Experiență de teatru.
Bazinul de Nord se joacă la ARCUB, în Sala Gabroveni, și probabil va fi unul dintre acele spectacole la care cu greu se găsesc locuri. Reprezentația văzută de mine a fost într-o zi de duminică, la amiază. Am stat în primul rând, aproape de scenă și de actori, cum îmi place mult, ca să văd bine și să simt tot ce vine dinspre ei. Spectacolul începe în forță, cu Șerban Pavlu la microfon. Un director adjunct de liceu în costum, gălăgios, un pic enervant cu energia lui de doer zelos, anunță începerea vacanței, după care merge în biroul lui să îl întâlnească pe unul dintre elevii școlii, jucat de Vlad Lință.
Din momentul în care se așază față în față actorii, în personajele pe care le joacă, – Șerban Pavlu (Dr. Danielson) și Vlad Lință (Khadim Asmaan) – începe un thriller captivant, la câțiva metri de spectatori și un duel artistic memorabil până la final. Textul este o bogăție de idei, prejudecăți și hibe ale vremurilor noastre, și își revelează straturile și temele cu fiecare replică, iar regizorul Alexandru Mâzgăreanu a ales să îl monteze cu lupa pusă pe conflictul psihologic dintre cei doi protagoniști și ce dezvăluie acesta din tipologia fiecăruia, pe relația care se creează acolo, pe inversarea raportului dintre ei, care aduce și mai mult suspans (mi-a plăcut cum se folosește de toate planurile sălii). Ce a ieșit este un tur de forță actoricească emoționant, un spectacol inteligent, care suscită un nivel ridicat de prezență și atenție din partea spectatorului, așadar nu este teatru de “relaxare”. Ne dă greu regizorul. În plus, odată încheiat, este foarte posibil să plecați din sală cu întrebări despre sine, despre propiile prejudecăți, despre binele și răul cu multe nuanțe, și despre cât de fragili suntem. Fiindcă asta face teatrul bun, generează dezbateri interioare și exterioare.
Pe Șerban Pavlu l-am văzut în multe spectacole de teatru, dar nu l-am mai privit și simțit atât de intens imersat în personaj de la The Sunset Limited (este la Unteatru, nu știu dacă se mai joacă). Și de la acel spectacol am plecat cu multe gânduri, am reflectat o vreme la el, văzusem pe scenă 2 actori mari într-un dialog profund, cum o să vedeți și în Bazinul de nord.
Pe Vlad Lință l-am descoperit în The Brainstorm, un spectacol doar cu actori din tinerele generații, expresivi și foarte talentați, care acoperă teme de interes pentru adolescenți, cât și pentru părinții de adolescenți. Iar el este un actor cu mult talent și intuiție artistică aș zice.
Revin la Bazinul de Nord.
Există un moment în spectacol care m-a impresionat. Conflictul dintre cele două personaje se construise și se simțea apropierea unui „punct de fierbere”, pe care regizorul l-a construit punându-i pe protagoniști unul în fața celuilalt, cu cadrul de discuție (biroul directorului) între ei. Dr. Danileson merge la microfon, Khadim stă în picioare, în partea cealaltă a biroului. Față în față, ochi în ochi. În sală a început să sune un telefon, pe care proprietarul, probabil o persoană în vârstă, nu reușea să îl oprească. Cineva din sală a vorbit, nu mai știu ce a zis, dar eu am continuat să mă uit cu uimire la cei doi actori. Parcă și vedeam firul electric ce-i unea, atât de intens era totul, și nici nu s-au clintit din personaje. În cele din urmă, când telefonul s-a oprit, Șerban a rostit tare și apăsat la microfon: DISCREȚIE. Și s-a uitat în sus, înspre public, apoi și-a întors privirea la partenerul de scenă, care nu își luase ochii de la el.
Acum, când scriu acest text, nu îmi mai amintesc dacă „discreție” era din poveste, făcea parte din textul piesei scrisă magistral de Rajiv Joseph (și tradusă excepțional de Elena Morar). Dar nici nu contează. Ce am văzut eu acolo a fost un moment de măreție actoricească, care cred că s-a datorat și regizorului. Probabil că a lucrat mult cu artiștii pentru ca acea relație între ei să se nască și pentru a aduce acest cuplu în punctul în care funcționează fără ezitări, fără cusur. Chapeau! Ăsta as fi primul aspect pentru care v-aș îndemna să vedeți acest spectacol: interpretarea actorilor, chimia dintre ei, deși sunt de generații diferite, expresivitatea și intensitatea cu care joacă individual.
De la acel punct, montarea ne-a purtat prin atâtea teme și emoții, că trebuie să o mai văd odată, ca să fiu sigură că nu mi-a scăpat nimic, mai ales că nici nu eram într-o formă bună. Textul vorbește despre vină, în primul rând, o emoție corozivă, care ucide din interior spre exterior, dar și despre iertare și compasiune. Vorbește despre diferențele de rasă și prejudecăți ale vremurilor, din care se iscă atâtea conflicte și chiar tragedii mondiale greu de oprit, despre cât de repede sărim să judecăm uneori, fără să știm ce este în spatele unor vorbe, unor acțiuni ale celor de lângă noi. Povestea este și despre corectitudine politică și moralitate.
Scenografia spectacolului este una minimalistă, în fond lupa este pusă pe confruntarea dintre director și elev, care stau să explodeze în orice moment. Se văd într-un birou ordonat și îl transformă până final într-un spațiu cuprins de haos, așa cum era interiorul fiecăruia, când se întâlniseră. De acolo, din acel haos, înțeleg multe amândoi și doar așa vine, în cele din urmă, liniștea. Vine iertarea, vine împăcarea.
Mi-a plăcut mult spectacolul lui Alexandru Mâzgăreanu de la ARCUB, cum mi-au plăcut și altele făcute de el, este un regizor care alege texte cu subiecte grele. Totodată, se uită foarte atent la personajele pe care le aduce către public și se străduiește să le dezvăluie toate părțile și conflictele interioare. Iar unele nu sunt deloc ușor de înțeles, de digerat.
***
Bazinul de nord de Rajiv Joseph
Traducerea: Elena Morar
Regie și lighting design: Alexandru Mâzgăreanu
Scenografie: Alexandra Boerescu
Muzica originală: Alexandru Suciu
Distribuție: Șerban Pavlu și Vlad Lință
Foto: Andrei Gîndac
