Te iubesc, dar aş vrea să fii mai atent cu mine.
Te iubesc, dar mi-aş dori să mai slăbeşti un pic.
Te iubesc, dar ar fi frumos dacă nu ai mai merge nicăieri singură fiindcă totul se face împreună într-un cuplu.
Te iubesc, dar mi-ar plăcea să te schimbi pe ici pe colo câte un pic.
Te iubesc, dar de fapt nu te iubesc aşa cum eşti.

Mai este cu adevărat iubire, când ceea ce simţim este dependent de ceva?

Te iubesc şi nu aş vrea să schimb nimic la tine sau în tine. Câţi am iubit vreodată așa? Şi câţi am fost iubiţi aşa? Câţi dintre partenerii tăi ţi-au zis “Te iubesc aşa cum eşti, nu aş vrea să schimbi nimic la tine, eşti perfect aşa cum eşti!”.
Una dintre cele mai mari iluzii este să credem că noi putem schimba alți oameni, că, odată ajunși într-o relație cu cineva, îl putem tăia în bucăți și coase apoi pe tiparul nostru, îl putem croi pe nevoile noastre. Fals. Fiecare om este ceea ce este, fiecare om poate cât poate, iar călătoria către o versiune mai bună este una personală, pe care ne-o propunem noi cu noi, nu alții pentru noi.

Schimbarea în bine înseamnă evoluţie şi poate fi, într-adevăr, şi forţată pentru unii, dar nu împinsă de cel de lângă noi, ci, mai degrabă de situaţiile prin care trecem şi care ne provoacă să facem schimbări în noi, în întreg aparatul nostru personal care include valori, principii, modul în care acţionăm etc.

Se spune că singura iubire adevărată și pură este cea pe care părinţii o simt pentru copiii lor. Nu ştiu dacă este adevărat sau nu, dar eu aud tot mai des în jur mame și tați care îşi declară iubirea în forme dependente de ceva ce a făcut un copil sau de modul în care a acţionat sau reacționat într-un moment sau altul. “Ce băiat ascultător, te iubeşte mama! Ce frumos ai scris, ce bine ai rezolvat problemele la matematică, te iubesc!”. Oare nu îi învăţăm astfel şi pe ei că iubirea este dependentă de ceva?

Nu spun că toţi facem aşa, însă mă gândesc uneori câţi dintre părinţi îţi iubesc copiii şi atunci când iau 2 la matematică ori când au momente în care nu sunt chiar perfecți și primul impuls este să dai cu ei de pământ. Ca să nu mai vorbesc de momentele în care greșesc grav și se abat de la calea pe care o credem noi adulții corectă pentru ei.

Iubirea, atât de simplă, dulce şi frumoasă de la Dumnezeu, atât de firească atunci când nu uităm că ea este pur şi simplu, şi atât de viciată uneori de noi oamenii, de aşteptările noastre, de frici, de nesiguranţă, de “dar”. După “te iubesc” nu există “dar”.

DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*