Nimeni. Nici nu am fost vreo tristă de-a lungul vremii, cu mici perioade de întunecime densă pe care le-am depășit. Dar nici nu m-am bucurat cu tot sufletul de momentele frumoase pe care le-am trăit, de copaci, de natură, de mare, de un pahar cu vin la apus, de o plimbare pe străzi urbane sau pe o plajă, până la o anumită vârstă. Cam până la 28, mai exact. Așteptam mereu clipe magice și momente cu adevărat memorabile ca să pot exclama: ”sunt fericită, ce mă bucur că sunt aici, că trăiesc asta!”. Și în tot acest timp pierdeam multe. 

A venit o zi când am înțeles că viața nu este mereu spectaculoasă pentru toți și nu este un continuu basm sau un norișor roz pe care plutești. Iar să faci Rai din ceea ce ai ține de mindsetul personal, dar și de exercițiu. Mai ales dacă nu îți vine firesc, dacă nu ai avut în copilărie modele care să te învețe să te bucuri de fiecare zi de viață, ca și cum ar fi ultima.

“Să găsești acel joie de vivre onest, din interior, pe care să îl aduci fizic în viața ta.”

Nu ne naștem toți bogați, în țări frumoase, nu avem toți succesul ăla mare financiar pe care ni-l promit cărțile motivaționale dacă facem anumiți pași de dezvoltare personală, nu ne găsim toți partenerul pereche imediat și poate nu ajungem toți să ne trăim chiar toate visurile. Ba ne mai lovesc și vremuri în care toată viața ne este dată peste cap de conjuncturi extrem de grele pe care nu le putem schimba imediat doar cu voia noastră.

Și atunci ce facem? Nu ne mai bucurăm deloc de viață? O lăsăm să treacă pe lângă noi și devenim niște umbre până iese soarele cel mare și strălucitor? Sau învățăm să ne bucurăm și pe vreme de nori, să facem soare din ceea ce avem?
Este ușor să spui că trăiești zen și vesel când ai contextul extern favorabil să faci asta. Însă adevărata artă a bucuriei de viață este atunci când reușești, chiar și în mijlocul furtunilor care dau cu tine de toți pereții, să găsești acel joie de vivre onest, din interior, pe care să îl aduci fizic în viața ta. 

Cred că mulți descoperim bucuria lucrurilor mărunte odată ce conștientizăm cât de importantă este viața, fie ea și complicată pe alocuri. Este o adevărată artă să te bucure florile colorate, o plimbare la malul mării, o carte, un film, o îmbrățișare, un podcast pe care îl asculți sau muzica. Iar arta bucuriei se învață zi de zi, dacă nu te-ai născut cu ea sau nu ai deprins-o de mic. Este o muncă mare cu sine, mai ales când nu ți s-a arătat nimic din toate acestea de către părinți. Dar când ajungi să savurezi autentic și continuu viața cu bucurie, să ai niște obiceiuri care să te bucure zi de zi, atingi o formă de succes personal pe care ar trebui să o căutăm toți.

“Putem alege oricând bucuria de oameni, de locuri, de povești, de viață. Asta putem face pentru noi.”

Nu m-a învățat nimeni să mă bucur de viață, să îmi creez oriunde și oricând, indiferent de context, un colțișor fizic sau mental unde să trăiesc bucuria, fericirea. Nici nu am avut vreun exemplu de adult care să facă din fiecare zi o sărbătoare, care să trăiască viața cu entuziasm și în care să văd un model de vioioșie. Așa că m-am dus singură în această direcție și am învățat.

Mama și tata erau oameni de condiție medie, se luptau să avem toți 3 haine, mâncare și caiete, să ne educe, să învățăm bine ca să nu o facem pe mama de râs și să avem un viitor sigur. Nu au știut nici ei să se bucure de viață, darămite să ne învețe pe noi. Fiindcă, la rândul lor, nu au văzut asta la părinții lor, iar ca adulți au fost abuzați de un sistem bolnav care îi ținea în teroare. Mama mea nu cred că s-a bucurat vreodată realmente, cu toată ființa ei, de ceva, de un moment frumos, de o experiență trăită. Iar pentru tata, un mare rebel inconștient pe alocuri, bucuria stătea în acea libertate pe care nu cred că a gustat-o vreodată din plin până s-a dus.

Am spus mereu că viața este o călătorie despre care nu cunoaștem mai nimic în esență. Nu știm unde ne poartă. Putem să trăim mult timp pe un norișor roz și dintr-o dată să cădem într-o prăpastie, ori poate să ne fie greu mult timp și-apoi să vină binele. Nu depinde de noi, avem doar senzația că suntem în control. De fapt, nu controlăm nimic. Putem însă alege oricând bucuria de oameni, de locuri, de povești, de viață. Asta putem face pentru noi.

În orice situație am fi, oricât de întunecată, vom găsi cel puțin un motiv de bucurie, fie ea și umbrită. Și-atunci de el trebuie să ne prindem și să ne ținem strâns. Oricât de mic, este oricând mai bun în locul dramei și al tristeții. Nu spun că este ușor, dar vă spun că pe mine m-a salvat de fiecare dată. Și, din păcate, viața m-a purtat până acum prin multe locuri întunecate, cu durere și greu, greu dintr-acela apăsător până la sufocare.

”Cine te-a învățat să te bucuri așa de viață?”, o întreabă Alejandra într-o seară pe Veronica, o fată simplă care se bucura de fiecare zi cu o poftă molipsitoare chiar și pentru cei mai triști din jurul său. ”Nimeni”. Povestea este în serialul Debarcaderul de pe HBO GO, pe care vă îndemn să îl vedeți. 

DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

1 COMENTARIU

Leave a Reply to Aurel B Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

*