în ciuda anxietății și fricilor, care uneori pun stăpânire pe el, despre awe și flow, despre procesul lui de creație, despre intuiție și AI. Mi-a răspuns așa cum își filmează videoclipurile – filosofând artistic.
Cu studii în filosofie și film, Jason Silva este un artist filosof, futurist, creator de film, public speaker, care îmbină storytelling-ul cu idei avangardiste în proiectele sale video și în discursurile publice, pe care le ține prin toată lumea. A devenit cunoscut după ce a găzduit emisiunea Brain Games de pe National Geographic, unde a explorat subiecte legate de neuroștiință, psihologie și inteligența umană.
În seria sa populară de pe YouTube, Shots of Awe, Jason cercetează subiecte profunde precum tehnologia, creativitatea, conștiința și natura existenței umane. Prin limbajul poetic pe care îl folosește, prin pasiunea cu care vorbește despre uimire, visare, creativitate, transcedere, Jason inspiră milioane de oameni să gândească (și) altfel despre viață, Univers și potențialul uman.
Cred că intuiția noastră are adesea mai multă înțelepciune decât credem și nu putem să o explicăm pe deplin. Îmi place să cred că mă aplec spre mister atunci când îmi creez arta. Și asta mă face să simt cunoașterea prin cunoștință mai degrabă decât cunoașterea prin descriere
Jason, știu despre tine că ești o persoană care trăiește cu anxietate. Cum te descurci cu frica și anxietatea? Cum le îmblânzești, ca să reușești să creezi în ciuda lor?
Lucrez cu cuvinte și cred că, prin ele, putem uneori să ne îmblânzim și fricile. Cât privește anxietatea, aceasta mi-a fost întotdeauna un fel de companion, în sensul că am fost un copil incredibil de curios, chiar dacă m-am confruntat cu multă anxietate în copilărie. Încă sunt incredibil de curios, incredibil de bucuros, bucuria mea nu a fost afectată de frică și anxietate. Crescând în Venezuela, am fost conștient de la o vârstă fragedă că, dincolo de zidurile mari ale proprietății, putem fi jefuiți, răpiți, ne pot fura mașina. Știi, eram privilegiați din punct de vedere economic în Venezuela și asta ne făcea pe mine și ai mei ținte sigure pentru crima organizată. Așa că eram mereu anxios cu privire la intrări prin efracție în casa noastră sau mă gândeam că tata poate fi răpit sub amenințarea armei. Acestea erau lucruri care îmi acaparau și stresau sistemul nervos. De asemenea, părinții mei au divorțat când eram mic, iar asta a creat acea anxietate a fracturii sentimentului de acasă și a siguranței de a-i avea pe ambii părinți împreună. Așa că anxietatea a fost mereu acolo și cred că am găsit alinare în fața ei doar afundându-mă și mai mult în joacă. Am fost întotdeauna creativ, dar am realizat că atunci când eram creativ, când mă jucam, era un contrast atât de puternic față de momentele când eram anxios. Dacă îmi foloseam creativitatea pentru joacă, era ca și cum preluam controlul asupra capacității mele imaginative și o foloseam pentru a mă simți bine, practic. Pentru că, altfel, aceeași creativitate și capacitate imaginativă ar fi fost folosite pentru a vizualiza scenarii îngrozitoare care mă făceau anxios. Ei bine, asta fac și astăzi, îmi folosesc creativitatea pentru a mă juca, dar e un altfel de joacă.
Este fascinant că ai putut face asta când erai copil. Cum ai reușit să te duci înspre bucurie și să nu lași frica să te copleșească?
Dacă aveam anxietate legată de anumite lucruri, trebuia să neutralizez acele lucruri prin cunoaștere și informații. Așadar, dacă mă temeam de o spargere, mă întrebam „sunt toate ușile încuiate? sunt în siguranță?”, și mă asiguram că sunt. Ok, atunci puteam lăsa și anxietatea să treacă. Am dezvoltat un model de checklist conștient, pentru a trece în revistă lucrurile care mă făceau anxios și cum aș putea să fac ca acea anxietate să dispară. Cum aș putea să rezolv teama care mă făcea să fiu anxios? Așa că, am devenit o persoană foarte educată, foarte bine informată. De exemplu, deseori luptam împotriva anxietății acumulând mai multe informații și recontextualizând lucrurile din cauza cărora eram anxios, până când puteam decide că le puteam lăsa deoparte.
De exemplu, întotdeauna am avut o teamă de moarte, încă de când eram copil. Eram terifiat. Și am avut o frică teribilă de faptul că părinții mei îmbătrânesc, lucruri de genul acesta, dar în cele din urmă mi-am zis: „Ei bine, acestea sunt încă scenarii la decenii distanță, nu am de ce să mă îngrijorez acum pentru ele”. Purtam negocieri cu mintea mea despre temerile care erau relevante și cele care ar putea fi lăsate deoparte pentru moment. Îți dezvolți mecanisme de adaptare, știi? Te împrietenești cu mintea ta, îți dai seama cum să negociezi cu ea și care frică merită mai multă atenție. Cred că am devenit foarte responsabil, și așa am ajuns să operez și să creez eficient. Caut mereu să elimin posibilele triggere din mediul meu imediat, astfel încât creativitatea mea să nu fie afectată de un stimul neașteptat din mediu, care m-ar putea azvârli în anxietate.
Este un fel de exercițiu de control aceasta?
Da, dar asta și pentru că eu trebuit să fiu extrem de atent în ceea ce privește caracterul meu jucăuș (playfulness) și extrem de controlat în ceea ce privește abandonarea (surrender), pentru că mă bucur de abandon la fel de mult ca oricine altcineva. Vreau să sar în piscină, știi? Dar nu vreau să sar în partea puțin adâncă a piscinei și să-mi rup gâtul. Așa că am devenit extrem de atent, conștient, deliberat și prezent în privința momentelor mele de joacă și abandon. Sună paradoxal, dar în cele din urmă am decis că a crea un spațiu sacru înseamnă să îmi aduc vigilența în a crea zone sigure, în care să-mi permit să renunț la vigilență.
Sunt motivat de experiențele în care ating vârfuri Și sunt motivat de conștientizarea că eu însămi sunt un instrument prin care îmi pot oferi acces la stări de experiență intensă
Ai spus ceva foarte interesant la un moment dat, că noi oamenii ne datorăm nouă înșine să pășim în puterea personală și să ne materializăm în fiecare zi convingerile și dorințele. Cum te pregătești pentru asta în fiecare zi?
Am foarte mare grijă de fiziologia mea, pentru a o menține în echilibru, somnul și alimentația corectă sunt este extrem de importante pentru mine. Trebuie să mă asigur că sistemul meu nervos este liniștit și că mă odihnesc suficient. Îmi monitorizez somnul și asta înseamnă anumite compromisuri. De exemplu, nu am o viață de noapte foarte activă; am zile intense și nu simt nevoia să merg la petreceri seara. Am realizat că efectele negative ale nopților pierdute erau că dormeam prost, iar ziua următoare mă simțeam groaznic. În schimb, dacă aveam o zi grozavă, care se încheia devreme, cu o cină plăcută, o baie și un somn bun, ziua următoare eram gata să am o altă zi intensă. Îmi place să mă relaxez, să mă odihnesc și să dorm. Și asta îmi permite să am acea intensitate sustenabilă, în limitele pe care mi le-am dezvoltat.
Ce te motivează să creezi fără să te oprești?
Sunt motivat de auto-transcendență. Sunt motivat de experiențele în care ating vârfuri Și sunt motivat de conștientizarea că eu însămi sunt un instrument prin care îmi pot oferi acces la stări de experiență intensă. Inspirația pe care mi-o doresc și la care am acces în mod regulat nu cere nimic mai puțin decât totul. Așa că îmi servesc inspirația și creativitatea ca un pelerin religios devotat, doar că este o practică religioasă DIY (Do-It-Yourself) sau o practică de auto-transcendență.
Pentru mine, există artă și auto-exprimare, creativitate, senzualitate, practici existențiale și contemplative, crearea de artă și joacă. Toate aceste lucruri sunt unul și același pentru mine. Dar toate există în cadrul unor constrângeri, care țin de faptul că trebuie să mă asigur că sunt odihnit fizic și că am grijă de mine, astfel încât biologia să nu împiedice sau să limiteze capacitatea mea de a mă transcende. Și, astfel, există acea relație de a-mi folosi limitele și de a-mi optimiza acele limite, astfel încât, atunci când vine momentul să mă joc sau să strălucesc, să o pot face într-un mod care să mă apropie de divin.
Că tot vorbim despre divin, în ce crezi?
Cred că poezia este reală. Și cred că filmele sunt reale. Așadar, lucruri tangibile. Ei bine, cred că reducționismul, care a dus într-un fel la triumful științei și tehnologiei, are un punct slab. Nu ține cont de experiența internă și de viața interioară. Și nu spun că perspectiva obiectivă sau lumea obiectivă nu sunt adevărate. Cred că sunt adevărate. Dar cred și că există un adevăr de o natură mai profundă, dincolo de aceste granițe. Cred că metaforele sunt la fel de adevărate ca și faptele, dar sunt adevărate într-un mod diferit. Cred că întrupăm mai mult decât doar din perspectiva reducționistă asupra totalității a ceea ce suntem. Și cred că, dacă metafora este adevărată, și dacă literatura este adevărată, și dacă cinema-ul este adevărat, atunci asta demonstrează că, uneori, ficțiunea este mai adevărată decât realitatea sau măcar la fel de adevărată, și că arta este minciuna care dezvăluie adevărul. Relația mea este cu acel adevăr particular, care stă alături de adevărul factual. Cred în el, dar asta nu înseamnă că nu cred în adevărul faptelor sau în adevărul realității obiective. Cred că eu trăiesc între lumi din acest motiv. Și cred că oamenii care ajung în dificultate sunt cei care sunt militanți doar pentru o singură perspectivă asupra realității. Suntem doar aceste corpuri? Ne naștem și apoi murim? Și apoi nimic nu înseamnă nimic? Ursula Le Guin a spus cel mai bine: „știința descrie exact din exterior; poezia descrie exact din interior”. Știința explică, poezia implică, și amândouă celebrează ceea ce descriu. Între teza faptelor obiective și antiteza adevărului poetic, sinteza este cea care le îmbină pe amândouă.
Ce crezi că va fi după ce nu mai suntem aici, întrupați?
Nu știu. Nu știu. Și, pentru că nu știu, mă tem de moarte. Mă tem, desigur, de posibilitatea că nu există nimic după ce murim, și găsesc asta nu doar înspăimântător, ci tragic într-un mod interstelar de groaznic. Pentru că, limitarea vieții la un substrat (corpul) care se presupune că susține mintea, inima și imaginația nu are sens pentru mine. Universul a existat de miliarde de ani. Iar noi, cu capacitățile noastre de gândire, de visare, de imaginație minunată, cu sensibilitatea, conștiința, viața noastră interioară, poezia noastră doar câteva decenii? 70, 80, 90 de ani? Nu, nu accept asta. Poate că există mai mult în această întreagă existență. Poate nu știu nimic. Poate este o simulare. Poate suntem doar făcuți din informație. Poate informația este mai primordială decât materia. Poate conștiința este mai primordială decât materia. Poate aflăm mai multe odată ce ne dăm jos „costumul de carne”, dar nu știu. Ceea ce știu este că iubesc să fiu aici, și aici sunt oameni pe care îi iubesc, și vreau acești oameni în preajmă, și vreau să fiu în preajma lor. Așa că, ceea ce mă interesează cu adevărat este să ne maximizăm vitalitatea și vivacitatea. În acest sens, susțin cu toată inima biotehnologia și nanotehnologia, extinderea radicală a vieții, să găsim soluții pentru biologie, să eliminăm bolile și să eliminăm cancerul așa cum eliminăm erorile de pe un software de computer. Vreau să fiu aici ca să fac mai multă artă. Asta îmi doresc.
Starea de uimire (awe) nu are legătură cu achiziția de bunuri. Și nici nu este neapărat legată de muncă, cu excepția cazului în care muncești la ceva ce iubești. Uimirea este autotelică
Mi-a mai plăcut un lucru pe care l-ai spus cu ceva timp în urmă:„Trăiesc pentru extaz, trăiesc pentru uimire”. Cum ajungi în starea aceea de uimire profundă?
Droguri? (râde, apoi continuă) Cred că în Berkeley, la Greater Good Science Center, studiază psihologia pozitivă și se concentrează în mod specific pe sentimentul de uimire (awe). Definiția pe care o folosesc este foarte interesantă: awe este o experiență de expansiune perceptuală atât de vastă încât modelele noastre mentale despre lume, care sunt hărțile pe care ni le-am creat pentru a ne orienta, devin o problemă, pentru că suntem atât de prinși în acele hărți încât uităm că teritoriul nu este același lucru cu harta. Harta nu este teritoriul. Dar există anumite experiențe care, atunci când apar, sunt atât de departe de hărțile noastre, încât uimirea este ceea ce se întâmplă când acestea nu se mai potrivesc cu ceea ce vedem. Majoritatea oamenilor nu au acces foarte des la lucruri care sunt în afara rutinei lor de viață. Când devin adulți, majoritatea oamenilor au hărțile lor, prin care navighează prin realitate, și trăiesc în interiorul acestora. Sunt blocați în obiceiuri și rutine, și cam atât. Pentru a ajunge să simți uimirea aceea profundă de care zici, trebuie să ai fie foarte mult noroc și să ai acces în mod constant la experiențe care sunt în afara hărților tale, fie să preiei controlul asupra vieții tale interioare și să te expui în mod intenționat la lucruri care te scot în afara modelelor mentale. De pildă, să poți călători în culturi diferite. Cred că și psihedelicele joacă un rol important în atingerea stării de uimire. Cred că oamenii care sunt deprimați și anxioși sunt blocați în tipare mentale rigide. Vorbesc acum despre teoria creierului entropic și despre faptul că substanțele psihedelice, în anumite medii și cu măsurile de siguranță potrivite, zguduie acel „glob de zăpadă” și acele tipare rigide de gândire se dizolvă, iar persoana intră într-o stare de uimire, ca și cum: „Wow, deși cândva eram orb, acum pot vedea”.
Dacă am înțeles corect, spui că, pentru a fi în starea de awe, trebuie să faci ceva extraordinar mereu?
Cam așa ceva. Sau să folosești psihedelice. Sau alte metode familiare multora: meditație, respirație conștientă, toate acestea sunt, de asemenea, o cale, dar te duc mai greu în starea de uimire. Trebuie să îți alterezi conștiința pentru că trebuie să îți modifici setarea implicită. Creierul vrea să economisească energia pe care o consumă, așa că, dacă nu trebuie să proceseze noi stimuli și poate rula pe autopilot pe baza hărților interne pe care le-ai creat, economisește energie. Tot ce este scump inundă creierul cu dopamină. Dacă o persoană trebuie să meargă la serviciu, să plătească facturile, este supraîncărcată în alte moduri, creierul o ține pe autopilot și de acolo nu ajunge niciodată la starea de uimire. Uimirea este un lux. Uimirea există în afara socio-economiei. Starea de uimire nu are legătură cu achiziția de bunuri. Și nici nu este neapărat legată de muncă, cu excepția cazului în care muncești la ceva ce iubești. Uimirea este autotelică. Ea își are propria recompensă. Este în mod intrinsec răsplătitoare. Nu este neapărat viabilă din punct de vedere economic pe termen scurt, motiv pentru care oamenii nu o prioritizează. Eu am norocul să fac ceea ce iubesc. Sunt un artist care își câștigă existența din arta lui. Așa că sunt printre cei mai norocoși, iubesc să creez.
Videoclipurile mele nu sunt create după scenarii, ele vin prin mine, dar nu de la mine. Mă simt ca un canal pentru ceva mai mare decât mine
Cum ai explica starea de flux (flow) în care intri atunci când creezi acele videoclipuri inteligente și filosofice sau când ții discursurile publice?
Intersecția dintre haos și ordine este flow-ul. Asta se întâmplă cu mine în procesul meu creativ. Videoclipurile mele nu sunt create după scenarii, ele vin prin mine, dar nu de la mine. Mă simt ca un canal pentru ceva mai mare decât mine. Neurobiologic, acest fenomen este cunoscut drept stare de flux. Mihaly Csikszentmihalyi, părintele conceptului de flow, împreună cu Steven Kotler și Jamie Wheal, prin „Flow Genome Project”, descriu fluxul ca o stare de conștiință, în care te simți cel mai bine și îți atingi performanțele maxime. Într-o stare de flux, acțiunea și conștientizarea fuzionează. Este ca o fuziune între întruparea fizică și o înțelegere verbală fluidă. Experimentezi o senzație de altruism, în care dialogul tău interior dispare, o stare de atemporalitate, în care percepția timpului se dilată, o senzație de lipsă de efort, în care ceea ce faci devine automat și magic, și o bogăție de informație unde ai acces la descărcări incredibile de informații și insight-uri.
Ce te ajută în procesul tău de creație?
Să fiu în flow. Iar ce mă ajută cel mai mult să intru în starea de flow sunt: o conexiune profundă cu propriul corp, un mediu bogat și o miză importantă. Gândește-te, eu îmi fac videoclipurile în natură, într-un mediu plin de bogăție vizuală, sunt conectat cu corpul meu și există această miză importantă: camera este pornită. Așadar, natura, un mediu natural frumos, o persoană de încredere lângă mine și, desigur, folosirea canabisului. Este ceva ce face parte din mine și rutina mea de 20 de ani. (observă expresia mea surprinsă) Știi, există o întreagă istorie a muzicienilor de jazz, a rapperilor freestyle, a rockerilor din anii ’60. Dacă nu ar fi existat canabisul, nu ar fi existat The Beatles. Nu ar fi existat The Beach Boys. Nu ar fi existat Jimi Hendrix. Niciunul dintre acești muzicieni și nici arta lor nu ar fi existat fără relația lor cu stările de conștiință alterată prin intermediul psihedelicelor. Iar modul în care ei accedeau la aceste stări este variabil. Pentru mine, canabisul este un instrument minunat pe care îl folosesc cu disciplină, cu intenție, ca pe o plantă sacră. Îl folosesc întotdeauna acolo unde este legal. Nu consum tutun, nu consum alcool. Nu consum cu regularitate alte droguri. Dar am această relație cu canabisul. Și îți spun, presupunând că am dormit bine cu o noapte înainte, sunt într-un mediu plăcut, natură, prieteni, setez o intenție, pun muzică și iau puțin canabis – niciodată nu am eșuat să intru într-o stare perfectă de flux.
Dar dacă nu folosești canabis, poți intra în starea de flow?
Pot, dacă am o miză ridicată, cum ar fi un public, de exemplu, sau dacă am suficientă noutate, probabil că aș putea ajunge acolo. Când țin o conferință pe scenă, într-un mediu antrenant, cu o conexiune profundă cu corpul și o miză ridicată, datorită publicului, intru imediat în stare de flux. Deci, flow-ul este pentru mine un mod de viață, modul în care mă orientez, un fel de Stea a Nordului. Este practica mea, #Praxis-ul meu (tema de anul acesta de la UNFINISHED), este structura care guvernează totul pentru mine. Totul este optimizat în jurul accesării prezenței în flux și, apropo, stările mele de flow se împletesc adesea cu experiențe de uimire (awe), deci ceea ce începe cu flow de obicei se încheie sau atinge apogeul cu o stare de fericire pură, sau o experiență supremă de awe.
Ce crezi că ne împiedică să acționăm în direcția materializării dorințelor noastre?
Cred că majoritatea oamenilor au convingeri limitative, nu-i așa? Au frici sau sunt constrânși de mediul în care trăiesc. Dacă ai un mediu care nu te invită sau nu te provoacă să prosperi sau să explorezi, începi să te gândești „ei bine, nu este nimic de explorat sau extins aici”. Știi și tu că suntem determinați, suntem autorizați, suntem modelați de mediul nostru. Dar să te trezești înseamnă să realizezi: „Whoa, acest mediu mă afectează cu adevărat. Hai să îl schimb. Hai să creez un mediu mai bun, care apoi va genera o versiune mai bună a mea”. Dacă ești conștienti că nu te oprești la limita pielii tale, că mintea ta și viața ta interioară sunt modelate la fel de mult de ceea ce te înconjoară, pe cât sunt de ceea ce este în interiorul tău, atunci una dintre căile de a schimba ceea ce este în interiorul tău este să schimbi ceea ce te înconjoară.
Ce întrebări îți pui periodic pentru a verifica dacă ești pe drumul cel bun în viață?
Îmi verific starea de spirit dimineața, cum mă simt după micul dejun, cum mă simt în legătură cu fiecare zi nouă. Mă trezesc și spun „Bună dimineața!” zilei, mie. Când mă culc, spun „Noapte bună. Te iubesc!”. Deci, da, verific dacă sunt bine în corpul meu, dacă am destui prieteni, dacă trăiesc viața pe care mi-o doresc. Uneori mă întreb de ce nu am o iubită în acest moment (râde), pentru că vreau să am copii. Am o viață foarte frumoasă și vreau să fiu căsătorit.
Știu că la un moment dat ai spus că nu ești un mare fan al căsătoriei. Ce s-a schimbat?
Ei bine, încă nu cred că vreau să fiu într-un tip de căsătorie unde ești legat contractual, pentru că apoi devine complicat dacă decizi să te desparți, dar cu siguranță cred în uniune, în conexiune și în creșterea copiilor împreună. Știi, am avut câteva despărțiri care au lăsat clar durere și o oarecare teamă de angajament.
Poate acesta este răspunsul la întrebarea de ce nu ai o iubită.
Poate, dar au fost cu siguranță persoane recente cu care am încercat să inițiez relații și nu a durat, nu am reușit calibrarea pe aceeași frecvență. Știi, simt că atrag multe lucruri în viața mea, dar încă nu am întâlnit manifestarea acelei „persoane unice” (the one).
Crezi că există „the one” pentru toată lumea?
Cred că pot exista mai multe persoane care ar putea fi arhetipal „the one”, iar apoi există „the one” care se materializează când arhetipul se prăbușește în real. Încă nu am întâlnit o întrupare reală a arhetipului care să fie pe aceeași frecvență cu a mea și cu care să și dureze relația. Am cunoscut pe cineva, la Burning Man, știi ce este?
Nu, ce este?
Ah, trebuie să mergi la Burning Man. Este cel mai puternic portal colectiv de inițiere de pe planetă, unde 70.000 de oameni construiesc un oraș în deșert. Este cea mai transformatoare adunare de pe planetă. E un fel de Mecca pentru cei care caută sens. Și ei construiesc un oraș în deșert. Este cea mai frumoasă artă pe care ai văzut-o vreodată. Petreci o săptămână trăind în deșert. Supraviețuind. Conectându-te. Murind și fiind înviat psihologic. Am fost acolo de două ori. M-am îndrăgostit prima dată când am fost acolo. Și ea era arhetipul meu. A fost frumos, doar că ea avea niște traume și după un an împreună ne-am despărțit.
Crezi că, dacă nu ne înțelegem și nu ne lucrăm traumele din trecut, putem avea o relație romantică bună cu persoana potrivită?
Traumele din trecut sunt aduse în pragul fiecărui moment al vieții noastre. Deci, da, păstrăm amintirea sau trauma din trecut cât timp trăim. Traumele rulează în bucla minților noastre. Cumva, ceva ce s-a întâmplat ne-a modelat sau ne va modela viitorul și relațiile, și suntem condamnați să fim într-un anumit fel din cauza a ceea ce ni s-a întâmplat – epigenetica ne spune că suntem suma experiențelor noastre, iar unele dintre ele au fost negative. Dar iată un gând: capacitatea noastră de a reinterpreta cognitiv ce am trăit, folosirea limbajului pentru a reîncadra ce am trăit ne permit, într-un fel, să schimbăm experiențele din trecut. Deci, povestea pe care alegem să o spunem în prezent poate schimba, de fapt, trecutul. O experiență traumatizată văzută prin anumite lentile poate crea fiziologic un răspuns de stres. Dar, revizitând trauma prin intermediul psihedelicelor sau al psihoterapiei, ne putem modifica răspunsul la acele experiențe din trecut. Așadar, da, cred că este important să ne înțelegem trecutul, dar și să lucrăm la reîncadrarea cognitivă a ceea ce ni s-a întâmplat când am fost copii sau, mai târziu, ca adulți.
Am crezut că oamenii faimoși nu îmbătrânesc, dar apoi, când am văzut oameni faimoși îmbătrânind, a fost deprimant. Chiar credeam că celebritatea însemna o simulare a nemuririi
Întorcându-ne în timp, ce îmi spui despre relația cu părinții tăi? Cum a fost?
A fost un foarte bună. Mama mea a fost figura cea mai importantă din copilăria mea. Și tata, ambii au fost importanți, dar eu am locuit cu mama, așa că am devenit extrem de dependent emoțional de ea pentru stabilizarea vieții mele interioare. Acum trăim în locuri diferite și mi-aș dori să îi pot aduce pe părinții mei să locuiască mai aproape de mine. Tatăl meu e destul de aproape, e în Spania și îl văd destul de des. Mama e în nordul statului New York și uneori mă gândesc că ar fi bine să se mute în Amsterdam cu partenerul ei sau ceva de genul ăsta, ca să nu mai trebuiască să zbor nouă ore ca să o văd.
Ce ai învățat de la mama ta în copilărie?
Mama mea predă literatură, așa că am fost crescut cu proză și poezie. Avea o singură regulă: „practică bunătatea la întâmplare și fă fapte frumoase”. Pur și simplu, mi-a spus să fac ce iubesc, să nu mă îngrijorez de lucruri precum banii, ci să îmi urmez pasiunea, să-mi urmez bucuria și să fiu bun. Mama mea este o hippie, a fost atât de frumos să am o hippie minunată ca educator. Este un om plin de pace și iubire, este foarte specială.
Cine ți-a mai influențat dezvoltarea în copilărie, în adolescență?
Personaje cinematografice, autorii pe care i-am iubit. Am iubit romanele, am iubit filmele, cu siguranță am fost puternic influențat de personaje cinematografice.
Dacă te gândești la experiențele transformatoare pe care le-ai trăit până acum, care sunt acelea și cum te-au schimbat?
Cu siguranță, cea mai transformatoare a fost atunci când am început să fiu faimos. A fost nebunie când am avut „Brain Games”, un show TV care a avut mare succes și fața mea era expusă „pe panouri publicitare uriașe din întreaga lume. A fost ceva mare, dar nu m-a corupt, deoarece cred că făcusem deja o analiză filozofică a celebrității. Îmi amintesc că mă gândeam că oamenii faimoși sunt ca niște filozofi și sunt nemuritori. Asta am crezut întotdeauna, că oamenii faimoși nu îmbătrânesc, dar apoi, când am văzut oameni faimoși îmbătrânind, a fost cu adevărat deprimant. (zâmbește amar) Chiar credeam că celebritatea însemna o simulare a nemuririi și așa că am fost curios în legătură cu asta, dar cred că, odată ce am avut un microfon și oamenii m-au ascultat, s-a transformat în șansa de a-mi împărtăși filozofia. Așa că am început să iubesc să filozofez într-un mod artistic. A avea un public a fost transformator și minunat, și nu cred că m-a corupt. Apoi, călătoria prin lume, locurile uimitoare ale planetei pe care le-am văzut, susținerea discursurilor publice la Opera din Sydney în Australia, pe stadioane uriașe din întreaga lume a fost ireal și, de asemenea, transformator. Mai târziu, mutarea în Amsterdam, alegerea unui oraș fain în care să locuiesc, a fost tot o etapa transformatoare din viața mea.
Trăiesc în mare parte într-o stare de joacă. Și trăiesc în mare parte într-o stare de improvizație. Îmi fac foarte puține planuri, pur și simplu merg cu ceea ce simt din moment în moment
Cum este viața ta în Amsterdam?
Îmi înregistrez toate videoclipurile în timpul plimbărilor cu bicicleta prin natură, așa că, patru zile pe săptămână, sunt pe bicicleta mea cu prietenul meu, care este operatorul meu de cameră, și mergem cu bicicleta prin diferite peisaje rurale frumoase. Ori de câte ori sunt inspirat, mă opresc, fac videoclipuri și apoi mă întorc cu bicicleta. Chiar trăiesc în mare parte într-o stare de joacă. Și trăiesc în mare parte într-o stare de improvizație. Îmi fac foarte puține planuri, pur și simplu merg cu ceea ce simt din moment în moment.
Nu îți faci planuri deloc?
Ei bine, cred că voi avea copii minunați. Poate gemene. Și cred că voi avea un câine. Și cred că o să îmi iau copiii pe o bicicletă, să îi plimb prin zonele rurale olandeze și vom petrece iernile în munții din Mallorca. Deci, nu îmi fac exact planuri, am o viziune. Am o viziune a vieții mele, dar deja trăiesc acea viziune. Îmi place ideea că aceasta este o viziune pe care o văd desfășurându-se în timp.
Vorbind despre asta, crezi că suntem capabili să ne creăm viitorul cu puterea minții?
Cred că viitorul ne scoate prezentul înainte pentru a-l întâlni. În cele mai mari momente ale noastre, de claritate și inspirație, de conexiune și intuiție, cred că primim mesaje de la sinele nostru viitor, spunându-ne ce să facem în prezent. Cred că suntem obiecte hiperspațiale care aruncă o umbră în materie și cred că suntem cumva ca în filmul „Interstellar”, iar îngerii noștri cei mai buni se află în Tesseract (notă: o formă geometrică care extinde conceptul de cub la o a patra dimensiune), trăgându-ne înspre viitorul pe care îl merităm.
Să mai rămânem în prezent, spune-me despre proiectele tale curente.
Înregistrez în mai multe zile pe săptămână, am acum un proiect pe termen lung numit „Spectacolul de marionete psihedelice” pe care îl scriu, o serie de filme scurte pe care le fac cu un partener, Brad Nesic. Îmi înregistrezi videoclipurile pentru canalul de Youtube. Personal, am o practică de antrenament fizic pe care o urmez regulat, am un antrenor personal acum, așa că mă concentrez mai mult pe exercițiile fizice. Lucrez foarte mult la a avea multă libertate. Pentru că în procesul meu creativ, lucrez cel mai bine când pot intra în moment și în flux, cum ți-am zis. În general, evit proiectele pe termen lung, cu excepția show-ului de marionete. Îmi place să fac proiecte rapide, să le scot în lume și să fiu liber din nou.
Continuați să creați și îmbrățișați noile tehnologii. Experimentați. Jucați-vă cu AI-ul. Jucați-vă cu aceste noi instrumente
Ce vrei să lași lumii prin munca ta, prin arta ta?
Cred că – și sper că aceasta nu este doar ego-ul meu vorbind, nu se simte așa – trăiesc intuitiv atunci când fac artă și multe dintre cele mai mari decizii s-au simțit intuitive, de asemenea. Așadar, cred că acesta este motivul pentru care fac ceea ce fac. Cred că intuiția noastră are adesea mai multă înțelepciune decât credem și nu putem să o explicăm pe deplin. Îmi place să cred că mă aplec spre mister atunci când îmi creez arta. Și asta mă face să simt cunoașterea prin cunoștință mai degrabă decât cunoașterea prin descriere. Vreau să fiu un agent al efervescenței colective. Și cred că dacă oamenii se uită la videoclipurile mele și la munca mea, și simt conexiune și apartenență prin relaționare prin faptul că se văd reflectați în ceea ce ofer, simt că împărtășesc cunoaștere și conexiune intuitivă. Și întotdeauna le împărtășesc sub formă de artă, care nu este militantă, nu este fundamentalistă și nu este ideologică din punct de vedere politic.
Ce sfaturi ai pentru creatorii la început de drum?
Continuați să creați. Continuați să creați și îmbrățișați noile tehnologii. Experimentați. Jucați-vă cu AI-ul. Jucați-vă cu aceste noi instrumente. Nu ați avut niciodată asemenea instrumente divine în mâinile voastre. Așadar, folosiți-le pentru a crea mai mult din ceea ce este bun, adevărat și frumos. Îngrijorările legate de dezvoltarea AI sunt în regulă, așa măsurăm, analizăm, decidem ce funcționează și ce nu, dar, în cele din urmă, inteligența artificială este o reflecție a noastră. Sintetizăm propriile noastre procese mentale și creăm o oglindă magică care ne reflectă înapoi către noi înșine. Așadar, lăsați-o să reflecte cele mai bune părți ale naturii noastre, să fie adevărată și să fie frumoasă.
Cum crezi că vom iubi în era AI?
Cred că oamenii vor iubi așa cum au iubit întotdeauna și își vor extinde modurile de a iubi. Cred că vor avea relații pline de iubire cu conștiința artificială, cred că vor avea relații pline de iubire cu câinii lor, cred că vor avea relații pline de iubire cu alți oameni. Cred că vor avea relații pline de iubire cu toate noile tipuri de gen care vor fi create pe măsură ce oamenii își vor practica din ce în ce mai mult autodeterminarea. Iubirea este iubire, iar iubirea nu este doar romantică.
Shoturile de uimire date de Jason Silva sunt aici 🙂
