Într-o zi ne-am găsit din online în offline, la un eveniment unde am mâncat multă înghețată de mango și am ascultat oameni vorbind despre puterea online-ului atât în crearea de comunități, cât și în dezvoltarea unei afaceri. Acolo mi-a povestit Roxana Domnica, cu un entuziasm care am observat ulterior că o caracterizează chiar și după o noapte nedormită, despre comunitatea MORE Networking. Fiindcă ea crede mult în relațiile pe care le stabilesc oamenii între ei ochi în ochi, cuvinte după cuvinte și în conexiunile de business care se pot face într-un cadru organizat, a creat această comunitate offline și o dezvoltă continuu. Motto-ul MORE Networking este: ”Creăm relații, nu baze de date”.

M-a convins și pe mine să merg la două dintre întâlnirile lor, una organizată ziua și una seara, unde am pătruns un pic în atmosfera de networking și m-am conectat cu oameni faini. Energia a fost foarte diferită, modul în care discută și se prezintă cei prezenți diferit. La cea din prima parte a zilei, interacțiunea membrilor comunității și invitaților, deși foarte prietenoasă, a fost mai formală, timpul de interacțiune mai scurt. Și, pentru că formatul o cerea, am fost nevoită să vorbesc despre mine unor oameni pe care nu îi cunoșteam. Adică am fost scoasă din zona mea de confort, pentru că, oricât de sociabilă aș fi, tot mi-e greu să merg în fața unor necunoscuți, să mă prezint și să îi spun ce știu eu să fac. 

La întâlnirile pe care Roxana Domnica le organizează ziua, asta fac antreprenorii, freelancerii și oamenii de business. Se prezintă, vorbesc despre activitatea lor exersându-și, astfel, și aptitudinile de vorbire în public. De asemenea, mi s-a părut frumos faptul că cer ajutor unii altora, că recomandă alți profesioniști, că împart resurse și caută soluții în interiorul comunității pentru eventuale lor probleme profesionale. Și, nu în ultimul rând, modul în care fac networking cu oamenii noi din comunitate, cum îi primesc și îi prezintă celorlalți.

Roxana s-a gândit la un moment dat să adune oamenii din grupul MORE Networking și într-un cadru mai relaxat, în care să poată socializa fără presiunea timpului, seara după muncă, la un pahar cu vin. Așa a apărut Networking After Work, o nouă ocazie de a întâlni oameni interesanți, de a le asculta poveștile și de a crea parteneriate valoroase, totul într-o atmosferă non-formală.

Ce mi-a plăcut foarte mult la Networking After Work a fost diversitatea oamenilor și ușurința cu care socializezi (chiar și eu am făcut-o, m-am felicitat acasă 🙂 ) într-un astfel de mediu prietenos. Am cunoscut consultanți în retail, creatori de parfumuri artizanale sau bijuterii, oameni care administrează spații de co-working, dezvoltatori imobiliari și creatori ai unor aplicații super deștepte care ajută oamenii de afaceri să își gestioneze finanțele. Cu unii dintre ei am povestit mai multe, am aflat lucruri interesante, am împărțit experiențe și am stabilit conexiuni valoroase.

Am fost fascinată de poveștile Ralucăi despre esențele de parfumuri și despre călătoriile ei cu adevărat ieșite din comun în țările de unde își alege ingredientele pentru a crea capsulele cu apă de parfum. Elena mi-a vorbit despre educația financiară, chiar dacă nu îți plac cifrele și despre regulile de networking învățate de ea în comunitatea MORE. Alexandru mi-a explicat niște lucruri super utile de contabilitate (adică mi-a dat consultanță gratis, ce să mai) și mi-a povestit despre Keez (check it out).

Ca invitat al comunitații, simțit orientarea membrilor MORE Networking către crearea de relații. Se vede că nu vin la astfel de evenimente ca să discute doar despre business, ci să cunoască alți oameni, să descopere proiecte faine în comunitate, să socializeze cu sens pentru dezvoltarea lor profesională.

Evident că eu tot o începătoare într-ale networkingului sunt, și tot un pic autistă social rămân când vine vorba despre astfel de activități offline, dar măcar am înțeles importanța socializării de acest tip. Și am descoperit că, într-un cadru în care mă simt bine, pot chiar să și povestesc despre mine unor oameni pe care îi văd pentru prima dată. 🙂
Pe pagina de Facebook More Networking sunt informații despre întâlnirile comunității, dacă vreți să mergeți sau să vă alăturați membrilor.

DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

1 COMENTARIU

  1. MORE Networking este o comunitate formata din oameni deschisi si entuziasti, care inteleg valoare timpului petrecut impreuna! Pe scurt, o familie de antreprenori pregatita sa “te adopte”, daca ii permiti 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*