Fiindcă stăm umăr în umăr în metrou dimineaţa, mai văd, fără să vreau neapărat, ce fac unii oameni pe telefoanele lor. Ieri o doamnă scria pe Facebook un mesaj de felicitare pentru fiica ei, pe care a şi avut inspirația să o eticheteze: “La mulţi ani, scumpa mea fiică. Mami şi tati de iubeşte!”.
“Acordul subiectului cu predicatul, o enigma pentru mulţi”, mi-am zis in sine, iar gândurile au început să curgă. Acordul gramatical, dar şi personal este pentru mulţi o necunoscută sau doar ceva de care încă nu se preocupă.
“Acordul subiectului cu predicatul, acordul interiorului cu exteriorul, acordul minţii cu sufletul, să faci tot timpul aceste acorduri în viaţa, ca să îţi fie bine“, uite o povaţă pe care mi-ar fi plăcut să o primesc de mică, aşa încât să nu fiu nevoită să mă lovesc de lecţia asta la maturitate.
Ni se predau la şcoală de mici regulile de acord ale subiectului cu predicatul, unii le deprindem imediat şi mergem după ele toată viaţa. Alţii suntem mult timp într-un continuu dezacord. Exact ca în viaţă. Unii reuşesc de timpuriu asumarea a cine sunt şi alinierea interiorului cu exteriorul lor pe toate palierele vieţii, alţii nu fac treaba asta cu ușurință. Nu cred că o putem face niciunul fără ghidarea unui adult în copilărie care, în loc să ne spună mereu să ne comportăm cum nu simţim şi “să stăm în banca noastră”, mai degrabă să ne încurajeze să facem ce simţim pentru a descoperi cine suntem cu adevărat.
Dar ce facem când nici un adult din jurul nostru nu ne învaţă de mici să ne acordăm subiectul şi predicatul interioare, nu ne spune cât este de important ca cele două să fie în acelaşi ton? Ce facem când nimeni nu ne impinge către a afla devreme cine suntem, care ne sunt credinţele, valorile, ce iubim să facem şi cum să le aliniem pe toate cu rolurile de fiică, femeie, mamă, profesionist, soţie, prietenă, la un moment dat? Căutăm singuri, învăţam să facem acordul între minte şi suflet, între cine suntem noi cu adevărat cu ceea ce spunem şi ce facem în exterior.
Cine suntem? Cine suntem când ne dezbrăcam de toate măştile, grijile, luptele? Şi câţi ne-am aliniat interiorul (subiectul) cu ceea ce facem exterior, cu familia pe care o avem, cu prietenii care ne sunt alături, cu preocupările pe care le avem, cu ceea ce facem profesional (predicatul).
Acordul subiectului cu predicatul este o lecţie de gramatică interioară foarte importantă pe care nu mi-a predat-o nimeni. Mi-ar fi plăcut să îmi vorbească cineva despre asta, măcar să îmi vorbească, ori să văd, copil fiind, un exemplu de om care şi-a pus pe aceeaşi direcţie de timpuriu subiectul şi predicatul interioare. Mereu mă gândesc că, din anumite puncte de vedere, am fost un copil născut şi crescut într-o epocă greşită, în care cei mari nu au știut să ne fie modele și mentori, în care nu am avut de la cine să învăţ mai mult.
