Anul 2018 va rămâne în istoria mea personală drept unul dintre cei mai ciudați și opintiți ani. Este drept va fi și unul dintre anii în care am învățat multe despre mine și multe lucruri noi pe care le-am și aplicat cu mine.
Acum, chiar dacă se poartă bilanțurile, eu nu am să fac unul, ci am să scriu câte ceva despre călătoria mea prin 2018. Mă hotărâsem să nu scriu, dar am decis să o fac, poate folosește cuiva.
*
Cum aștern eu aceste rânduri, trebuie să știți că, deși par zen uneori și am doză mare de miserupism în general, mai înainte am sărit la o casieriță de la Mega Image, de a crezut soră mea că m-au legat oamenii de la security. Au fost multe momente de furie anul ăsta, unele m-au ajutat neașteptat în acțiunile mele, chiar dacă nu este recomandat să faci nimic atunci când ești tulburat sau turbat.😊
Unul dintre lucrurile pe care le-am aflat despre mine anul acesta este că eu nu o să fiu niciodată, dar niciodată, ”cașmir” sau o femeie dintr-aia cu care să poți face ce vrei tu că ea tace. Mai ales dacă mă nedreptățești, jignești, minți sau mă iei de fraieră. Credeam că am să mă schimb dramatic cu anii, că mă dezvolt personal și dintr-astea despre care citim peste tot și că voi ajunge să stau pe un munte de calm, continuu. Mă rog, poate dacă aș fi mereu fumată. Pe scurt am aflat și acceptat că eu, cu temperament coleric și fond anxios, voi muri. Vestea bună este că pot învăța să le controlez, dar nu voi fi niciodată cineva care nu sunt. Și nici nu îmi doresc, vreau să fiu cum sunt, doar să fiu pe cât posibil, în fiecare moment, cea mai bună versiune a mea și să trăiesc în acord cu mine.
**
Serile trecute am ieșit în oraș cu un grup de oameni. După două ore în care am încercat din răsputeri să fac conversație inteligento-amuzantă, m-am ridicat brusc și am spus că plec. N-avea rost să mai stau. Un domn galant s-a oferit să mă conducă acasă cu automobilul său modern.
”Mulțumesc, dar nu este nevoie să îți lași prietenii pentru mine, pot lua un taxi sau Uber.”, i-am zis ieșind.
”Aș vrea să te conduc eu. Cine spune că ei sunt prietenii mei?”, mi-a răspuns zâmbind. ”Cine mai are prieteni adevărați în zilele noastre?”, a continuat. (n-am înțeles niciodată alăturările de cuvinte ”iubire adevărată” și ”prieteni adevărați”, jur!)
”Eu, eu am prieteni, nu mulți, dar nici puțini. Eu am prieteni, iar fără unii dintre ei poate nu eram aici azi.”, i-am replicat la rându-mi.
Pentru prieteni sunt foarte recunoscătoare, la finalul acestui an și mereu. Oameni dintre cei care sunt atenți la tine, te țin în brațe, îți aduc supă sau cappuccino când ești bolnavă sau extenuată, prieteni care te ascultă ochi și urechi și nu te judecă pentru nimic din ceea ce faci, fiindcă te cunosc și știu exact cine ești, prieteni cu care plângi, râzi, te rogi, bei, sforăi, vezi lumea, te dezbraci de toate hainele, măștile și ești tu, prieteni care așteaptă să redevii tu când te rătăcești. Am prieteni buni și faini. Și, fără falsă modestie, mă gândesc că ei dau cumva și măsura mea ca om. Sau poate nu, cine știe? Sunt mulțumită că îmi sunt, oricum ar fi.
***
În alt registru, mai dramatic un pic (boy, și cât de greu a fost să accept că m-am păcălit) a fost că mă pot înșela asupra oamenilor când le acord încredere din start și când îi cred pe toți buni. Anul acesta am aflat că există și oameni răi, răi până în măduva oaselor, dintr-aia care fac rău planificat. Și că, dacă eu sunt deschisă, sinceră și nu fac rău premeditat, voit nimănui, nu pot porni de la premisa că toți oamenii sunt așa, iar eu sunt singura ce poate stabili limite care să mă protejeze emoțional, psihic și fizic. Ah, și am aflat că există și printre noi, nu doar în filme, psihopați. Acum, la final de an, sunt profund recunoscătoare nu numai că am ieșit dintr-un film prost care dura de prea multă vreme, dar că m-am și upgradat oleacă și mă uit mai atent la oamenii pe care îi învestesc cu încredere, cărora le dau din timpul meu și din mine.
****
Că pot. Am aflat în acest an despre mine că pot mult mai multe decât aș crede eu cu mintea mea. Că tot ce este nevoie, este să cred în mine, în Dumnezeu și în iubire, iar atunci pot face multe. Da, știu, sună a clișeu, dar câți reușim asta chiar și atunci când viața ne dă lămâi?
Oh, de câte ori și în ce moduri mi-au fost testate credințele în 2018! Am înțeles că, atunci când mă las ghidată de intuiție și inspirație divină, când cred cu tot sufletul meu că aceea este calea, când sunt însă și disciplinată, atentă, focusată, am succes în demersurile mele. Așa am reușit să las în urmă momente grele și să reînvăț să mă bucur de viață și de toate lucrurile mărunte, așa am reușit să iau decizii importante pentru mine și pentru cineva drag, așa am putut să trec peste abuzurile emoționale la care am fost supusă continuu timp de luni întregi de zile, așa am reușit să fac pace cu mine și să mă iert pentru toate derapajele de anul acesta, să ies fizic și să mă detașez mental de situații toxice atât în viața personală, cât și profesională.
Pentru 2019 am deocamdată două planuri pe care sper să le duc cu bine la capăt și care țin de sănătatea mea fizică și emoțională, nu de aspecte materiale. Desigur, am dorințe, unele chiar arzătoare, dar am aflat că acestea nu se îndeplinesc dacă nu sunt pentru binele meu, oricât m-aș încăpățâna eu. Desigur, am obiective de multe feluri, dar știu că totul se poate destrăma într-o clipită și nu mă mai leg de ele și de planuri.
Îmi doresc să fiu! Îmi doresc și voi face tot ce pot să mă bucur cu poftă de viață, de fiecare om de pe calea mea, de emoțiile frumoase și de stările prin care trec, de părul răvășit de vânt, de cafeaua băută la malul mării sau pe canapeaua mea, de teatru, de muzică, de scrisul meu, de munți, de străzile și clădirile pe care le descopăr călătorind cu oamenii mei, de iubire, de orice! Fiindcă viața este un dar scump și unic.
Să ne dea Dumnezeu un an bun, cu sens pentru existența fiecăruia dintre noi, cu bucurie, iubire și sănătate!
