Întâmplarea face că am ajuns într-un loc de poveste, unde am să mă reîntorc cu multă bucurie de câte ori voi fi în zona Brașovului, foarte dragă mie. Restaurantul DOR din Bran (la ieșire din Tohanul nou înspre Râsnov, pe partea dreaptă) este cel mai frumos în care am fost eu în această parte a țărișoarei noastre. La DOR am avut bucuria de a fi surprinsă de trio-ul pe care îl caut în toate experiențele mele în cafenele, bistro-uri, restaurante: design interior plăcut, cald și primitor, gustul desăvârșit al preparatelor culinare și servirea foarte bună, asta însemnând amabilitatea personalului și timpul de așteptare.

Să încep cu începutul: locul

Nu ai cum să nu remarci clădirea când treci prin zonă, dacă nu ești cu ochii în telefon sau dacă nu dormi. Este o construcție nouă, modernă pe care este scris numele restaurantului DOR și ”chemarea” la o cafea de luat pe drum. Odată ce pășești în clădire, observi din nou numele locului, de data aceasta scris în lemn cu plante naturale și lumini.
DELICIOS. ORGANIC. ROMANESC sunt cuvintele care stau la baza denumirii locului.

Și-apoi, după ce ți-ai lăsat haina la garderobă, intri în restaurant. Pregătește-te să fii uimit de designul modern deosebit. DOR este un restaurant cum rar vezi la munte, adică nu este rustic, ci amenajat modern. Arată ca un hambar cu pereții din lemn, cu ferestre largi, cu elemente de stil interior industrial și plante naturale.

La parter sunt mese cu 2,4,6 și 8 locuri unde te poți bucura de o cină relaxantă cu partenerul, prietenii sau familia. În centru sunt barul și un spațiu compus dintr-o masă mare circulară cu un copac în mijloc și o zonă foarte caldă cu canapele așezate în fața șemineului unde poți servi o băuturică.
La etaj, pe care îl observi de jos, este un separeu cu mese și canapele, iar afară o terasă generoasă. Muzica se aude în surdină, luminile sunt calde și este foarte aerisit. În plus, am remarcat ceva foarte fain: spațiul dintre mese este suficient ca să te poți bucura de intimitate alături de cei cu care ești, chiar și într-un spațiu deschis ca acesta.

Mâncarea, servirea și atenția orientată către client

Primul lucru care m-a surprins a fost faptul că ne-au servit cocktail-urile cu paiuri din oțel inoxidabil, ceva ce eu nu întâlnisem până atunci la niciun restauranț de lux și opulență la care am mers în București.
Apoi a fost faptul că, deși doar 3 oameni dintre cei care eram acolo au comandat supă-cremă de cartofi, ospătarul ne-a adus din partea casei la toți câte o porție. Este drept, un pic mai mică decât a celor care comandaseră, dar gestul a fost foarte apreciat. Supa cremă de cartofi, cu bucățele de ciuperci trase la tigaie și jambon afumat a fost demențială!

Meniul nu este unul stufos, întins pe 10 pagini, ci este făcut exact cum trebuie pentru a acoperi o gamă foarte variată de gusturi. Preparatele tradiționale și internaționale au fost reinterpretate, din câte am înțeles sper să nu greșesc, de Chef Bogdan Cozma, un tânăr cu experiență în domeniul culinar cunoscut în zonă. Puteți alege inclusiv ”carne la garniță”, dar și paste, burger și salate delicioase.

Porțiile sunt foarte generoase, prezentarea preparatelor este originală, iar gustul acestora este perfect echilibrat de chef din ingrediente și mirodenii. Am comandat o salată în care nu am pus nici măcar sare, atât de echilibrat era gustul, iar prietenii mei îmi spuneau că pieptul de curcan, burgerul și mielul au fost divine. La final am gustat de la cineva dintr-un desert care pe mine nu mă atrage deloc, dar a cărui textură și reinterpretare mi-au plăcut maxim la DOR: lava cake.

Domnul care ne-a servit a fost foarte prietenos, amabil, zâmbitor, fără să fie genul acela prea serviabil implorând bacșiș. Mi-a răspuns cu multă amabilitate și calm la toate întrebările (nu se putea să nu am, doh!), mi-a mulțumit pentru feedback-ul pozitiv față de preparatele încercate și locul fain.

DOR din Bran este un restaurant creat cu multă atenție la detalii, dar și la cei care îi calcă pragul. Sper doar să nu își piardă din calitatea preparatelor și serviciilor odată cu dobândirea notorietății. Tot de aici puteți lua o cafea și un desert din micuțul coffee shop de la intrare. Chapeau!

DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*