„Nu-ți lipsește nimic să fii Coach”, mi-a zis una dintre profesoarele mele de la Școala de Coaching Mind Learners, când mi-am pus întrebări dacă într-adevăr am ce trebuie pentru rolul ăsta, pe care mi l-am asumat odată cu intrarea în această pregătire intensă din școală. Era o etapă inevitabilă pentru mine chestionarea asta profundă, fiindcă sunt un om care își pune multe întrebări despre sine. Mă bucur că am avut curaj să îi cer sprijin pentru a trece prin ea și am ieșit de acolo cu claritate și asumare.

Ce se întâmplă acum cu mine, în această etapă de pregătire în rolul de Coach, este că trec prin perioada de practică. Sunt în proces de certificare în coaching cu ICF (International Coaching Federation) și pentru asta am nevoie să adun 100 de ore de Coaching. Îmi doresc să practic cât mai mult și pentru că nu vreau doar să fiu Coach, vreau să fiu un Coach foarte bun!

Așa că, dacă ai un subiect/obiectiv pe care îți dorești să lucrezi, prin tehnici de Coaching, și vrei să te însoțesc, scrie-mi pe mail (contact@ileanaandrei.ro) pe Facebook, pe Instagram, unde vrei.

Dacă tu vii cu obiectivul, intenția, deschiderea și angajamentul de a fi într-un proces, eu promit să aduc prezența, ascultarea, cadrul și tot ce am învățat și exersat lunile astea. Sesiunile de coaching sunt gratuite timp de 2 luni de la data acestui text (adică până pe 11 august), vor fi săptămânale și se desfășoară online.

Pălăria asta de Coach pe care mi-o pun, mă rog mi-am pus-o deja, acuma trebuie să o și port în lume, nu a venit de nicăieri. A fost un proces intens și în spatele deciziei de a urma o școală și de a mă acredita în Coaching. Și cred acum că a fost un pas firesc, după toate studiile, formările și o experiență profesională diversă, care au avut mai multe fire roșii: interacțiunea cu oameni și schimbul de idei, dorința mea de a oferi sprijin (și când nu mi-a fost cerut, ceea ce mă străduiesc să nu mai fac), intenția asta de a descoperi comorile pe care le ascund în ei oamenii și business-urile (asta am făcut și în corporație, asta fac și ca jurnalist), ascultarea activă. La finalul anului trecut, a venit și intenția fermă de a face o școală.

Și iată că, anul acesta, m-am apucat de cursurile Școlii Mind Learners (pe care o voi recomanda oricând pentru ce oferă și pentru cum îi trasnformă pe cursanți). Studiez intens, mi-am luat chiar și Neuro Optimizer ca să țin pasul cu toate informațiile și practica. 🙂 M-am conectat cu colegele de grupă, cu cele 2 fete din triada de lucru dintre cursuri (un sistem gândit foarte mișto), care mi-au devenit niște partenere valoroase de exercițiu. Pe măsură ce am avansat în acest proces de înțelegere a ceea ce trebuie să dezvolt în mine (și de ce anume din mine este important să mă separ) ca să fiu Coach, pe măsură ce îmi antrenez abilitățile și competențele, observ cum se schimbă lucruri în mine, în relația cu mine, în modul cum interacționez cu alți oameni. Sunt mai atentă decât eram la ce este în spatele cuvintelor pe care le folosesc – și eu, și alții -, aud dincolo de ele, observ ce „spune” corpul.

Mare parte din formarea mea în profesia de Coach implică antrenarea ascultării, a tăcerii și a observației. Pe care le dezvolt în sesiunile de practică la școală și în sesiunile de coaching pe care le am în afara ei.

Tac mult și atunci se creează un cadru intim în care omul din fața mea se conectează profund cu el, de acolo vin răspunsurile și ideile sale. Ascult și aud ce zice, chiar și când el nu se aude prea bine pe sine, îi oglindesc tiparele mentale și credințele, ca să se uite mai atent la ele. Am învățat, cu exercițiu, să păstrez spațiul în care suntem amândoi nevirusat de gândurile, judecățile și proiecțiile mele. Pun întrebările potrivite și mă duc doar unde se duce clientul în proces, nu pe unde m-aș zbengui eu. Este doar despre el.

Am deprins metode și tehnici de coaching, am fost instruită când este bine să recomand unui om psihoterapia. Știu cum să le explic, celor care nu înțeleg ce este de fapt Coaching-ul, de ce un Coach nu oferă soluții și nici nu este expertul în problema clientului. Mi se pare uneori magic cu câte poate pleca un client dintr-un proces, în care vine și el deschis și hotărât să lucreze.

Până la urmă, Coachingul este un proces de conștientizare de sine prin îndrumare și sprijin, fără soluții oferite, fără recomandări, fără sfaturi din exterior. Prin Coaching, clientul câștigă claritate, își găsește singur răspunsurile și soluțiile care funcționează pentru el. Își asumă răspunderea pentru definirea obiectivelor și acțiunilor concrete. Astfel, se îndreaptă cu o mai mare ușurință în direcția a ceea ce își propune să atingă/rezolve/schimbe în viața sa, profesională sau personală.

Părintele Coachingului, Sir John Whitmore spune așa: „coachingul descătușează potențialul oamenilor cu scopul de a le maximiza performanțele”. Clientul știe cel mai bine despre el, are tot potențialul de a rezolva, de a schimba, de a progresa, doar că lentilele prin care se uită la un moment dat la o situație din viața sa nu mai sunt foarte curate și are nevoie de un însoțitor pe acel drum. Și, oare, nu este mai ușor cu cineva de mână?

DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*