În urmă cu aproape 4 ani, viața m-a condus către întâlnirea cu Gina Matei, psihoterapeut experiențialist. Am povestit destul de mult despre cum am lucrat cu ea în terapie, și aici pe blog, și pe Facebook. Alături de ea, am trecut printr-un proces terapeutic greu, dureros, restructurant, în care am înțeles, de-abia la 40+, cine sunt, cum sunt psihoemoțional și de unde vin, ce răni neconștientizate și traume duceam după mine. Dar, cel mai important, ce pot să fac cu toate datele astea, astfel încât să am o viață și relații bune. Am înțeles care îmi sunt puterile. Am înțeles care îmi sunt vulnerabilitățile – un subiect la modă, rostogolit fără milă în social media, foarte greșit uneori, doar pentru reach. Totuși, chiar dacă sună a clișeu deja, vulnerabilitatea este o putere. Dar asta numai după ce înveți care îți sunt punctele vulnerabile și cum le poți transforma în puteri. Despre câtă muncă este ca să ajungi acolo nu prea se vorbește online.
În urmă cu ceva vreme, i-am propus Ginei să avem niște discuții despre psihoterapie, traumă, anxietate, depresie, dar și despre tulburări de personalitate. A ieșit o serie de materiale stufoase, pe care le-am pus pe blog sub un tag, Psihoinsights, pentru cine are trebuință.
În timp ce societatea stigmatizează oamenii diagnosticați cu tulburări de personalitate, în timp ce social media ne învață cum să demascăm narcisicii și să fugim mâncând pământul de ei – nu că ar fi rău să facem așa, este o alegere, dar nu există doar aceasta -, Gina Matei vorbește despre cum putem gestiona o relație cu o personalitate narcisică, mai ales când nu avem cum să ieșim din ea și despre rolul psihoterapiei în viața celui care trăiește cu tulburare de personalitate narcisică. La final, ne lasă și cu ceva la care să reflectăm.
Puși într-un context potrivit, narcisicii nu numai că strălucesc, dar îi fac și pe ceilalți să strălucească, fiind foarte orientați spre performanțe
Ce este tulburarea de personalitate narcisică?
Tulburarea de personalitate narcisică (TPN) este un „un soi” de condiție și predispoziție de a vedea lumea într-un anumit fel și propriul sine într-o manieră distorsionată. De cele mai multe ori, cei diagnosticați cu TPN au un sine „gonflat”, un simț exagerbat al propriei persoane, sunt în căutarea atenției și admirației și au dificultăți în a cultiva relații bazate pe empatie, reciprocitate și echitabilitate. Ei, și aici ajungem la partea interesantă și la de ce spuneam mai devreme, că un narcisic are o percepție distorsionată asupra propriului sine: de cele mai multe ori, ce poartă acesta este doar o mască care ascunde o stimă de sine foarte scăzută, un sine vulnerabil și foarte sensibil la critică, cu tendințe perfecționiste.
După ce criterii se ghidează un specialist pentru a determina dacă o persoană se confruntă cu această tulburare?
Conform DSM-5, sunt câteva criterii după care specialiștii în sănătate mintală se orientează pentru a atribui acest diagnostic unui pacient. Ne gândim că putem avea de a face cu o personalitate narcisică atunci când observăm cum cineva:
• Își exagerează importanța de sine, își exagerează realizările, calitățile și talentele, însă fără nicio bază reală. Senzația de dumnezeire este doar o fantezie în propria sa minte. Grandoarea nu este niciodată direct proporțională cu reușitele personale.
• Își dorește totul, la capacitate maximă, iar obiectivele sale ating un nivel de idealizare aproape imposibil de realizat: succes nelimitat, putere completă, control nemăsurat, iubirea ideală, frumusețea supremă, bogație fără margini și așa mai departe.
• Crede despre sine că este unic și special. Acest lucru determină nevoia de a intra în relații cu persoane pe care le consideră tot deosebite ca el, care se bucură de un statut înalt în domenii și instițutii importante. Are convingerea fermă că poate fi înțeles doar de o persoană la fel de măreață ca el.
• Se hrănește cu admirația și adorația celorlalți. A fi în centrul atentiei, a fi cel mai important om din viața cuiva reprezintă convingeri esențiale ale existenței sale. Nu poate funcționa fără admirație și adorație.
• Se consideră îndreptățit și justificat să primească TOTUL: iubirea supremă, bani, favoruri etc., și determină persoanele care îl iubesc să se sacrifice de dragul lui. Pretinde întotdeauna să primească tratamente preferențiale, iar oamenii din jur trebuie să se conformeze automat regulilor sale pe care, uneori, le impune chiar și cu forța, nu doar prin viclenie.
• Profită de relațiile lui și exploatează oamenii din jurul lui pentru a-si îndeplini nevoile exagerate și obiectivele egoiste.
• Este lipsit de empatie, dar observă nevoile, sentimentele și dorințele celorlalți pe care le folosește în propriul avantaj. Sentimentele celorlalți sunt vulnerabilitățile de care narcisicul se folosește pentru a-si atinge scopurile.
• Invidiază și se consideră de invidiat, însă fără nicio bază reală. Râvnește întotdeauna la ceea ce nu are și este deosebit de provocat să obțină, să ia ori să posede ceea ce are aproapele lui.
• Are o atitudine de superioritate observabilă cu ochiul liber și mulți oameni îl consideră arogant.
Aceasta este direcția clinică după care ne orientăm noi, specialiștii, pentru a diagnostica tulburarea de personalitatea narcisică. Este important să menționăm că uneori facem și diagnostic indirect, deoarece membrii familiei sau apropiații persoanelor care suferă de TPN se confruntă adesea cu dificultăți în a gestiona relația cu ei și apelează la un specialist în sănătate mintală.
Cred că este foarte dificil pentru un non-specialist să poată observa aceste aspecte încă din primele întâlniri și depinde foarte mult de tipul de personalitate a celui care observă, de propria experiență, de ce anume proiectează. Ceea ce aș menționa aici, ca un hint despre ce ar putea da de gol acest tipar de personalitate este un fel de magie, la început, ceva ideal, minunat, aproape prea bun ca să fie adevărat.
Hai să nu ne mai fie teamă să spunem că avem amprente narcisice și chiar trăsături narcisice, căci ele sunt bine venite și chiar de dorit în multe momente
Există diferențe între a fi absorbit de sine – adesea numit „narcisist” – și a suferi de o tulburare de personalitate narcisică? Care sunt acestea?
Da, absolut, există diferențe între o amprentă narcisică, o predispoziție narcisică, o tendință sau trăsătură narcisică și o tulburare de personalitate narcisică.
Îți propun să punem sub lupă extremele: amprentă narcisică – tulburare de personalitate narcisică.
Hai să începem explicația cu o scurtă călătorie în lumea depresivului sau episoadelor depresive prin care, sunt convinsă că fiecare dintre noi am trecut, la un moment dat în propria existență.
Acele momente în care golul interior era atât de mare încât nici alcoolul, nici substanțele interzise, nici mâncarea, nici serialul nostru preferat, nici pornografia, nici jocurile de noroc, nici cumpărăturile compulsive nu reușeau să îl umple.
Da, în spatele oricărui tip de adicție, locuiește o depresie netratată sau tratată necorespunzător. În care, oboseala, dezgustul față de propria persoană sunt atât de cronice și accentuate încât și mersul până la baie pentru a ne face un duș, mersul până la bucătărie pentru a ne pregăti ceva de mâncare, păstrarea unui spațiu locuibil curat și aerisit sunt adevărate provocări. Ele se resimt atât de puternic încât produc depersonalizarea și ne fac să ne întrebăm cu vinovăție și rușine „Cine sunt eu?”.
După lupte seculare și multe momente de pre-contemplare, ajungem pe canapeauna unui psihoterapeut. Potrivit, competent și blând, sperăm noi. Care este strategia de lucru a psihoterapeutului pentru a diminua simptomatologia depresivă? Activarea narcisicului. De ce? Pentru că instanța de narcisic știe cel mai bine să aibă grijă de ea, îi place să se aranjeze, îi place să locuiască într-un spațiu curat și aerisit, îi place să întâlnească oamenii noi și să socializeze, își face o agenda zilnică de activități centrate pe sine, se prioritizează, învață autocontrolul și autodisciplina. Iată, părți și acțiuni care cu adevărat pot face diferența în calitatea vieții unei persoane care traversează o perioadă depresivă din viața sa.
Ei, de aici până la tulburare de personalitate narcisică este cale lungă, nu este așa? Te invit să revezi criteriile din DSM-5, chiar acum. Ia spune-mi, observi diferența? Atunci, hai să nu ne mai fie teamă să spunem că avem amprente narcisice și chiar trăsături narcisice, căci ele sunt bine venite și chiar de dorit în multe momente din viața noastră când ne regăsim „jos”.
Cum ajunge, totuși, un om să sufere de tulburare de personalitate narcisică? Se naște așa? O dobândește pe parcursul copilăriei, vieții?
Mi-ar plăcea să pot să răspund la această întrebare, însă, o să răspund ca o profană: nu știu.
Consider că alături de alte tulburări de personalitate, TPN este atât de sofisticată, încât îmi este dificil să formulez un răspuns dihotomic. Ce aș putea mărturisi acum din lecturarea literaturii de specialitate și experiența de lucru din cabinet este un amestec dintre: predispoziția genetică (mama/tata), climatul familial și tipul de parenting, expunerea explicită la un anumit tip experiență de viață sau un anumit tip de relație de atașament care poate au modificat structura neuronală și sistemul afectiv. Spun acest lucru pentru că persoanele diagnosticate cu TPN au un alt sistem de a se raporta la lume și viață, fără empatie. Pot pretinde că o au, dar în realitate este tot un ecran de a obține gratificare.
Persoanele diagnosticate cu tulburare de personalitate narcisică pot avea succes în viața lor personală și profesională
Când devine urgentă consultarea unui specialist în sănătate mintală? Asta dacă omul își dă seama singur că ar putea suferi de această tulburare și cere ajutor.
În general, pentru afecțiunile psihopatologice este foarte dificil să înțelegem și să delimităm „urgența”. Clinic, stabilim urgența sub termeni de pericol real asupra integrității fizice și psiho-emoționale și, implicit, felul în care o terță persoană poate fi expusă în felul acesta. În afara acestui aspect, urgența capată un factor subiectiv, adică felul în care o persoană poate resimți intens o rană, o suferință sau o traumă.
Ceea ce poate conduce o persoană către un consult de specialitate sunt cauze firești, ca în cazul multor altor pacienți: dificultatea de a gestiona relația cu ceilalți/autoritatea și felul intens în care resimte și interpretează respingerea sau abandonul.
Care este rolul psihoterapiei și al unei relații terapeutice în viața unui om care trăiește cu TPN?
Tratamentul pentru persoanele diagnosticate cu tulburare de personalitate narcisică poate fi o provocare, deoarece multe nu recunosc sau nu vor să accepte că au o problemă. Psihoterapia poate fi de ajutor, dar ca și în cazul altor afecțiuni, sunt importanți o mulțume de factori: începând de la felul în care se construiește alianța terapeutică, până la metoda de lucru și compentența psihoterapeutului de a evalua clinic și de a diagnostica. Căci, uneori se poate întâmpla chiar și psihoterapeutul să fie sedus.
Obiectivele terapiei pot include:
• Deprinderea de a relaționa cu ceilalți într-un mod mai pozitiv și mai plin de satisfacții.
• Înțelegerea și reglarea sentimentelor.
• Recunoașterea și acceptarea competențelor și potențialului cuiva.
• Dezvoltarea obiectivelor realiste.
• Dezvoltarea unui sentiment mai stabil al stimei de sine.
Este demn de remarcat faptul că persoanele diagnosticate cu tulburare de personalitate narcisică pot avea succes în viața lor personală și profesională. Cu toate acestea, relațiile lor personale și propria experiență emoțională internă pot fi tumultuoase și nesatisfăcătoare.
Începem de la conștientizarea propriului tipar de personalitate și ajungem la asumarea alegerii relației, delimitarea spațiului identitar și dobândirea autonomiei emoționale
Cum poate arăta viața alături de o personalitate narcisică, într-o relație, de orice fel ar fi ea?
Viața alături de o personalitate narcisică arată, la nivel de dinamică, la fel ca cu orice personalitate, fie că vorbim despre antisocială, histrionică, borderline ș.a.m.d.
Intensitatea și caracterul dezadaptativ al dinamicii unei relații, fie că vorbim de o relație de cuplu, copil-părinte, parteneri de business nu este determinată doar de vulnerabilitățile unei personalități narcisice. O relație este întotdeauna bilaterală și presupune reciprocitate și libertate de alegere. Chiar și în momentele în care te gândești că „nu ai încotro”, cum ar fi neputința relației copil-părinte.
De-a lungul dezvoltării noastre ne vom conecta și la alte roluri: de nepoți, de verișori, de colegi, de cuplu, unde invariabil vom accesa și alte instanțe ale noastre și, invariabil, alte dinamici relaționale. Prin urmare, nu vom rămâne „captivi” niciodată într-o singură dinamică.
Consider că este important să privim lucrurile și din acest unghi, întrucât, în felul acesta nu cădem în capcana de a „învinovăți” doar o parte a relației. „Învinovățindu-ne”, ambii parteneri, în realitate se anulează vina și se activează conștientizarea și asumarea că fiecare parte este responsabilă pentru alegerile pe care le face.
Ce mecanisme îi înveți pe clienții tăi, care aleg sau nu au încotro și rămân într-o relație cu o personalitate narcisică?
Da, iată că am ajuns și la genul de răspuns pe care știu că îl caută mulți: ce se învață în terapie despre modul în care trebuie să cooperezi cu o personalitate narcisică.
Începem de la conștientizarea propriului tipar de personalitate și ajungem la asumarea alegerii relației, delimitarea spațiului identitar și dobândirea autonomiei emoționale. Aceste etape pot contribui fie la reașezarea și recalibrarea relației, fie la separare, arătând gratitudine pentru provocările prin care am trecut și care ne-au dezvoltat atât de mult.
Vreau să adaug aici niște note, poate naive din perspectiva mea, de a descrie cum arată viața cu o personalitate narcisică și aș putea formula următoarele afirmații care ar determină un anumit tip de suferință sau un anumit tip de cogniție.
• Din perspectiva copilului: Nu m-ai văzut niciodată, nu m-a lăsat niciodată să fac ce îmi doresc.
• Din perspectiva partenerului de cuplu: Întotdeauna este vorba despre tine, prea puțin despre mine.
• Din perspectiva partenerilor de muncă: Acaparezi atât de mult spațiu încât simt că nu am loc să mai spun și eu ceva.
• Din perspectiva autorității la locul de muncă/la studii: Întotdeauna m-a umilit și m-a făcut să simt că nu sunt suficient de bun, că nu muncesc suficent de mult.
Felul în care conținutul online actual ne propune să gestionăm relațiile cu narcisicii nu reprezintă, oare, tot o strategie narcisică?
Îmi vorbeai cândva despre un soi de parteneriat pe care îl caută o personalitate narcisică. Aș vrea să redeschid acest subiect și te întreb ce fel de parteneriate caută un narcisic?
Da, putem vorbi despre o „compatibilitate”: personalitățile narcisice încercă des parteneriate cu personalitățile dependente și/sau evitante și viceversa. Sau, în altă paradigmă filosofică a psihoterapiei bazate pe teoria atașamentului, o personalitate cu atașament evitant o să găsească confort și familiaritate alături de o personalitate cu atașament anxios/ambivalent.
Nu sunt întâmplătoare aceste alegeri, ele sunt guvernate adesea de un reper familiar și familial care determină alegerile din viața de adult. Putem să le clasificăm ca fiind relații de atașament, care ne regresează emoțional și determină o dinamică relațională replică la dinamica relațională copil-părinte (figura de atașament).
De obicei, ele nu au un prognostic pozitiv și de impact benefic asupra dezvoltării, autonomiei și cultivării instanței de adult la nivel emoțional și relațional, însă se mai pot întâmpla și minuni. Acestea nu au neapărat un sens din punct de vedere al ceea și-a propus psihologia relațională să studieze până acum.
De asemenea, într-o dinamică narcisic-dependent este adesea întâlnită fuziunea emoțională sau simbioză, ceea ce face foarte dificil de diagnosticat tiparul de personalitate al partenerilor, deoarece se manifestă frecvent fenomenul „gaslight” care pune în focus vina și rușinea.
Gina, îți mulțumesc pentru disponibilitatea de a oferi atâta informație în materialele pe care le-am făcut împreună, pe care le-am pus aici pe blog sub eticheta „psihoinsights”. Pe final, mai simți să adaugi ceva ce să luăm cu noi, ca o concluzie?
Pe final, schimb un pic registrul de comunicare cu tine, către voi, și să adaug o notă finală personală. Și punctez acest lucru acum pentru că, puși într-un context potrivit, narcisicii nu numai că strălucesc, dar îi fac și pe ceilalți să strălucească, fiind foarte orientați spre performanțe.
Știu că sunt destul de multe materiale în online cu nu știu câte repere de a-i demasca pe narcisici, cât de toxice sunt relațiile cu ei, cum ar trebui să fugim de ei și multe alte lucruri care pe mine mă fac să mă întreb, atât ca om, cât și ca specialist: „Ok, îi alungăm din viața noastră, dar ei unde vor locui? Ce se întâmplă mai departe de noi, cu ei?”.
Altfel spus, felul în care conținutul actual ne propune să gestionăm relațiile cu narcisicii nu reprezintă, oare, tot o strategie narcisică? Pot să înțeleg și că Mântuitor a fost doar unul, însă nu poate reprezenta un reper pentru noi? Și nu, nu mă refer la salvator, ci la OM. Un om care înțelege profunzimea suferinței și reușeste nu doar să se separe, ci să se și detașeze. Și să spună „Amin”, la final, acceptând că poate și asta a fost parte din călătoria și misiunea sa: experiența unui tip de relație cu un om care are și fațeta asta, ca replică la suferință.
Unii își vor continua călătoria și vor rămâne în relații cu narcisicii, fie că sunt părinți, soți sau șefi. Și foarte bine fac, dacă asta este congruent cu scenariul lor de viața, cu cine vor să fie, dacă se hrănesc și ei la rândul lor din asta.
Alții vor fugi la prima vedere. Foarte bine fac. Poate nu există o altă cale încă învățată de ei pentru a rămâne și observa, a integra și accepta.
Alții vor rămâne o perioadă, se vor „îmbolnăvi” cel puțin cu o depresie și vor contempla anii la rând, sperând și așteptând să se schimbe ceva. Foarte bine fac, atâta timp cât reușesc să găsească în ei un crez care să le unifice părțile contradictorii din ei.
Alții vor trăi și ei, ca niște narcisici ce sunt, ca niște oameni care caută ceea ce căutăm cu toții – iubire. Unii o cer într-un fel direct, adaptativ, implicit sau explicit, la alții se dezvoltă o patologie care o cere în locul lor, dar tot împreună suntem. Iubire.
***
În timp ce lucram la acest material, Gina Matei a început să pregătească 2 webinarii intitulate „Iubirea – atașament sau autenticitate”. Pe 4 și 5 noiembrie, între orele 11 și 14 le va susține live, pe Zoom, și promite să aducă informații despre iubirea narcisică și despre dinamici co-dependente în relația părinte-copil și cea de cuplu. Dacă vă interesează, îi puteți scrie la adresa de mail: psy.ginamatei@gmail.com.
Foto: Alexandru Matios
