Intră în casa mamei sale și mirosul de pâine proaspătă o lovi drept în hotărârea de a ține, de azi de dimineață, dietă. Pe aragaz bolborosea o mâncare de cartofi cu roșii, iar pătrunjelul tăiat pe fundul de lemn aștepta cuminte să se alăture sosului din oală. Ah, ce desfrâu era aici! Într-o secundă se duse undeva toată determinarea ei de a renunța la mesele cu carbohidrați, nu avea cum să reziste la gusturile copilăriei. Și nici nu avea de ce să își refuze o mică plăcere, dacă tot era rost.
Printre aromele din bucătărie, fata păși în sufrageria mamei sale unde îl zări pe băiatul cu ochi albaștri care îi zâmbi cu voioșie. Așa făcea de fiecare dată când se găseau acolo. Îl îmbrățișă cu pofta cu care își strângea la piept prietenii și îi ură bun venit. Uitase iar că astăzi era ziua de vizită, dar norocul făcu să se fi terminat deja întâlnirea lor, tocmai când apăru ea. Se vedea periodic cu mama sa și îi făcea atâta bine. Nu o dată se nimerise și ea acolo și observase toată atenția, grija, sufletul lui și căldura cu care îi înconjura unul dintre cei mai iubiți oameni.
S-au așezat toți trei la cafea cu povești. Omul ăsta îi dădea atâta liniște. Nu știa dacă erau ochii limpezi, vocea atent modulată, tăcearea lui delicată sau faptul că mereu o asculta uitându-se cu blândețe la ea, chiar și atunci când era agitată ca un Pepsi.
Se așeză pe covor, iar el începu să povestească, cu o sinceritate memorabilă, una dintre pățaniile sale cu fetele, celebre de-acuma pentru ineditul situațiilor prin care îl treceau. Ascultându-l atentă, fata nici nu băgă de seamă că mama ei se chinuia să mute un obiect mult prea greu pentru ea. Cu eleganța și firescul unui om atent în mod natural la cei din jur, observă, însă, băiatul cu ochi albaștri. Nu își întrerupse periplul prin întâmplările siropoase, totuși, cu mișcări fluide, o ajută pe doamna de lângă el. Îi așeză apoi mai bine obiectele din jur astfel încât să stea confortabil și îi oferi paharul cu apă de pe masă, sub ochii uimiți ai fetei.
Între timp, din această demonstrație de atenție distributivă, nespecifică în mod normal persoanelor de sex masculin, băiatul ajunse la punctul culminant al istorioarei sale. “Înțelegeți? Eu stăteam intim și vulnerabil în fața ei, iar ea nu avea nicio reacție? Niciuna! Da, o termin clar cu ea!”, exclamă efervescent. Mama se uită la fiica ei și, pentru o secundă, niciuna dintre ele nu știu cum să reacționeze. Amândouă ar fi râs un pic de “drama” lui, dar le era cam jenă fiindcă el făcea mare caz de ea. Probabil că le-a văzut fețele încurcate, fiindcă a izbucnit într-un râs molipsitor punându-și mâinile la ochi. “Doamne, eu nu mai înțeleg femeile!”. Au râs cu toții minute în șir.
*
Oamenii de lângă noi sunt oamenii prin care Dumnezeu ne ține fizic de mână prin anumite momente din viață, sau pe care noi ne sprijinim atunci când mai avem un pic și ne prăbușim.
Oamenii de lângă noi sunt suflete care se conectează cu sufletele noastre, și, uite așa, mergem împreună prin călătoria asta numită viață, cu suișuri sau oborâșuri, nimic nu durează etern. Încercările, frământările, greul, dar și bucuria, ușorul, iubirea sunt mai frumos de trăit ochi în ochi, suflet cu suflet, alături de oamenii de lângă noi.
O privire blândă, o vorbă bună, un gând, să fii ascultat, un spectacol de teatru sau muzică pe care să le împarți cu cineva drag, un umăr să plângi, o canapea din casa cuiva pe care să te prăbușești când ți se înneacă toate corăbiile, o seară în oraș, un sărut care să te urce până la ceruri, o mângâiere într-o noapte de vară, o seară nebună de dans, povești colorate la o cafea, să fii ținut în brațe cu căldură, bucuria unui apus la malul mării, uite câte poți trăi cu oamenii de lângă tine!
Oamenii de lângă noi sunt o resursă de putere, chiar dacă, în definitiv, suntem singuri în anuminte momente. Iar ei nu se iau de-a gata, fiindcă într-o clipă pot să dispară. Ci se prețuiesc, se tratează cu sinceritate, se ascultă, strâng în brațe cât mai aproape de inimă cu putință și se păstrează acolo.
