3 zile de festival, 3 scene cu muzică live, 300 de hituri legendare, 30 de ore de muzică bună – vineri 9 iunie începe HeyDay Music Festival, cel mai mare festival internațional de trupe tribute din România.
Weekendul acesta, între 9 și 11 iunie, locul perfect de petrecere a timpului pentru iubitorii de muzică, indiferent de vârstă sau de genul muzical preferat, va fi Parcul Izvor. Aici, organizatorii, Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București vor amplasa 3 scene Park Stage, River Stage și Stars Stage pe care vor urca cele mai apreciate trupe tribute din Europa, dar și din România.

Pentru al doilea an consecutiv, prin intermediul HeyDay Music Festival, Bucureștiul devine unul dintre punctele de reper importante pe harta festivalurilor de renume din Europa, încurajând, totodată, turismul de festival și muzica tribute în România.
Aflat la cea de-a doua ediție, evenimentul reunește stiluri muzicale diferite, de la rock, reggae, punk, rock ‘n’ roll până la blues sau pop și aduce în prim plan artiști recunoscuți pentru interpretarea pieselor unor trupe celebre și stilul vestimentar adoptat, devenind sosii ale artiștilor apreciați.

Anul acesta, în Parcul Izvor din București vor concerta peste 17 trupe tribute din Italia, Marea Britanie, Cehia și România, oferind show-uri inedite în cadrul cărora vor răsuna cele mai iubite hituri ale anilor ’60, ’70, ’80, ’90, precum și piese actuale din repertoriul artiștilor preferați.

Astfel, pe parcursul celor 3 zile, publicul va avea șansa de a asista, în cadrul aceluiași festival, la concertele: Bob Marley – Legend Live; Rolling Stones – The Rollin’ Clones; Pink Floyd – Speak Floyd; Bon Jovi – Bon Giovi; Green Day – Green Day Tribute Band; The Beatles – Counterfeit Beatles; When Violin Meets Guitar; Red Hot Chili Peppers – Around The World; Pink – Pink Tribute; Bruce Springsteen – The E Streets On Fire; Nirvana – Nirvana UK; Madonna – Madonna Tribute Lisa; AC/DC – Wire; Metallica – Masterpiece; ABBA – Revival ABBA; Iron Maiden – Trooper și The Tarantinos.

Fanii trupelor vor putea să își facă tatuaje, să se machieze și să se coafeze în stilul artiștilor îndrăgiți în zone special amenajate. De asemenea, participanții vor avea ocazia de a viziona filme tematice, iar cei mici se pot distra într-un loc special amenajat cu jocuri și activități interactive.

Biletele pot fi achiziționate prin rețeaua Eventim, la casa de bilete creart (Piața Alexandru Lahovari nr. 7), iar în cele trei zile de festival pot fi cumpărate și de la cele două case special amenajate (zona Metrou Izvor și zona Splaiul Independenței / Bd. B.P. Hașdeu). Intrarea copiilor în vârstă de până la 14 ani, însoțiți de părinți, este liberă.
Aruncă un ochi aici pe pozele de la prima ediție ca să vezi ce atmosferă faină te așteaptă!

Dacă vrei să câștigi una dintre brățările care îți asigură accesul pe parcursul celor 3 zile de festival, tot ce trebuie să faci este să lași un comentariu mai jos în care să îmi spui care artist din lista festivalului îți trezește cea mai frumoasă amintire cu muzica sa și care ar fi aceasta, pe scurt. Voi alege răspunsurile pe baza conținutului și te voi contacta pe email joi în jurul amiezei, dacă vei câștiga. Succes și ne vedem la HeyDay Music Festival ca să dansăm! 🙂

DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

17 COMENTARII

  1. Buna! Desi is nascut “dupa ultima ploaie” cum zice un prieten…am avut norocul sa cresc intr-un mediu cu o cultura muzicala si aici ii sunt recunoscator surorii mele mai mare.
    Greu de ales o singura trupa si o amintire ca-s foarte faine toate, dar pot sa nominalizez melodii preferate: Angie, Anybody seen my baby- Rolling Stones, Bon Jovi- We weren’t born to follow, Metallica…mai tot, Nirvana, Ac/DC….Ah! E cam greu…
    Ideea e ca ma bucur ca exista acest eveniment si voi fi acolo cu siguranta impreuna cu domnisoara mea. 🙂

    Amintire: Cantam “Californication” intr-un rollercoaster in SUA, eu avand rau de inaltime si injuram in romana pe alocuri. 😀

    Have fun la HeyDay!

  2. Hey,
    Sunt o mulțime de amintiri, nici nu știu pe care să o aleg…
    Poate una cu zâmbet nostalgic la amintirea unei boacăne despre care cred și acum ca a meritat cearta părinților?
    Muncind din greu au reușit ai mei sa cumpere primul nostru televizor color, prin anii ’90 probabil. Având încredere în mine și ca să-mi dezvolte spiritul antreprenorial mi-au permis să vând eu televizorul cel vechi și să păstrez și câștigul. Am găsit repede cui să-l dau, mai greu a fost când m-a întrebat omul cat vreau pe el….după ce m-am gândit bine și am studiat magazinele din jurul casei în căutarea ceva-ului perfect de cumpărat cu banii câștigați, am găsit! Am vândut televizorul cel vechi pentru o casetă audio cu un album Rolling Stones. ?
    Afacerea încă mi se pare profitabila, caseta încă o mai am chiar dacă nu mai am la ce o asculta, iar Rolling Stones încă îmi fac inima să tresalte de bucurie.

  3. Bruce Springsteen The E Street On Fire.
    Anul trecut, din pacate nu la noi in tara, ci la altii in tara, am avut mareel noroc sa-l vad live pe THE BOSS.Sunt sigur ca italienii care il vor tributa pe THE BOSS,o vor face asa cum trebuie.Cu siguranta voi fi in primul rand cu numele piesei Waitin On A Suny Day scris pe o pancarda, asa cum se face la concertele “”BOSSULUI””.
    Sper ca cei de la THE E Street on Fire sa o cante.
    Alta trupa pe care vreau sa o vad este Speak Floyd.Ceea ce fac fac cu pasiune.In timpul concertelor lor, ti se pare pt o clipa macar ca pe scena sunt Gilmor si Waters.
    Nu in ultimul rand, vreau sa vad Nirvana UK, ca mi-e dor de Kurt Cobain si Masterpiece pt ca Andy GHost

  4. Hey.
    Pentru că Wire, pentru că AC/DC …cel mai complet show pe care l-am văzut in România… Pentru că Masterpiece,pentru că Metallica .
    Pentru că NIrvana Uk , pentru că adevărații Nirvana nu au mai apucat să ajungă in România.

  5. O sa aleg Speak Floyd(am fost bucuros sa aflu ca sunt romani si am fost incantat de prestația lor de cand i-am auzit pentru prima data) deoarece mi-au placut foarte mult la prima editie a festivalului Hey Day. Ce mi-a placut atat de mult? Atmosfera in sine , relaxarea oamenilor care stateau pe iarba fara nicio problema , unii dormeau , altii au venit pregatiti cu hamace. Totul a fost organizat incat sa te scoata din atmosfera urbana si speram sa exista si o editie a 2 a.

  6. Beatles.Se intampla in 1985.examen de treaptă.A doua.
    La prima încercare am ratat…Ascultam doar AC/DC.
    Tata:Cum poti să asculți asa ceva??
    Am învățat toată vara.ca un bou…
    Dar am schimbat muzica.Ca sa scap de tata.
    Doar Beatles.Două luni.
    Am învătat engleză.
    Am luat si examenul.

  7. Bună, fac parte din generaţia 2.0, telefoane, tablete şi fablete. Aş avea milioane de amintiri legate de toate aceste trupe, începând de la momentele în care învăţam să merg prin cârciumă cu gaşca alor ai mei, pe acordurile The Beatles ori Pink Floyd până la a şti că “Berea după vin e un chin” alături de “rockozauri” pe solouri Metallica sau AC/DC. Însă, dacă ar fi să pomenesc o amintire legată de muzica unui artist al Festivalului HeyDay, aceea ar fi cea de la concertul Rolling Stones. Undeva pe la 10 ani abia impliniti, ai mei au aflat ca Rolling Stones concerteaza la noi. Nu aveam cum sa lipsim. Purtam cu mandrie un tricou cu poza lui Cristi Minculescu si ma faleam cu el pe drumurile spre bere si inapoi la locurile noastre; eu cu sucul meu, desigur. Caldura si soarele au meritat tot spectacolul, pentru ca ma simteam cu sufletul langa scena( tin minte ca ma dureau palmele si inca simteam ritmul muzicii cand am ajuns acasa) !
    Dupa zeci de concerte, Rolling Stones se afla la baza cunostintelor mele si printre cele mai placute amintiri in ceea ce priveste muzica unei trupe ce va fi prezenta la HeyDay 2017.

  8. Din lista festivalului imi trezeste o frumoasa amintire formatia Abba.Deci,doresc sa vad cel mai mult Revival Abba-Abba.Era prin anii copilariei,anii ’80,am vizionat un film inspirat din ascensiunea acestei formatii.Imi amintesc ca in acest film,toate obiectele de imbracaminte,tot ceeace ne inconjura,aveau emblema acestei formatii celebre Abba.

  9. Piesele lui Bob Marley imi aduc aminte de prima dragoste. Pe M. l-am cunoscut in perioada in care lupta pentru visul lui de a se afirma in muzica. Se inspira din piesele lui si nu trecea o zi fara a nu-mi canta “Don’t worry be happy”, “No woman, no cry” sau “Sunshine Reggae”. Era modul lui de a-mi spune că totul va fi bine, desi totul s-a schimbat pe parcurs. Pastrez cu bucurie in suflet piesele lui Bob Marley si ma bucur si acum de starea de bine pe care mi-o transmit. As vrea sa am parte de experienta asta si live. Datorita lui M. am invatat sa-mi gasesc refugiu in muzica in piesele lui Bob Marley.

  10. Aleg, cu siguranta, Speak Floyd. Este o trupa care reproduce foarte bine melodiile legendarilor Pink Floyd. Pot spune ca am fost si anul trecut la Hey Day,mai mult pentru ei. Am stat in primul rand cu fratele meu sprijiniti de bara si ne-am minunat de combinatia euforica de sunete ce rasuna din fara noastra. Fiecare melodie ne-a trezit o amintire comuna sau cel putin asemanatoare in minte. Spre exemplu, melodia “Mother” ne ducea cu gandul la familie, la momentele cand ne jucam impreuna si eram invatati primii pasi in viata…ne inchideam ochii pe melodiile instrumentale, pentru a simti mai profund fericirea sau emotia transmisa. Pe piesele mai grele, saream si cantam alaturi de fani si de trupa, uniti de acest moment ce pune in lumina muzica, o mangaiere pentru orice suflet de om.

  11. Buna,
    Anul trecut nu am reusit sa ajung, din pacate, la HeyDay Festival, insa anul acesta imi doresc sa particip tare mult, si sa ascult muzica unora din artistii mei preferati din totdeauna.
    Fiecare zi din cadrul festivalului ma inspira, deoarece se regasesc numele unor artisti pe care ii indragesc nespus si care m-au indemnat mereu, prin muzica si versurile lor, sa visez neconditionat, sa sper, sa fiu un spirit liber si sa iubesc frumosul ce ne inconjoara. De asemenea, acestia sunt adusi la viata de trupe profesioniste de tribut, ceea ce face atmosfera si mai captivanta si fascinanta.
    Cu siguranta doresc sa ascult muzica celor de la Beatles, deoarece anii adolescentei au fost presarati de cantecele lor, chiar daca nu am prins perioada cand au activat, iar acest lucru m-a facut sa ii privesc ca pe niste eroi, niste artisti total din alta lume, care au venit sa revolutioneze si sa inspire fiinte de pretutindeni.
    Speak Floyd este si el pe lista mea de “must”, deoarece muzica celor de la Pink Floyd mi-a fost aratata prima oara de tatal meu, iar de multe ori cand eram mica, imi punea sa ascult “Another brick in the wall”, “Learning to fly” sau “Shine on you crazy diamond”, si imi povestea de magia cantecelor lor, astfel incat muzica lor a capatat o imensa incarcatura emotionala.
    Pentru a nu prezenta chiar toti artistii din line-up, deoarece as sta sa scriu cateva zile pentru a spune cat de mult inseamna pentru mine fiecare din ei, o voi alege pe Madonna.
    Controversata, iubita, laudata si contestata, Madonna a reprezentat intotdeauna pentru mine o sursa de inspiratie in ceea ce priveste atitudinea, feminitatea si sensibilitatea. Am fost fascinata de curajul ei, de dorinta de a isi depasi constant limitele si de a fi permanent un trendsetter al culturii pop. Primul CD cumparat din banii mei a fost Madonna – Celebration, un disc de greatest hits ce cuprindea cele mai de succes melodii ale sale, dar si cele pe care le ascultam ore in sir si care ma fascinau prin complexitatea muzicala si prin profunzimea versurilor, lucruri pe care multa lume nu le observa la Madonna.
    Indiferent de gen, toti acesti artisti mi-au atins sufletul, si reprezinta pentru mine hrana si aer, fara de care viata si-ar pierde culoarea si frumusetea.

  12. Incheiem concursul aici. Va multumesc frumos pentru participare si voi anunta azi castigatorii, precum si modalitatea de ridicare a bratarilor.

Leave a Reply to Tanaseanu Adrian Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

*