De ce mulţi dintre noi ajungem să urâm corporaţiile şi să le privim ca pe nişte medii toxice, din care ne alegem cu probleme de sănătate? După părerea mea, fiindcă nu ştim sau omitem importanța păstrării unui echilibru între viaţa personală şi cea profesională, fiindcă nu am învățat să spunem “nu” în momentul în care suntem nedreptăţiţi sau prea încărcaţi cu sarcini astfel încât să fim nevoiți să trecem peste orice pauză, fiindcă uităm să ne punem pe noi înaintea companiei cu care, în mod nesănătos, ajungem să ne identificăm.

De ce permitem ca locul nostru de muncă să devină unul unde mergem fără pic de bucurie? De ce permitem să fim transformaţi în roboţi, când nu suntem? De ce ne lăsăm manipulaţi să credem că suntem una cu compania, că misiunea şi viziunea acesteia trebuie transformate în valori personale? De ce acceptăm să ni se spună că la birou este o dovadă de slăbiciune să ne arătăm emoţiile, să fim sinceri şi deschişi, să greșim, să nu fim perfecți, adică?

În urmă cu ani buni când au pătruns în România, corporaţiile erau privite ca un bilet sigur către o viaţă mai bună, un mediu propice de dezvoltare profesională. Între timp corporaţiile au ajuns cutii imense cu sclavi (așa suntem numiți de mulți noi corporatiștii), cu oameni spălaţi pe creier care îşi sascrifică sănătatea şi viaţa personală ca să acceadă la salarii pe care nu au când să le cheltuiască sau la poziţii în care sunt nevoiţi să se dezumanizeze şi să renunţe complet la timpul liber. Am fost toţi acolo. Sau, mă rog, mulţi am fost. Însă câţi am înţeles ceva din lecţiile pe care ni le-a oferit o astfel de experienţă, câţi am învăţat din greşeli?

Mai jos, în continuarea acestei poveşti corporatiste, scriu despre 5 moduri în care ne periclităm sănătatea la corporaţie sau, mă rog, prin orice alt gen de organizaţie mai lucrăm. Că nu doar la corporație putem să intrăm pe modul ”sacrifice”.

1. Săritura în lungime peste pauza de masă
Este o practică foarte nesănătoasă pe care mulţi şi-o însuşesc fie din cauza faptului că sunt prea aglomeraţi, fie fiindcă nu îşi gestionează timpul cum trebuie şi ajung să depăşească termenele până la care trebuiau să îşi îndeplinească sarcinile. Şi mai există acea categorie de angajat care crede că trebuie să facă totul acum, acum, fiindcă în mintea sa nimic nu suportă amânare. Culmea este că acest tip de corporatist este cel care se și vaietă cel mai tare, scoțând mereu în evidenţă sacrificiul său și faptul că nu are timp de nicio pauză. Doar că nimeni nu îi pune un pistol la tâmplă ca să procedeze așa. Nimic nu este mai important decât sănătatea, iar de la săritura în lungime peste una-două pauze ajungem, de cele mai multe ori, să facem din asta un obicei nesănătos.

2. Acceptarea tacită a supraîncărcării
Îmi spunea cineva zilele trecute că managerul său sigur știe cât este de încărcat, nu trebuie să îi spună el că nu mai poate duce tot ce îi dă de făcut. Se poate să fie și așa, însă, eu am mai observat ceva: cu cât arătăm că nu avem nicio problemă să primim tot mai multe sarcini, vom fi din ce în ce mai solicitați. Căci putem, livrăm. Ori nu așa consider că ne dovedim calitatea de buni angajați, ci prin cum și în ce fel ne facem treaba.
Cu cât vom arăta că putem și mai mult, și mai mult, cu cât vom fi mai concentrați să demonstrăm câte facem, vom primi din ce în ce mai mult, mai ales dacă avem un manager care nu este deloc interesat de volumul de muncă și de cum îi fac față membrii echipei sale. Treaba este că într-o zi ne vom îmbolnăvi de la atâta stres și volum de muncă sau vom greși foarte grav, din aceleași motive.

3. Fără granițe de niciun fel între viața personală și cea profesională
Ideal este, ca atunci când pleci de la birou și ai închis ușa corporației, să deschizi ușa vieții personale fără să inviți ceva de la birou înăuntru. Nu ne iese tot timpul. În regulă. Dar dacă am seta niște granițe pe care să nu le acceptăm încălcate? De colegii noștri, de parteneri și chiar de superiorii. Și, mai ales, orice am face, să încercăm să nu ne luăm de lucru acasă, în spațiul personal, decât în cazuri de maximă urgență. Şi dacă știm să nu facem din excepții o permanență. Când lucrurile se amestecă tot timpul, nu mai trăim deloc pentru noi, ci numai pentru corporație. Și iar nu  este sănătos.

4. Concediul neconcediu
Una dintre măsurile pe care este musai să le ia un manager este să se asigure că cel puţin fiecare om din poziții cheie are backup. Dar câți o fac? Cei mai mulți se lovesc de asta când suntem deja în concediu și încep să ne sune pentru orice. Eu văd asta ca pe un soi de abuz, și auto abuz în momentul în care, plecând în concediu, spui că poți fi sunat oricând, la orice oră și pentru orice.
Este nesănătos din atâtea motive: nu te vei deconecta de partea profesională a vieții, nu te vei odihni, nu îți vei reîncărca bateriile, îi vei pune pe cei dragi cu care ești pe loc secund. Adică vei acționa nesănătos atât față de tine cât și față de cei cu care ești în vacanță.

5. Acceptarea abuzurilor repetate de teama pierderii locului de muncă
Există, și în zilele noastre, corporatiști șefi care îi jignesc, îi umilesc și îi nedreptățesc pe oamenii din subordine. Știu atâtea povești de acest gen! Niciodată nu accepta asta, te rog! Orice ar fi. Trebuie să existe altă cale, decât să suporți așa ceva, fiindcă nu este uman, nu este corect și nici sănătos pentru tine. Frustrările pe care le strângi în tine te vor afecta pe toate planurile, îţi vor periclita sănătea pshică, fiindcă vei avea impresia că nu meriți mai mult iar asta îți poate zdruncina stima de sine. Pe cea fizică fiindcă vei începe să resimți toată frustrarea și toxicitatea în corp, pe cea emoţională și pe cea a relațiilor tale personale.

Viața de corporatist nu trebuie să fie un coșmar, un sacrificiu al celei personale cu scopul de a avea bani și succes, nici un motiv de laudă despre cât de grozavi suntem sau, dimpotrivă, de lamentare despre cât de ocupați ne găsim mereu. Poate fi doar o experiență prin care trecem și, mai ales, o oportunitate de dezvoltare personală.

Bucură-te de viață!
Ileana
DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*