Am gătit week-ul trecut ceva super simplu care, după toate regulile pe care le știu eu de la Cristina (mai multe info aici), este din clasa keto, adică dintre preparatele alea bune fără cabohidrați, inamicii numărul unu ai corpului nostru.
I-am zis budincă keto cu dovlecei și mozzarella și am folosit ingredientele de mai jos. Am încercat să aproximez cantitățile fiindcă eu gătesc după ochi mai mult, v-am mai zis. Îmi place să mă joc inclusiv în bucătărie. 🙂
Așadar, se iau următoarele:
– 40 de grame de unt, 20 pentru uns vasul termorezistent (un pachețel mic) și alte 20 pentru legumele trase la tigaie;
– un dovlecel mai măricel;
– cam 100 de grame de morcov baby;
– teci verzi și galbene cam 250 de grame, sau doar verzi, sau doar galbene;
– o jumătate de praz luung cât o zi de post, partea albă;
– 6 oua potrivite;
– 170 grame de mozzarella Delaco;
– sare și piper.
Lucrurile s-au desfășurat foarte simplu. Am uns vasul cu unt și am pus feliile de dovlecei pe fundul și pe pereții acestuia unde i-am lăsat să se așeze frumos. Să nu uitați să-i tamponați cu un șervețel după ce se liniștesc, fiindcă ”transpiră”. 🙂
Într-o tigaie am călit, în 20 de grame de unt, morcovii dimpreună cu tecile verzi și galbene, vreo 5 minute.
Într-un castron am amestecat ouăle, prazul tocat mărunt și jumătate din cantitatea de mozzarella.
După ce s-au răcit, am pus legumele călite peste dovlecei și amestecul de ou, praz și brânză și am încercat să le omogenizez direct în vasul pentru copt. Pe deasupra am ras restul de mozzarella și am băgat totul la cuptor la 150 de grade vreo 25 de minute.
Et, voila, aceasta este budincă keto cu dovlecei și mozzarella care se poate savura cu vin roșu sec sau cu ce simțiți voi. Enjoy! 🙂