Bogdan Anicescu, interpretul mimico-gestual al conferințelor M.A.I.: ”Se spune că informația este putere, deci lipsa de informație face o persoană să fie vulnerabilă”

L-am remarcat imediat în conferințele de presă și în informările zilnice ale Ministerului de Interne, pentru pasiunea cu care interpretează. Este vorba despre Bogdan Anicescu, interpret mimico-gestual, omul care apare în fiecare zi alături de reprezentanți ai guvernului, pentru că este important ca mesajele ce vin de acolo să ajungă la toată lumea.

Deși nu este personajul principal al informărilor M.A.I., Bogdan iese în evidență din dreapta ecranului pentru că expresivitatea sa este deosebită. Și este foarte importantă, din câte povestește chiar el mai jos, atunci când vine vorba despre limbajul semnelor, pentru că mimica și gesturile pot chiar schimba mesajul transmis.

Este absolvent de Psihopedagogie Specială, interpret în Asociația Națională a Surzilor din România și colaborator al postului Kanal D pentru interpretarea buletinelor de știri. În cele ce urmează, Bogdan ne spune câte ceva din ceea ce înseamnă meseria sa și cât este ea de importantă pentru persoanele cu deficiențe de auz sau surde. 

Scurtă istorie personală, spune-mi câte ceva despre tine.
Am 31 ani, sunt din București, am studiat Psihopedagogie Specială în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației. Ulterior am devenit angajatul Asociației Naționale a Surzilor din România (Filiala București) la sfârșitul lui 2010 și lucrez de atunci în cadrul A.N.S.R. De asemenea, din 2014 sunt colaboratorul Kanal D pentru interpretarea buletinelor de știri alături de Marieta Negru. Acestea sunt cele două locuri de muncă „permanente” și în rest, am mai avut diferite colaborări și activități ocazionale.

Ce îți place să faci în timpul liber?
Îmi place să merg la cinema, să mă joc pe calculator, să joc șah, să cânt sau să ascult muzică, printre altele. Obișnuiam să scriu poezii, dar în
prezent nu prea mai am timp de acest lucru.

Cum este comunitatea persoanelor cu deficiențe de auz? Ce îi unește pe acești oameni?
Există o diferență între persoanele deficiente de auz în general (cu diferite diminuări ale funcției auditive) și Comunitatea Surzilor. În această comunitate se regăsesc acele persoane surde sau hipoacuzice care folosesc limba semnelor în mod curent ca limbă maternă, dar și auzitorii care cunosc această limbă și au interacțiuni frecvente cu cei fără auz. Pe acești oameni îi unește în primul rând devotamentul față de limba lor.

Ce ai descoperit în această lume?
Am descoperit o minoritate culturală și lingvistică. Am întâlnit oameni care nu trăiesc surditatea ca pe o povară, sau o boală care trebuie neapărat înlăturată. Cred că acesta este un aspect deosebit de interesant pentru majoritatea auzitoare, care în urma unor diferențe culturale în primul rând se axează adesea pe latura medicală a lipsei auzului. Mi s-a părut impresionant cum persoanele din comunitate se mobilizează rapid pentru a ajuta pe cineva cu o anume problemă atunci când este nevoie. Câteodată este greu de colaborat cu anumite persoane din afara comunității care au prejudecăți față de cei surzi. Asociația Surzilor, prin conducere și personal, încearcă să elimine astfel de bariere.

Ce sfaturi ai putea să dai celor care nu știu să comunice prin limbajul semnelor pentru când sunt puși în fața unei interacțiuni directe cu o persoană surdă?
Este important să fim relaxați și atenți la câteva elemente de comportament: menținerea unui contact vizual, trebuie să le vorbim în față, rar și clar (dar să nu țipăm), eventual dacă este nevoie putem apela la suport scris dar nu vom folosi fraze complicate. Evităm întoarceri bruște ale capului care să rupă contactul vizual pentru că acest lucru este nedecvat cu o persoană care încearcă să citească pe buze. De asemenea evităm termenul de „surdo-mut”, care este peiorativ față de persoanele la care am făcut referire. Sunt conștient că mulți folosesc acest termen nu din răutate, ci din neștiință, dar persoana surdă este doar atât – „surdă”.

Cum ai descrie limbajul semnelor pentru cei care nu știu cum se comunică astfel? Cum funcționează? De multe ori, când te privesc live, mi se pare că tu ești mai expresiv decât cei care vorbesc. Cum funcționează expresivitatea în interpretarea pe care o faci tu?
Ambiguitatea conceptuală există la acest nivel – în legislație apare de regulă sintagma „limbaj mimico-gestual”, dar ne referim practic la o limbă a semnelor. Este o limbă de sine stătătoare care se dezvoltă independent, se îmbogățește permanent, prezintă particularități care o diferențiază de alte forme de comunicare diferite de limbile vorbite. Gestul și mimica au cele mai importante roluri, desigur. Expresivitatea este foarte importantă, ea ar putea schimba sensul mesajului transmis. Numărul de semne individuale nu este același cu numărul de cuvinte ci mult mai redus; de aceea, limba semnelor compensează prin abilitatea de combinare, expresivitate, poziția corpoului sau folosirea alfabetului dactil. Orice interpret cunoaște că nu poate fi un „robot” când realizează această activitate. Emoția celui care vorbește trebuie să se reflecte și la nivelul interpretului.

Cu ce probleme se confruntă cel mai des în România oamenii care comunică prin limbaj mimico-gestual?Sunt persoanele cu deficiențe de auz discriminate în țara noastră?
Există discriminiare, fără îndoială. Există legi care nu se aplică în totalitate, sau pe care nu toți le respectă. Dar avem și lacune legislative, care trebuie corectate. Lipsa accesibilizării informației încă ne apasă cu toate că unele progrese s-au făcut în acest sens. Limba semnelor nu este standardizată, adică nu se folosesc peste tot în țara noastră aceleași semne. Acest lucru este inevitabil și oferă un anume grad de personalizare și libertate care nu trebuie descurajate și nici nu cred că uniformizarea forțată este benefică. Poziția Federației Mondiale a Surzilor este contra încercărilor de standardizare. Din punctul meu de vedere există destule elemente aupra cărora să ne putem concentra în așa fel încât la nivel educațional și cultural să sprijinim îmbogățirea limbii și dezvoltarea ei, nu îngrădirea.

Am spus în trecut că este foarte necesară această standaridzare dar cuvântul în sine („standardizare”) nu a fost cel mai potrivit: nu m-am referit la suprimarea variațiilor naturale care apar, ci mai degrabă la încercarea de delimitare între aceele semne care corespund unor noțiuni, unor concepte apropiate. În rest mai pot menționa că unele persoane sunt discriminate la angajare, altele în ceea ce privește obținerea permisului de conducere unde există o nejustificată importanță acordată auzului. În toate țările pe care noi avem tendința de a le numi „civilizate” persoanele surde conduc autovehicule obișnuite iar în unele situații, conduc chiar și camioane sau autobuze. Voi admite că anul trecut legislația s-a modificat în sens permisiv, dar problema nu este complet înlăturată.

Ce ar putea fi mai bine pentru persoanele surde în țara noastră, ce s-ar putea face mai mult pentru ele?
Trebuie să se pună accent pe accesbilizarea informației cu raportarea la toate persoanele cu pierderi de auz indiferent dacă acestea cunosc sau nu limba semnelor. Se spune că informația este putere, deci lipsa de informație face o persoană să fie vulnerabilă. Totul pornește de la recunoașterea faptului că nu toți oamenii sunt la fel și astfel, nu lăsăm ca informația să fie transmisă doar într-un singur mod (aceasta consider că poate fi o problemă și pentru și pentru persoanele nevăzătoare de exemplu). Este nevoie de mult mai mulți interpreți, în special în instituții publice, dar nu numai.

Care e cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o în meseria de interpret?
Nu știu dacă este cea mai importantă, dar la aceasta mă gândesc mai ales acum: să nu consideri niciodată că știi totul, sau că știi suficient de bine limba și că nu îți mai trebuie pregătire suplimentară. Cred că e valabil pentru orice meserie, sincer. Nu există doi oameni identici, deci nu vor fi nici două persoane surde care să comunice exact la fel. De aceea, trebuie să ai o disponibilitate ridicată de a te adapta și de a încerca diferite tehnici pentru a face mesajul accesibil cu adevărat.

Ce proiecte ai în prezent?
Asociația Națională a Surzilor din România a împlinit, pe 9 noiembrie 2019, 100 de ani de la înființare. Suntem o asociație cu 37 de filiale, de utilitate publică, la nivelul căreia se depun eforturi permanente pentru integrarea socială, profesională, educațională și culturală a persoanelor surde și hipoacuzice. Prin personalul specializat, se acordă servicii de interpretare, asistență socială, informare, consiliere, distribuție, plasare pe piața muncii și multe altele, iar în paralel sunt organizate frecvent, la nivel local dar și național, evenimente cultural-distractive, concursuri, festivaluri, seminarii, acțiuni de tot felul, cu sutele pe an, dacă le numărăm. Suntem un grup unit deși nu unul foarte numeros, comparativ cu volumul de muncă. A.N.S.R. se implică activ în diferite acțiuni pentru modificarea legislației, pentru apropierea de standardele internaționale, este membră fondatoare a Consiliului Național al Dizabilității din România, este prezentă în Consiliul Economic și Social, membră a Uniunii Europene a Surzilor și a Federației Mondiale a Surzilor.

Un proiect la care țin foarte mult este „Voci pentru Mâini: Interpretare Video la Distanță”. Cu finanțare și sprijin din partea Fundației Orange a fost dezvoltată o aplicație care funcționează asemenea uneia pentru ride-sharing: persoana Surdă se conectează, trimite un apel iar primul interpret disponibil preia acest apel și intră în legătură video directă cu beneficiarul. Astfel, dacă este nevoie de interpertare la un magazin, la bancă sau în orice alt loc și nu se poate deplasa acolo un interpret, se poate apela la această formă de interpretare. Este o aplicație foarte utilă deoarece numărul interpreților autorizați este limitat. Instituțiile au obligația legală de a asigura interpret la cerere și uneori poate fi o misiune imposibilă. Considerăm interpretarea video o alternativă viabilă și sperăm să vedem cât mai multe instituții din România care să accepte să colaboreze cu noi.

Sunt interpret al Știrilor Kanal D de peste 5 ani alături de colega Marieta Negru. Facem o echipă foarte bună și încercăm de fiecare dată să oferim cât mai clar, celor care ne urmăresc, informațiile actuale. Experiența de aici este incomparabilă, am avut numai de câștigat din această colaborare și cel mai important este că merg la filmări cu drag, chiar și atunci când sunt mai obosit. Iar asta pentru că atmosfera de acolo este foarte relaxantă și totul este bine planificat față de surprizele unei zile de muncă obișnuite.

La inițiativa A.N.S.R., instituțiile publice asupra cărora este acum concentrată atenția tuturor au fost notificate cu privire la necesitatea absolută de a se transmite și cu interpret comunicările de maximă importanță pentru cetățeni. M.A.I. a răspuns pozitiv acestei adrese și în calitate de angajat al Asociației am primit această sarcină. Știu că nu este ușor și nu ar fi pentru niciun interpret. Am citit undeva următoarea afirmație: „Nu poți controla 100% rezultatul, dar poți controla 100% efortul depus”. Admit că apar dificultăți în interpretare, unele lucruri care poate nu sunt suficient de clar transmise, însă niciodată nu voi trata cu vreo doză de superficialitate aceste interpretări și voi face tot ce pot, așa cum știu că ar proceda oricine în
locul meu.

Cum colaborezi cu oamenii de la M.A.I?
Consider că este o colaborare bună, pe noi ne interesează ca interpretul să fie cât mai vizibil pe ecran, iar în rest nu pot să spun că am întâmpinat probleme. Nu interacționez cu multă lume și cred că este normal având în vedere situația actuală.

Cum te afectează pe tine această perioadă pe care o traversăm? Cum s-a schimbat activitatea ta? Viața ta? Și ce lecții ai învățat până acum în această perioadă?
Atât eu cât și prietena mea avem o doză de îngrijorare, cum este de așteptat. Este o situație fără precedent, ceva la care nu ne-am fi gândit niciodată. În continuare mă ocup de activitățile mele obișnuite în cadrul Asociației, lucrez de acasă tot ce se poate. E drept că am ajuns, cumva, în centrul atenției, dar am spus și voi repeta că apreciez interesul oamenilor față de activitatea de interpretare în sine, pentru că este ceea ce ce contează. Eu doar caut să sprijin cât pot acest demers și să fac cunoscute problemele comunității. E o lecție frumoasă de învățat de aici – cei mai mulți oameni sunt deschiși față de un lucru necesar multora dintre noi; trebuie doar ca ei să îl descopere.

La final vă las și îndemnul lui Bogdan către noi toți.