Am citit un articol fain de la Bright Side, aici. Povestea este în limba engleză și, chiar dacă nu cred să fie vreo problemă pentru cineva, fac o trecere în revistă a ceea ce transmite. Și, cum nu mă pot abține cu ușurință atunci când simt să comentez sau să adaug ceva, o voi face. Așa că acum este momentul să dați close, dacă e.
Articolul vorbește despre emoții toxice precum: anxietate, angoasă permanentă, nemulțumire cronică, dependență toxică, furie, invidie, frică, rușine, depresie, frustrare, durere a pierderii cuiva, plâns toxic, vină, negare, gelozie și oferă câteva do-it-yourself tehnici și acțiuni prin care să le depășim. Singuri sau cu ajutor.
Unele par foarte ușoare, ridicole de-a dreptul și ușor de făcut, cel puțin pentru unii. Însă vine vorba despre practică și perseverență aici, pentru că, da, de cele mai multe ori, practicile simple făcute constant, pot da rezultate uimitoare când căutăm să ne înțelegem, să aflăm despre noi și să ne stăpânim mintea, despre care eu susțin că ne autosabotează, dacă o lăsam.
Aș mai adăuga, printre altele, la lista asta, două emoții toxice: victimizare inutilă și văietat cronic, care sunt, din punctul meu de vedere, și două practici nesănătoase. În primul rând pentru noi, apoi pentru cei din jur. Pentru noi fiindcă, victimizându-ne mereu și plângându-ne tot timpul când apare greul, rămânem captivi în problema respectivă și în starea urâtă. Făcând asta ne autosabotăm la dublu: în primul uitând că, oricât de complicat și de dureros ar fi, există și aspecte frumoase ale vieții noastre din acel moment și apoi pentru că nu ne orientăm către soluții și, evident, nu vom ieși ușor din situația care ne rănește.
Știm cu toții sau, mă rog, dacă nu știm unii dintre noi până la o anumită vârstă ar trebui să ne luăm un pic de griji, că emoțiile negative în care alegem să stăm nu ne afectează doar pe noi pe termen scurt, mediu și lung, ci și viețile tuturor celor care sunt lângă noi. Care, la un moment dat, s-ar putea să fugă, oricât de mult ne-ar iubi și oricât de dispuși ar fi să ne ajute. Fiindcă noi, de fapt, victimizându-ne și văietându-ne mereu, nu căutăm ajutor, ci companie.
Tuturor ne este greu într-un moment sau altul în viață, mulți dintre noi simțim nevoia să vorbim, să despicăm firul în patru, să ne văietăm, să ne luptăm, să plângem, chiar și când nu avem probleme reale. Și este bine să facem toate astea când apare ceva dificil pe calea noastră, orice ar fi, ca să conștientizăm și să scoatem din noi emoția negativă și ce mai este în noi. Dar când stările astea devin stări de fapt continue și ne simțim bine în victimizare inutilă și văietat cronic, mă scuzați, dar este cam grav. Și, cumva, ar fi bine să ieșim din asta și să trecem la treabă, căci viața trece oricum și e păcat să treacă cu noi uitând să vedem câte motive avem să o iubim.
