Mi-a plăcut mult desenul lui Dan Perjovschi de pe Ziarul Orizontal, un zid, practic, la care desenează și scrie, sterge, iar desenează și iar scrie, continuă desene începute cândva, de 15 ani. E foarte simpatic domnul Perjovschi. Are un umor inteligent, iar când vorbești cu el este foarte atent la tine, la ce spui și când zice el ce are de zis mai face mici pauze în care mai trântește câte o glumă. Vorbește cu un accent fain și nu e „prețios” deloc, chiar dacă este un artist supercunoscut și celebru peste tot în lume. A avut expoziții în multe muzee de artă ale lumii în ultimii 30 de ani și mereu răspunde pozitiv când e chemat să deseneze pentru proiecte civice, sociale. Desenează pro-bono pe Zidul de lângă Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu.
Mă îndepărtai de subiect direct din introducere, dar altfel nu aveam cum să explic titlul. Despre FITS vreau să povestesc, despre cum l-am trăit eu și despre câteva lucruri care mi-au plăcut. De la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu pornește și jocul de cuvinte al lui Dan Perjovschi. „Who FITS. And who doesn’t”. Adevărul este că nu cred să fie cineva care să nu se potrivească cu FITS-ul. Este atâta diversitate în festivalul ăsta, încât sunt sigură că sutele de evenimente, de toate felurile artistice (teatru, dans, circ, performance, expoziții, conferințe), acoperă toate preferințele și toate vârstele.
Tema celei de-a 31-a ediții a fost prietenia. Pe prietenie s-au construit peste 800 de evenimente, s-au finanțat spații de artă contemporană dintr-alea mici și păstorite de artiști independenți, care se chinuie să supraviețuiască, s-a cântat fado în biserică, s-a dansat, s-a etc. Dans, circ, spectacole de muzică, fado, flamenco, gospel, teatru, acrobații, pe stradă, în piețele Sibiului, de toate au fost la FITS.
***
În ultima zi în care am fost la FITS 2024, mi-am luat o cafea de la Arhiva de Cafea și Ceai, cu care m-am împrietenit la cataramă cât am fost în Sibiu. Am traversat Piața Mare și am mers în Piața Huet unde voiam să văd The Gipsy Marionettist, un show de păpuși interactiv, regizat și prezentat de Rasid Nikolic. Afară era cald deja, oamenii se adunaseră ciorchine în jurul artiștilor și băteau din palme la aventurile păpușilor. Erau o mulțime de copii pe lângă mine și se simțea de peste tot veselia aia molipsitoare, în fața căreia n-ai cum să rămâi indiferent și, mai ales, sobru. Am dansat un pic pe muzica din showul băieților, am bătut și eu din palme. Când s-a terminat spectacolul, în boxe a pornit „Suspicious Mind” a lui Elvis și m-am retras în curtea Catedralei Evanghelice. E un loc liniștit acolo, pe bancă, la umbră. Vocea Regelui continua să răsune în piața asta mică și foarte cochetă, iar mie mi-au dat lacrimile de fericire. A fost unul dintre acele momente, și au fost mai multe dintr-astea în cele câteva zile de FITS, în care s-au amestecat bucuria, nostalgia, amintiri de tot felul și recunoștința că trăiesc toate dulcețile alea de pe acolo. Tot ce mi-am propus de la zilele de FITS (mi-aș fi dorit să fie mai multe, dar s-au cam amestecat lucrurile în viața mea și atâta s-a putut anul ăsta) a fost să mă bucur de ce reușesc să văd, să aud, să trăiesc. Adevărul este că era imposibil să nu pierd chestii, fiindcă au fost multe evenimente și unele la care mi-am dorit să fiu au fost în același timp.
În prima seară de festival, am fost la Gala de deschidere a FITS. Evenimentul a început către apus, a cântat Corul Madrigal în curtea interioară a Muzeului de Istorie. Iar pe muzica aia divină, au interpretat texte și versuri despre prietenie Pippo Delbono, Tim Robbins și Constantin Chiriac. În mod particular, primul text al lui Tim Robbins, pe care îmi doresc să îl fac rost și să îl impart tuturor prietenilor mei, m-a rupt în bucăți. A fost scris chiar de el. Doamne ce poezie, cu ce vibrații și profunzime!! Cât de emoționant și complex mi s-a părut. Nu-mi amintesc să fi citit sau să fi ascultat ceva atât de frumos de multă vreme. Deci eu am plâns de emoție, asta s-a întâmplat, era și foarte cald, noroc că aveam un evantai cu logo-ul FITS desenat de Dan Perjovschi. Lângă mine auzeam că se emoționase și omul cu care am împărțit acel moment, dar nu m-am uitat să văd, fiindcă a fost o clipă dintr-aia intimă și profundă pentru fiecare dintre noi.
Festivalul de Teatru de la Sibiu nu este doar despre teatru, deși așa a început în urmă cu 31 de ediții. Iar eu nu m-am dus doar pentru teatru acolo. M-am dus pentru tot ce a vrut să îmi ofere. Oh, și câte mi-a oferit. Acum, când toate s-au așezat în mine, mă gândesc că m-am întors acasă cu un sac de experiențe bune pentru mine, pornind de la oamenii noi pe care i-am cunoscut și discuțiile intime, vesele și triste cu ei, la momentele când am fost singură și am trăit energia festivalului cu toate simțurile. N-am să uit nici apusul superb de la Cafe Wien din ultima seară petrecută acolo, mai ales că eu sunt nebună după apusuri.
Teatru bun, întâlniri memorabile cu artiști, performance-ul Mikhail Baryshnikov (Not Once) desenele lui Dan Perjovschi și glumele sale smart, culorile și formele evenimentelor prezentate de artiști pe străzi, primul spectacol de teatru american văzut, muzică, acrobații, dans și fado cântat de Ana Pinhal într-o biserică reformată. Cu astea rămân, până la anul. 🙂
Să nu uit, mi-au plăcut două spectacole de teatru ale Teatrului din Sibiu. Să le vedeți negreșit când aveți ocazia.
Procesul după Franz Kafka, în regia lui Botond Nagy este unul dintre ele și vreau să-l revăd când mai ajung pe la Sibiu. Singura problemă cu spectacolul ăsta a fost că l-au programat la ora 22, când eu deja alergasem vreo 12 ore prin festival și căldură de la un eveniment la altul, și nici nu știu germană, deci a trebuit să mă concentrez destul de mult și era seară 🙂 Mereu mi se pare că ratez din interpretarea actorilor când trebuie să urmăresc și subtitrarea unui spectacol. Totuși, ideea este că n-am mai văzut de multă vreme un spectacol atât de bun, de fapt nici n-am văzut unul în ultimii ani ceva așa complex. Are o grămadă de mijloace de exprimare, actori tineri și fresh, dans, scenografie beton și o muzică inspirat aleasă. Producția reunește actori ai TNRS și studenți al Departamentului de Artă Teatrală din Sibiu: Gyan Ros Zimmermann, Daniel Bucher, Emőke Boldizsár, Viorel Rață, Eva Frățilă, Ada Bicfalvi, Isabela Haiduc, Malena Silberschmidt, David Guță, Daniel Plier. Foarte, foarte buni.
De vreo 11 ani încoace am văzut majoritatea spectacolelor puse de Andrei și Andreea Grosu de la unteatru. Aș putea spune că sunt fan, deci m-am dus la spectacolul lor din FITS. Scandal în culise montat la TNRS este o comedie spumoasă, la care, pe lângă faptul că am râs mult, am observat cât de bine a fost pusă în scenă și cum s-a lucrat cu actorii la detaliile de interpretare, la corporalitate, la ce se zice dincolo de text, prin gesturi și mimică. În fapt, povestea este despre relațiile care se stabilesc între actori, oameni și ei dincolo de scenă, cu încercări, răutăți și drame. Actorii au fost foarte buni toți, fără excepție: Ofelia Popii, Ali Deac, Marius Turdeanu, Gabriela Pîrlițeanu, Andrei Gîlcescu, Arina Trif, Antonia Dobocan, Alexandru Malaicu și Adrian Neacșu.
Aș scrie aici și două vorbe despre spectacolul lui Tim Robbins, mai ales că l-am văzut cu el lângă mine și omul aplauda după fiecare act, deci și sala începea să aplaude. Mi s-a părut amuzant. Trebuie să zic că eu nu știam că Tim Robbins scrie atât de bine, deci m-a suprins foarte tare să-l ascult interpretând textele scrise pentru Gala de deschidere FITS, apoi a fost textul spectacolului Afrodita și eliberarea lumii pe care l-am văzut, scris tot impecabil. Spectacolul lui de teatru, despre care s-a zis că a avut premiera la FITS, a fost un vodevil cu zei antici, pandemie, lockdown și politici publice care, de mulți ani, nu mai au în centru siguranța omului. Și despre iubire a fost, Tim Robbins zice în piesa lui că, atunci când ne întoarcem la iubire, lucrurile capătă alte sensuri și direcții. Mi-a plăcut textul, mi-a plăcut că actorii (toți) cântau foarte bine, mi-a plăcut minimalismul decorului, de unii actori mi-a plăcut și cum au jucat, însă nu pot zice că m-a dat pe spate interpretarea lor. Ce diferit e teatrul american față de cel european, asta da, am văzut up front!
Hai că m-am lungit cu textul ăsta. Sunt multe de povestit de la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Ce mi se pare important și greu de pus în cuvinte este starea cu care am plecat de acolo. Parcă pluteam pe un norișor roz, probabil de la ploaia de endorfine venită din tot frumosul văzut și trăit, în atâtea forme de exprimare artistică și toate laolaltă, din plin, din toate direcțiile. Mi-ar fi plăcut în anumite momente să mă clonez, simțeam cum mă ia FOMO de la câte n-apuc să văd. Totuși, așa cum se întâmplă în viață – win some, lose some- am acceptat lucrurile și experiențele cum mi s-au arătat, le-am trăit din plin și am rămas cu niște amintiri grozave. A fost tare, tare frumos la FITS 2024, abia aștept anii care urmează!
Dintre zecile de fotografii făcute, am încărcat aici și aici și aici.
