“Desfiinţaţi recreaţiile”, semnal de alarmă împotriva fenomenului de bullying

Dacă sunteți prezenţi în mediul online, cu siguranță ați văzut, la începutul acestei luni, cum s-a insinuat pe Facebook hashtagul #desființațirecreațile. Reacțiile au fost de la curiozitate, din partea celor care au înțeles din prima că este o metaforă, la injurii și violență verbală asupra celor care l-au folosit pe Facebook şi Instagram, adică o formă clară de bullying, din partea celor care nu au văzut mai departe de aparenţe.

În plus au mai fost şi cei care au dat scroll mai departe, neinteresaţi de subiect. Mai bine aşa, decât să fii în a doua categorie de oameni agresivi în online. Părerea mea. Cert este că, cele două cuvinte alăturate într-un soi de îndemn, au generat multe reacţii contradictorii şi au atras multora atenția care au așteptat, răbdători sau nu, elucidarea misterului.

S-a făcut lumină săptămâna trecută când, în mijlocul unei mulțimi de jurnaliști, bloggeri și elevi de liceu, a fost prezentat întreg mesajul unei campanii gândită de Organizaţia Salvaţi Copiii. La finalul acesteia eu sper din tot sufletul ca măcar să fie conturat un plan cu măsuri care pot fi realmente luate în școlile de stat din România, astfel încât dascălii şi psihologii de aici să vină în sprijinul elevilor împlicaţi în orice formă de bullying. Asta, evident, pe lângă rolul de constientizare a dimensiunii fenomenului de bullying în şcolile din România pe care îl are această campanie.

Pentru unii sunt 10 minute de conversaţii cu colegii, de schimbat idei şi opinii, de băut un suc sau de respirat aer proaspăt, de relaxare adică, înainte de următoare oră. Pentru alţii sunt 10 minute de umilinţă, de injurii sau chiar de violenţă fizică, adică de teroare. Pauzele dintre orele de curs sunt diferite, de la elev la elev. Pentru cei din urmă trebuie făcut urgent ceva, mai ales că datele centralizate de Organizaţia Salvaţi Copiii în urma unui studiu efectuat în anul 2016 sunt îngrijorătoare.

Excluderea din grup, izolarea socială, amenințarea cu violența fizică și/sau umilirea, violența fizică și distrugerea bunurilor personale, interdicția de a vorbi/interacționa cu un alt coleg, răspândirea de zvonuri cu caracter denigrator sunt comportamente specifice de bullying cu care copiii se întâlnesc frecvent în mediul școlar.
Uneori, aceste cazuri se sting în scut timp, alteori însă ele devin traumatizante pentru elevul agresat, care merge cu frică la şcoală sau, şi mai rău, interiorizează toată experienţa şi de aici încep probleme grave. Ruşinea şi frica îl împiedică pe copilul care este ţinta agresiunilor să ceară ajutor unui adult, profesor sau părinte, încercând să se descurce singur. În multe situaţii, când bullyingul persistă, copiii au probleme de comportament şi le scad în mod dramatic rezultatele la şcoală.

Pe vremea noastră nu erau discutate foarte mult cazurile de bullying. Prin anii ’90 copiii şi adolescenţii cu probleme de comportament îşi umileau colegii cu piedici, porecle sau glume proaste sau îi agresau verbal şi fizic fără prea mari repercusiuni, poate doar o medie scăzută la purtare sau o altă pedeapsă primită de la vreun cadru didactic. Erau pe atunci şi încă aflu că sunt situaţii de-a dreptul halucinante în care cadrele didactice susţin bullyingul prin umilirea copiilor. Până acum, nicio instituţie competentă nu a discutat concret despre măsuri de prevenire fenomenului de bullying în şcoli şi despre ce se poate face real, dincolo de statistici şi declaraţii.

Nu am fost un copil abuzat fizic de mama şi de tata, însă, ca mai toţi copiii generaţiei de 35-40 de ani, am fost crescută cu pedepse primite imediat ca măsură la accesele mele de rebeliune, la greşelile de comportament faţă de alţi copii şi adulţi sau pentru notele mai mici de 9 şi 10 obţinute la şcoală. Aceste sancţiuni, însă, nu au fost atât de traumatizante încât să mă transforme într-un agresor, sau, şi mai rău, într-o victimă sau un martor inert al abuzurilor celorlalţi colegi. Au fost şi momente în care elevii din clasele mai mari ne supărau în şcoala generală prin diverse metode, însă, cumva, am ieşit mereu repede şi cu bine din astfel de cazuri.

Cred cu tărie că, la baza comportamentului oricărui copil şi mai apoi adolescent, stă educaţia, cea primită acasă şi continuată în şcoală şi nu mă refer aici doar la teorie: “este frumos şi bine să faci aşa, este corect să te comporţi aşa”, ci la puterea pe care o are exemplul adulţilor din preajma copiilor.

“Opriți bullying-ul sau desființați recreațiile!“, este mesajul campaniei Organizaţiei Salvaţi Copiii. Cum să fie desființate recreațiile? Nici poveste. Însă era nevoie de un semnal de alarmă mai dur, fiindcă, în anul 2016, 1 din 4 copii era umilit în mod repetat în faţa colegilor, 1 din 6 bătut în public, iar 73% dintre copiii intervievaţi au afirmat că au fost martorii unei situaţii de bullying în mediul școlar.
Nu trebuie să fii psiholog ca să ştii că hărţuirea, umilirea şi agresivitatea la care un copil este expus în repetate rânduri îşi pun dur amprenta asupra sănătăţii emoţionale şi psihice, în orice poziţie ar fi acesta: agresat, agresor, martor.

Dacă aţi citit până la final, vă invit să intraţi pe site-ul acesta: http://desfiintatirecreatiile.ro unde găsiţi informaţii utile. Printre ele sunt şi cele despre cum puteţi să vă daţi seama că un copil este victimă, sau ce puteţi face dacă aflaţi că este agresor sau martor al bullyingului. Până să ajungeţi aici, însă, vă rog, uitaţi-vă la ce îi învăţaţi şi la ce le arătaţi acasă încă de mici, când credeţi că nu sunt atenţi la ce spuneţi sau ce faceţi.