Despre o mulțime de feluri în care oamenii se pot răni, deși se iubesc. Uneori din prea multa lor suferință, trăită și neprocesată. Alteori pentru că s-au rătăcit prin întunericul vieții. Despre feluri de a iubi. Despre raporturile defecte care se pot instala și dăinui ani întregi într-o familie în care legăturile dintre membri nu sunt tocmai sănătoase. Despre relații ca pansament sau refugiu, din care greu se scapă. Despre ego și derapaje ale minții. Despre teatru și film, despre arta comercială, și despre viața unui actor în spatele scenei și dincolo de ecran, despre sacrificiile pe care artiștii sunt obligați să le facă, uneori pur și simplu pentru a se întreține. Despre eșec, despre ce înseamnă succesul pentru un actor, căci și ăsta este diferit de la om la om.
Sunt câteva dintre temele pe care le-am găsit în spectacolul Casa de la țară, în regia lui Claudiu Goga, intrat recent în repertoriul Teatrului Național București. Regizorul este și cel care a și tradus piesa scrisă de Donald Margulies, și mă întrebam în timpul spectacolului cât de mult a adaptat textul original (nu l-am citit) remarcând, pe măsură ce avansa spectacolul, cât este de interesant, ce personaje atrăgătoare și inteligente expune, cum sunt acestea puse în situații și momente de viață provocatoare. Un alt atu al piesei este faptul că, pe lângă dialogurile dintre membrii grupului de șase, există cele unu la unu atent construite, precum și monologurile scurte, puternice și emoționante.
Piesa expune câteva zile din viața a șase actori, care se întâlnesc într-o casă de la țară, unde se înfruntă în idealuri, frustrări, dureri și incertitudini, calm sau, dimpotrivă, efervescent, aproape de veritabile crize de nervi. Comedia cu accente dramatice arată spectatorului că viața din culise a actorilor nu este nici pe departe atât de lipsită de griji și drame sau de strălucitoare ca cea de pe scenă, cum s-ar putea crede. Din contra, este de multe ori complicată, obositoare și plină de frustrări.
Într-un decor intim creat ingenios, ca o mare metaforă, de scenografa Corina Grămoșteanu, sub forma unei case fără pereți – deci un spațiu unde nu poate exista intimitate – regizorul Claudiu Goga ne propune o distribuție excelentă: Maia Morgenstern, Marius Bodochi, Marius Manole, Gavril Pătru, Raluca Aprodu, Cătălina Mihai, Maruca Băiașu.
Cu mare curiozitate am așteptat să-i văd jucând pe Maia Morgenstern și pe Marius Manole împreună. Și i-am privit atent cum își însuflețesc personajele și expun relația dificilă dintre ele. O mamă și fiul ei, care pendulează cu repeziciune între sarcasm, furie și disperare în dialogurile lor, alunecând printre amintiri. Mi s-a părut că Maia Morgenstern strălucește, mă uitam la ea cu câtă forță, dar și cu cât calm poate să joace, cum își dozează interpretarea dezvăluindu-ne o femeie/actriță afectată de trecerea vremii, pe de o parte, și o mamă suferindă după fiica pierdută, pe de alta. Marius Manole este artistul neîmplinit, fiul care se simte neiubit și nesprijinit, fratele dărâmat de moartea surorii sale. Trece neobosit prin toate registrele în interpretarea acestui personaj, spre deliciul publicului.
M-am bucurat să-l revăd pe Gavril Pătru, îmi place mult mie de acest domn actor, fiindcă mi se pare că are charismă și talent o grămadă, deci deține această o combinație câștigătoare în fața publicului. Iar în spectacolul despre care povestesc aici, parcă intră pe scenă direct de la Hollywood, afișând un mix de Don Juan cu dandy, chinuit de superficialitatea lumii și hărțuit de toate femeile din jur. 🙂 Marius Bodochi se vede cel mai bine în actul al doilea, până atunci mi s-a părut că a avut o prezență discretă, dar apoi vine partea aia în care personajul său, Walter, are o discuție super puternică cu Elliot (Marius Manole) despre ce înseamnă arta comercială și compromisurile. Nici n-am mai respirat urmărindu-l.
Raluca Aprodu interpretează cu o naturalețe aparte o tânără artistă superbă în ascensiune, la picioarele căreia cad toți bărbații, iar ea îi rămâne fidelă bătrânului Walter. Surpriza serii pentru mine a fost Cătălina Mihai, pe care nu o mai văzusem jucând și m-a uimit cât de bine o creează pe Susie, o tânără răzvrătită, care, sub masca durității și a femeii sexy, încearcă să ascundă durerea morții mamei sale. Super tare, mi-a plăcut mult și este doar la început de carieră artistică.
Pe final, trebuie să mărturisesc că eu am simțit și trăit mult mai intens partea a doua a spectacolului, primul act fiind destul de lung, cu un ritm greoi din punctul meu de vedere. Asta poate pentru că acolo sunt cu precădere incluse pasajele în care se construiesc tensiunile dintre personaje. Chiar și așa, mă gândesc că putea fi mai scurt. În a doua parte, spectacolul capătă efectiv altă tip de energie și forță, dialogurile devin mai vii, mai alerte și mai directe. Iar finalul este cu emoție mare.
Complicate mai sunt relațiile de familie de care nu ne îngrijim cum trebuie, în care eșuăm în a pune atenție și compasiune! Grele mai sunt traumele neprocesate! Adânci goluri lasă cuvintele nespuse la timp, ori cele aruncate la durere și nervi! Frustrante mai sunt neîmplinirile! Am plecat cu gândurile astea după ce s-a terminat Casa de la țară. Cred că fiecare dintre noi le trăiește pe toate, într-un moment sau altul al vieții. Important este cum mergem mai departe.
Casa de la țară
Cu: Maia Morgenstern, Marius Bodochi, Marius Manole, Gavril Pătru, Raluca Aprodu, Cătălina Mihai, Maruca Băiașu
Regia și ilustrația muzicală: Claudiu Goga
Foto: Florin Ghioca
