Există 4 spectacole pe care le-am văzut recent și vreau să vă povestesc câte ceva despre ele, pentru că merită să le vedeți. La unele momente din ele veți râde, dar să știți că la unele veți și lăcrima, adică exact ca în viață.
Dacă nu le-ați văzut, vă propun să căutați: Mazurka și Despre Tandrețe la Teatrul Dramaturgilor Români, Fuck NIKON la Point, Eu, tu si-o eclipsă la Artist Cafe. Sunt despre relații și fragilitatea lor, despre angoase, despre întâlniri care schimbă vieți și sunt jucate de actori buni, cu charismă pe scenă.
Mazurka – Despre omul din spatele geniului Chopin și relațiile sale
Mazurka este o poveste tulburătoare despre viața lui Chopin, în plan principal, despre relațiile și frământările sale, despre epoca în care a creat acest geniu, pusă în scenă de regizorul Alexander Hausvater.
Mazurka mai este, însă, și despre ar mai e, printre altele, și despre iubire, despre prietenie și despre ce preț poate plăti un geniu pentru a aduce în fața unui public arta sa.
Lari Giorgescu este omul Chopin, un seducător care duce multe lupte interioare și care este incapabil să își mențină relațiile. Interpretarea sa este captivantă și pare că Lari Giorgscu își trăiește pe scenă personajul în diverse momente din viața lui, când este trist, când este îndrăgostit, când are succes sau când este nesigur și singur. Ne face și pe noi spectatorii să trecem prin diverse stări urmărindu-l.
Antoaneta Cojocaru joacă femeile din viața lui Chopin, schimbând costume superbe la intervale de câteva minute, intrând și ieșind din diverse scene și registre cu o repeziciune și o eleganță admirabile. Toate personajele ei mi-au plăcut pentru că le reușește cu forță și sensibilitate exact cât trebuie pentru fiecare.
Gavril Pătru interpretează și el mai multe personaje din viața lui Chopin și o face cu aplomb și naturalețe. Este solemn, rece, misterios, vesel, elegant, jucăuș într-un joc foarte precis executat cu multă lejeritate.
Decorul este superb în Mazurka, iar muzica este tulburătoare, cum poate vă imaginați având în vedere natura spectacolului. Mazurka se joacă la Teatrul Dramaturgilor Români, un spațiu de teatru intim și foarte primitor, pe care l-am descoperit odată cu acest spectacol.
Cu: Lari Giorgescu, Antoaneta Cojocaru, Gavril Pătru
Regia: Alexander Hausvater
Despre Tandrețe – O colecție de momente și emoții
Este un spectacol plin de candoare, iubire în diverse forme și legăturile fragile dintre oameni, construit ușor ludic de regizorul Felix Alexa. Despre Tandrețe, scris de Matei Vișniec, este o colecție de momente, emoții și de poveşti de dragoste contemporane tratate foarte serios, dar și cu foarte mult umor presărat pe alocuri. Fiindcă așa este bine să tratăm viața. Spectacolul are mult farmec pentru că expune în diverse forme tandrețea și pentru că fiecare scenă aduce ceva nou care ține de legăturile dintre oameni, de fragilitatea acestora și de natura umană care ne face să fim schimbători uneori.
Şerban Pavlu, Catrinel Dumitrescu, Ada Galeş, Ştefan Iancu şi Sandra Ducuţă joacă, pe rând, oameni melancolici, neastâmpărați, furioși, joviali, filosofi, frustrați, degajați, credincioși, care trăiesc diverse momente de tandrețe, fiindcă tandrețea înseamnă mai mult decât duioșie într-o relație, înseamnă apropiere umană și atenție la celălalt, înseamnă o intimitate firească și secretă a doi oameni.
Este deconectant acest spectacol, iar distribuția funcționează excepțional în cupluri care susțin adevărate recitaluri în doi cu gesturi și reacții emoționante. Discuțiile dintre personaje, deși sunt lejere și captivante prin umor și auto-ironie, aduc în prim plan subiecte serioase de discuție când vine vorba despre relații și intimitate.
Despre Tandețe se joacă și el la Teatrul Dramaturgilor Români de pe Calea Griviței și mi-a plăcut foarte mult starea pe care mi-a lăsat-o la final.
Cu: Serban Pavlu, Ada Galeș, Catrinel Sandu, Ștefan Iancu, Sandra Ducuță
Regia: Felix Alexa
Fuck Nikon – Un one-woman show despre singuratatea în durere
Este primul one-woman show pe care l-am văzut, iar Iulia Verdeș este protagonista care ne-a răvășit pe mulți dintre noi la premieră. Joacă patru personaje pe care le construiește precis și atent pentru a expune o poveste cu multe straturi despre agresiune, despre rușine, despre singurătatea în durere. Spectacolul este o confesiune foarte intimă și este construit minimalist de către regizoare care creează un întreg univers format dintr-o cutie multifuncțională – metaforic aș zice eu o închisoare în care se închid oamenii singuri, agresați și plini de angoase – light design superb și proiecții video.
Iulia Verdeș reușește admirabil și emoționant să introducă spectatorul într-o lume care nu este deloc corectă sau frumoasă și schimbă cu lejeritate registrul dramatic cu cel comic, în care mărturisesc că îmi place foarte mult. Are nerv, dar și sensibilitate în interpretare, este frumoasă, foarte expresivă facial și corporal pe scenă, de fapt în acel spațiu restrâns și intim pe care îl folosește cu dexteritate.
Ilustrația muzicală a acestui one-woman show este superbă, textul scris de Gabriel Pintilei este plin de nuanțe și mesaje. Merită să vedeți Fuck Nikon pentru că este emoționant și poate fi nu doar despre viol, ci și despre alte agresiuni ale oamenilor la care poate am fost martori cândva și pentru că este un spectacol atent creat și foarte lucrat de întreaga echipă.
Cu: Iulia Verdeș
Regia: Adela Bițică
Eu, tu și-o eclipsă – Cât de puțin ne cunoaștem uneori în relații
Am văzut anul trecut un film care mi-a plăcut foarte mult, Perfetti Sconosciuti este titlul său și nu l-aș fi văzut dacă nu insista o prietenă,pentru că este italian și nu mă omor cu filmele lor.
Spectacolul Eu, tu și-o eclipsă este o adaptare a acestui film, cu personaje autohtone și tipologii umane proprii spațiului mioritic, însă și cu un limbaj foarte românesc.
Povestea, pe scurt, este despre 7 prieteni care se întâlnesc la cină și decid să joace un joc inedit pentru că au senzația că se cunosc foarte bine și că nu mai există secrete între ei. Toți trebuie să-și pună telefoanele mobile pe masă, să citească cu voce tare orice mesaj primit și să răspundă la toate apelurile telefonice pe speaker, în fața celorlalți. Ceea ce începe ca un joc provocator se transformă rapid într-un carusel de emoții, stări și frica fiecăruia dintre ei de a nu-i fi descoperite secretele cel mai bine ascunse.
În sala mică de la Artist Cafe – un spațiu foarte fain pe care l-am descoperit la inaugurarea Diverta de pe Lipscani, el fiind la ultimul etaj al acestei clădiri – regizorul creează planurile poveștii în diverse zone din sală. Spectacolul, pe alocuri cu un limbaj foarte explicit, are un umor și un ritm antrenant, care te țin în poveste. Pentru cine nu a văzut filmul de la care a pornit piesa scrisă și pusă în scenă de Bogdan Drăgulescu va fi foarte amuzant, intrigant și provocator să urmăriți indicii care conduc către final. Vă recomand să vă uitați cu atenție nu doar la personajele pe care se centrează un anumit dialog din scenă ci și pe cele din jur, pe mimica și reacțiile lor.
În distribuție se regăsesc 7 actori expresivi și energici, unii cu experiență consistentă și în film, care pun mult suflet și emoție în personajele lor, pe sugerarea particularităților acestora, pentru că fiecare personaj este deosebit și are dramele sale interioare și exterioare.
Se râde foarte, foarte mult la acest spectacol, replicile sunt savuroase, dialogurile sunt pline de umor, înțelepciune și pasiune pe alocuri, iar actorii te țin acolo în poveste chiar și când discuția dintre prieteni capătă o notă mai serioasă.
La final am plecat cu ideea că adevărul și acceptarea rămân, împreună, o bună strategie pentru a avea o viață calmă. Și-apoi m-am întrebat câți dintre noi, într-o relație de cuplu, de prietenie, de familie, am avea curajul să jucăm un astfel de joc? Câți dintre noi ne vulnerabilizăm fără frică în relațiile noastre și, mai ales, câți putem ierta după ce aflăm un adevăr dureros? Eu, tu si-o eclipsă este o comedie spumoasă, care te face să îți pui și astfel de întrebări, după ce ai râs copios.
Cu: Radu Ciobanașu, Ligia Matei, Alexandra Stroe, Sergiu Costache, Silvia Gâscă, Pavel Bârsan Mădălin Mandin, Toria Drăgulescu
Regia: Bogdan Drăgulescu
