Anul acesta se fac 12 ani de când mă uit la Grey’s Anatomy, de când râd și plâng la poveștile personajelor minunându-mă de măiestria cu care le crește doamna Shonda Rhimes. Este drept, nu am mai investit atât în niciun serial (am mai încercat, nu mai merge) ca să pot observa evoluția personajelor, poate că de asta mi se pare fascinant cum le-a schimbat de-a lungul anilor, mai ales pe cele pe care a ales să le păstreze mai multă vreme. Din badass-ul delincvent, Alex Karev a devenit un medic și un soț minunat, iar dark and twisted Meredith s-a transformat într-o fiică plină de compasiune, o soră grozavă, dar, mai ales, o mamă cum n-aș fi gândit că poate fi la începuturile poveștii.
Mă apucă plânsul uneori la Grey’s și când întâmplările au final fericit sau când cazuri medicale fără speranță își găsesc rezolvarea și oamenii primesc o nouă șansă la viață. Plâng când văd cum sunt tratați pacienții în civilizație și cum arată medicii care își fac cu iubire meseria. Nu că la noi nu ar fi. Știu că este doar un serial, o lume creată de imaginația unei echipe de scenariști și consultanți condusă de Shonda care știe să scrie incredibil, răscolitor și profund. Doar că, în multe situații/relații imaginate de ea, am găsit similitudini cu povestea mea, și am trăit adevărate momente de ”aha”. Poate sună ciudat, dar așa a fost.
De fapt, Grey’s Anatomy nu este doar un serial cu doctori, deși informațiile științifice și cazurile medicale sunt 100% reale și documentate. Grey’s Anatomy este mult mai mult. Monologurile de început și sfârșit, situațiile de viață prin care trec protagoniștii și dialogurile dintre personaje sunt un soi de training despre viață și relații.
Nu știu dacă mai există al serial care să ”vorbească” atât de frumos despre începuturile imperfecte din care se nasc povești frumoase între oameni diferiți, despre prietenie, despre familie, toleranță, despre iubirea care ne salvează mereu, despre a doua șansă pe care nu mulți știm să o dăm ori să o primim, despre încredere și speranță, despre puterea interioară care ne ajută să depășim momente cum nu am gândi cu mintea că putem, cum văd în Anatomia lui Grey.
Zilele trecute am ajuns la zi cu seria 15, fiindcă las să se strângă mai multe episoade ca să fie desfrâul mai mare. Și (atenție! SPOILER), cum Teddy se pregătește să aibă un copil cu Owen care se iubește cu Amanda (mă rog, s-au despărțit momentan) m-am gândit că, timp de 15 sezoane, Shonda Rhimes a explorat în Grey’s Anatomy tot ceea ce poate fi posibil pe lumea asta în materie de relații interumane (nu vorbim despre incesturi sau altele asemenea) și de emoții.
În plus, a creat tot felul de contexte în care oamenii vorbesc deschis despre ceea ce simt, în loc să mintă, oricât i-ar durea pe cei din fața lor. Soluția este tot timpul aceeași: dacă este iubire și respect, orice devine posibil de gestionat împreună. Ar mai fi o condiție, însă, să știm și să putem face acel pas sănătos în spate când primul impuls este să avem reacții dure venite din răni sau orgoliu. Oricum, the ugly naked truth este oricând mai bun decât o minciună frumoasă, și eu cred la fel. L-aș bate cu bățul de bambus pe ăla care a zis primul: minte-mă frumos!
Poveste de cuplu de orice formă, relație profesională de colegialitate sau mentoring, de prietenie, triunghiuri amoroase, abuz, adulter, gândiți-vă la orice în materie de relații și veți găsi în Grey’s Anatomy. Scenarista le expune pe toate deschis și direct însoțite de emoțiile și comportamentele care vin cu ele, le disecă precum face un chirurg cu pacientul său. Și face subtil, în fiecare circumstanță provocatoare, apel la toleranță, înțelegere, maturitate și pasul ăla înapoi, dacă nu se poate unul sănătos înainte.
Mesajul comun al scenariilor relaționale pe care le prezintă și pe care nu mulți le pot gândi mulți cu mintea lor posibile în lumea reală este că orice este cu putință între oamenii care trăiesc sau au trăit o poveste, de orice fel ar fi ea. Orice. Iar atunci când furia, durerea, egoul sau dezamăgirea ne umbresc rațiunea și sentimentele frumoase, cel mai bine este să încercăm să ne înțelegem și să îl înțelegem pe cel din fața noastră. Să vedem dacă (mai) putem fi în aceeași poveste, fără măști, frică, minciună și drame inutile.
Na, ca să nu mai ziceți (unii) că v-am înnebunit cu Grey’s, iată câte profunzimi ascunde, de aia îmi place! Dar este și mult umor în el, să știți. În fine, cred că asta a fost o declarație de dragoste pentru Shonda Rhimes sau ceva. Grey’s Anatomy fan forever. 🙂