În liniște, pe înserat, lucrurile sunt atât de diferite după 5 ani și ceva, fiindcă eu sunt altfel. Starea mea este alta de o bună bucată de vreme, prioritațile îmi sunt altele și realizez, încă o dată, la atâția ani distanță, cât de periculos este un mindset greșit care să nu îți permită să te deconectezi de la job nici în zilele libere.
Sunt într-un loc retras de lumea zgomotoasă unde am mai fost în urmă cu 5 ani și ceva. E un mic paradis aici, cu o energie aparte. Atunci aflam că voi fi pentru a doua oară mătușă. Se pregătea Eric să vină în viețile noastre. 🙂 De fapt, de asta ne stranseserăm aici cu toții aici, ca să primim vestea cea mare și să ne bucurăm.
Verde peste tot în jur, susurul apei de peste drum, liniște și multă pace, un aer curat și proaspăt, era ceea ce ne înconjura în oaza asta de frumos. Doar că eu nu le vedeam deloc, nu le conștientizam, nu le simțeam, deci nu le trăiam. Astăzi le-am simțit, auzit și văzut pe toate. Astăzi le-am trăit cu toate simțurile de femeie trezită, atunci deloc.
Îmi luasem, oarecum obligată de invitația de nerefuzat a surorii mele, primul weekend liber după mult timp. Aveam un job de management unde eram o importantă, munceam incredibil de mult până cădeam lată seara, într-un mediu toxic în care mereu era panică și nu puteam părăsi cu ușurință orașul, într-un stres care m-a dus nu o dată la urgență. Eram un soi de roboțel teleghidat, îndoctrinată de misiunea și viziunea companiei, o adormită în viața personală și o prizonieră în ea, fiind 90% dedicată corporației, cu responsabilități și targete imposibile uneori.
Nu mai știu mai nimic din cele 3 zile cât am stat aici, decât că m-am emoționat când am primt vestea despre viitorul nepot năpârstoc și că am vorbit non-stop la telefon încercând să rezolv de la distanță treburi de serviciu, în timp ce ai mei se bucurau de verde, de aer, de zgomotul liniștitor al apei.
În toate zilele cât am stat atunci aici am fost la fel de stresată ca și cum aș fi fost la birou, fiind practic blocată mental acolo în job, în detrimentul bucuriei de a fi cu cei dragi și al momentului fericit care, pur și simplu, trecea pe lângă mine. Iar eu îl lăsam cu nonșalanță.
Astăzi, întâmplare sau nu, am revenit aici în mijlocul acestui Rai, lăsând pe așteptare probleme nerezolvate la birou. Vor fi acolo și luni, acum mă bucur și trăiesc ceea ce este aici. Un alt job, un alt mindset: să nu îmi mai cedez viața și mintea nimănui, cu atât mai puțin unei corporații. Să-mi fac treaba cât pot și știu de bine fără să dau din mine.
Scriu textul ăsta la lumina unui felinar, ascultând susurul pârâului și respirând. Simt aerul curat în plămâni și mai privesc din când în când stelele de pe cer, iar răcoarea plăcută a serii mă învăluie blând. Și mă gândeam cum dăm bucăți din noi cu atâta ușurintă, cât de subtil putem deveni prizonierii unei organizații, dacă nu suntem atenți, cât de periculos este un mindset greșit care, orice am crede, nu ne duce nicăieri bun. Noapte liniștită și nu vă cedați viața nimănui!
Bucură-te de viață!
Ileana
A fost o mare bucurie sa citesc povestea ta,acum când realiz ce înseamnă ca mintea omului sa fie setata greșit!