Acceptarea şi încrederea sunt lecţii importante

Anul ăsta, ca niciodată, am simţit un dor nebun să am brad mare de Crăciun în casă. În ultimii ani, mai ales de când a murit tata, cred ca am mai făcut unul singur, în casa copilăriei mele din Slatina, cu atâta bucurie cu câtă l-am făcut pe cel de anul ăsta. Am căutat mult unul artificial, am fost în toate marketurile şi la toţi retailer-ii, dar tot ce am găsit fie nu îmi satisfăcea dorinţa de frumos, fie era prea scump.

Mi-am spus că, anul ăsta, vreau, simt să îi ofer în dar copilului din mine un brad cu multe globuri şi luminiţe colorate. Şi am făcut-o. Am cumpărat unul natural dintr-un târg unde zăceau cu zecile tăiaţi deja, şi aş minţi dacă aş spune că nu m-am bucurat, timp de mai multe zile în şir de el, ca atunci când eram copil. Şi sunt tare recunoscătoare că am simţit bucuria asta măruntă, cum sunt recunoscătoare că momente în şir, uitându-mă la luminiţele din el, am reflectat la ultimii ani, şi mai ales la anul care a trecut. Şi tot lângă el am avut discuţii de ore întregi cu prietenele mele, cu sora, cu mama mea.

Nu prea fac bilanţuri, cel puţin nu dintr-astea în care să bifez realizări, dar mă gândesc la sfârşitul fiecărui an din viaţa mea ce a fost frumos, care au fost lecţiile, ce oameni noi faini am cunoscut, cu ce mesaje au venit şi sunt recunoscătoare pentru ce am trăit, învăţat, simţit. M-am gândit mult şi la anul care a trecut, în detrimentul preparatelor de sărbători şi a preocupării să petrec. Nu ştiu, aşa a a fost să fie. A fost un an bun, a fost cel mai liniştit din ultimii 8 ani. Şi, pe lângă toate lecţiile la care buchisesc de ani de zile, acceptarea şi încrederea necondiţionată, în sine şi în ajutorul lui Dumnezeu, au fost cele începute în 2015.

Când accepţi că nu poţi să schimbi lucrurile şi că totul se întâmplă spre binele tău – chiar dacă treci prin momente dificile, ele vin pentru că trebuie să te eliberezi de anumite bagaje-, când accepţi cu seninătate că viaţa ta nu trebuie să fie copy-paste cu cea a celui de lângă tine, căci tu ai misiunea ta unică pe acest pământ, când accepţi că orice sfârşit este un nou început, când accepţi ceea ce vine fără să te revolţi şi să te întrebi “de ce”, viaţa se simte şi se trăieşte altfel, răul trece treptat şi este înlocuit de bine.

Despre încredere, e mult de povestit. Am în viaţa mea un băiat pe care dacă îl întreb cum va ajunge unde visează, îmi răspunde cu seninătate: “Am încredere!”. Eu nu am încrederea asta necondiţionată, dar o vreau. Cred că încrederea se construieşte în copilărie de către adulţii din jur, cred că vine şi din credinţă în Dumnezeu sau în alte energii superioare . Eu nu o am, dar cred că, lucrând zi de zi cu mine, va veni.

Acceptarea şi încrederea sunt lecţii importante şi destul de grele pentru mine, recunosc, dar mă bucur că au ajuns pe farfuria mea. Sper doar ca, la final de 2016, să pot declara cu bucurie că am bifat multe capitole din ele, că le stăpânesc mai bine decât acum când scriu aceste rânduri.

Bucură-te de viaţă!

Ileana