Mi-a plăcut mult unul dintre lucrurile pe care le-am auzit în ultimul reportaj de la Romania, te iubesc! realizat de Alex Dima (se găsește aici), care s-ar rezuma cam așa: nu suntem aici să facem minuni, a făcut El, suntem aici să fim oameni, suntem aici să descrețim o frunte cu o vorbă bună, să oferim o cană cu apă, să ajutăm cum putem oamenii din jur, fie și prin lucruri mărunte. Văd tot mai mult în jurul meu oameni care fac asta, dar văd și multă indiferență și mi se pare trist.
Pe lângă faptul că nu suntem aici să facem minuni, nu cred că suntem aici nici să cucerim lumea, să ne ridicăm case cu 10 etaje şi să trăim doar în 2 camere, în timp ce alţii îşi duc zilele pe stradă sau în canale. Nu cred că suntem aici să avem miliarde în cont, în timp ce copii nevinovaţi mor de foame sau de sete. Nu cred că suntem aici să ne cumpărăm câte 5 maşini ca să sufocăm pământul cu noxe, în timp ce copii săraci nu au cu ce să ajungă la şcoală ca să înveţe să scrie şi să citească.
Mereu m-am gândit că, dacă fiecare dintre noi, cei 7 miliarde şi un pic câţi suntem pe acest pământ, s-ar opri 5-10 minute pe zi şi s-ar gândi ce poate face bun pentru cei din jur – oricât de mic – lumea asta ar fi un loc mult mai frumos. Poate nu avem toţi posibilitatea să ajutăm cu mulţi bani, să salvăm vieţi, să ridicăm spitale sau locuinţe, să eradicăm sărăcia din toate colţurile lumii şi să aducem pacea mondială. Dar, cu siguranţă, fiecare dintre noi are cel puţin o ocazie pe zi să ajute cel puţin un om.
Suntem aici să ne ajutăm unii pe alţii, indiferent de calea pe care mergem, de misiunea personală pe care ne-a dat-o cel de sus. Suntem aici să fim oameni, să ne iubim, să ne sprijinim. Un sfat atunci când este cerut, un colţ de pâine pentru bătrânica de la marginea străzii, o vorbă bună pentru prietenul care nu mai vede soarele, o donaţie pentru un om bolnav, o îmbrăţişare, un gând bun, un zâmbet, un comision cu maşina, un mesaj de încurajare sau de iubire, ajutor la dusul bagajelor pentru vecinul de la 2, o bucurie pentru copii bolnavi de cancer, o veste bună care ajută oameni, dată mai departe, voluntariat într-un ONG, timp din timpul liber pentru cineva care are trebuinţă de ceva ce ştii să faci. Sunt atâtea moduri de ajuta încât cred că aş scrie pagini întregi despre asta.
Nu cred că suntem aici să trăim fără să ne pese de cei din jur, pe principiul “mie să-mi fie bine, de restul nu îmi pasă”. Dacă gândeşţi aşa, te-aş întreba: Şi ce ai să te faci când vei descopri că binele tău se găseşte într-o lume defectă, putredă? O lume în care există atâta egoism şi nepăsare încât, dacă tu ai păţi ceva, nimeni nu ţi-ar întinde o mână de ajutor.
Ne credem invincibili. Vedem în jurul nostru zi de zi cazuri de oameni disperaţi şi nu ne-ar costa atât de mult să-i ajutăm, măcar pe unii dintre ei. Dar preferăm să trecem mai departe, să ne vedem de viaţa noastră, nu vrem să ne implicăm, nu putem, ne “face rău” să vedem copii pe moarte sau bătrâni abandonaţi în stradă.
Colegul de la birou are o zi proastă. Nu ne interesează, noi avem treaba noastră, nu îl putem ajuta. Un prieten suferă. Nu îl mai căutăm o perioadă, căci nu ştim ce să-i spunem şi nu vrem să ne încărcăm cu dramele lui. Vecina de la etajul al treilea sau vecinul de la unu nu au ce să mănânce. Ce ne pasă? Muncim de ne spetim pentru fiecare leu. Da, dacă am avea milioane ca Beccali, i-am ajuta. Dar așa n-avem cum.
Ba exact aşa! Fiind atenţi şi la cei din jur pe lângă noi, gest mărunt cu gest mărunt, leu cu leu, faptă bună cu faptă bună, am putea să mai schimbăm câte ceva. Mai întâi în lumea în care ne învârtim zilnic, apoi în restul ei în care se învârt peste 7 miliarde de suflete. Nu suntem aici să facem minuni, suntem aici să fim oameni.
