Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

Pe Mirela Oprişor am cunoscut-o cu aproape doi ani în urmă când se pregătea de premiera spectacolului Acum ori niciodată în regia lui Mihai Constantin, care se joacă în prezent la Godot Café-teatru. Mi-a plăcut din prima clipă pentru că avea o energie pozitivă molipsitoare, exact cum are şi pe scenă. Nu o văzusem pe atunci în teatru, dar o admirasem în filmul Marţi, după Crăciun, într-un rol care i-a adus recunoaşterea internaţională atât în Europa cât şi peste ocean, la Festivalul de Film de la New York. Îşi aminteşte cu drag de acele momente, dar spune că nu s-a îmbătat cu celebritatea atunci, însă toate aprecierile primite i-au dat încredere că poate juca şi alte partituri decât jucase până în acel an.

Fie că este o soţie bulversată, într-un spectacol de comedie, fie că joacă Cehov cu o forţă impresionantă, fie că este Aspirina din Las Fierbinţi, rol în care spune că s-a aruncat fără frică, Mirela Oprişor este preocupată în aceeaşi măsură să dea tot ce poate ca actor.

Într-o cafenea din Centrul Vechi, am povestit cu Mirela despre teatru, despre film, despre copilărie, despre feminitatea la 40 de ani şi despre povestea de dragoste pe care o trăieşte cu actorul Mimi Brănescu, împreună cu care are o fetiţă, Ana.

Pari o femeie cu multă energie pozitivă în tine. De unde vine? Aşa m-am născut, este felul meu de a fi, dar asta ţi-o şi poţi educa în timp, să ştii. Eu întotdeauna am fost un om pozitiv, am văzut partea plină a paharului, mai mereu. Am avut, însă, şi momente în care eram frustrată, iar asta de regulă îţi dă numai energie negativă şi atragi tot felul de evenimente negative în viaţă. M-am surprins zilele trecute că am venit la un spectacol şi mă durea spatele, şi nu prea vorbeam. Colegii s-au luat de mine, m-au întrebat ce am, de ce nu vorbesc. Vezi, dacă obişnuieşti oamenii să fii mereu vesel şi pozitiv, când ai şi momente mai proaste nu le mai placi. (râde). Câteodată e obositor să fii plin de viaţă, pentru că înveţi oamenii să fii aşa şi devii cel care stabileşte chimia grupului. Mie nu îmi place ca oamenii din jurul meu să se certe, să fie energie negativă când lucrez, şi atunci eu depun eforturi în sensul ăsta, când o cere situaţia. Aşa sunt eu.

Ştiu că ai început să lucrezi mai consistent după 36 de ani, probabil până atunci ai simţit frustrările despre care vorbeai. Cum le-ai depăşit? Am început să devin mai pozitivă. Iar asta s-a întâmplat când am realizat că eu criticam foarte mult, mă afundasem într-un soi de negură. Din păcate, aşa se întâmplă, actorul care nu face nimic, critică şi judecă foarte mult din spatele scenei sau al ecranului. Eu eram aşa. Am mai spus şi cu alte ocazii, mă repet, mama este cea care a produs în mine un moment de cotitură, într-o zi. Mi-am spus atunci, după o discuţie cu ea, că trebuie să ies din starea aia de frustrare. Aşa că mi-am făcut poze, le-am trimis pe la castinguri, am început eu să fac ceva concret, căci mi-am dat seama că problema era la mine. Problema era că nu mă vedea lumea la probe. Uşor, uşor am încercat să depăşesc perioada aceea, a fost un efort din partea mea, nu a fost un noroc din cer.

Vorbind despre noroc, ai spus la un moment dat că, în meseria de actor, pe lângă talent este nevoie şi de noroc. Mai crezi încă asta? Nu pot să îţi răspund clar “da” sau “nu”, dar acum la 43 de ani am ajuns la altă concluzie. Cunosc actori care au şi talent şi noroc, dar mi-am dat seama că, de fapt, caracterul şi felul de a fi pot distruge şi talentul şi norocul, dacă nu ştii să îmbătrâneşti frumos. De la un moment dat, caracterul face diferenţa între un actor sau altul, între un om sau altul. Deja, când ajungi la nivelul la care să lucrezi mult, cam pe la 40 de ani, poţi trage linie şi vezi că eşti talentat, că ai noroc. Nu mai este vorba doar despre asta, este vorba şi despre felul fiecăruia de a fi. Şi, serios îţi zic, cum eşti ca om, se vede şi pe scenă, se vede şi în film, se vede în tot ceea ce faci.

Am înţeles, deci talent, noroc şi caracter, toate sunt importante. Da, şi flexibilitatea. Uite, eu acum mi-am propus să lucrez cu tineri. Cu regizori, cu actori care nu au făcut multe până acum. Eu nu am avut norocul ăsta, cât am fost tânără, să îmi spună cineva, “Hai, să lucrăm împreună!”. Erau şi alte vremuri, într-adevăr, nu erau foarte multe săli. Acum vreau să colaborez şi cu cei tineri, pentru că eu vreau să îmbătrânesc frumos. Vreau să învăţ de la ei, să fiu în pas cu noutăţile, să creştem împreună. Uite, cum e domnul Rebengiuc. El este capabil să joace şi la un regizor consacrat, dar şi la un puşti căruia să îi asculte indicaţiile şi să fie un profesionist. La 80 şi ceva de ani este foarte flexibil. Eu cred că flexibilitatea nu ţi-o dă doar dragostea de profesie, ci şi felul de a fi, caracterul.

Ai văzut multe spectacole montate de tineri? Nu prea, să ştii. Am văzut foarte puţine pentru că am muncit foarte mult în ultimii ani, am avut multe spectacole şi filmări, iar când mai prindeam câte o seară liberă, prefeream să stau cu copilul. Dar acum fata mea este destul de mare şi am hotărât să ies să văd ce se întâmplă în teatrele unde lucrează tineri. Să le văd stilul de a monta. De la anul asta vreau să fac.

„Sunt foarte severă cu mine însămi. Nu sunt genul care să ies mândră din teatru niciodată.”

La ce te uiţi atunci când ai posibilitatea să alegi un rol? La echipă, în primul rând. Şi la rol, bineînţeles, dar mă interesează foarte mult cu cine lucrez, nu mai vreau să lucrez cu oameni de care nu îmi place. Vreau să lucrez cu oameni care ştiu să îşi facă meseria, să fie profesionişti, să vină la timp la repetiţii, să îşi dorească să facă proiectul, să iasă lucrurile bine.

Despre chimia de pe scenă ce îmi poţi spune? Cum există ea între actori? Uite pot să îţi dau ultimul exemplu de chimie în cazul meu, cea pe care am avut-o de la prima întâlnire de pe scenă cu Andi Vasluianu şi Claudiu Istodor în „Directorul executiv”, regia Vladimir Anton. Ne-am înţeles şi am lucrat foarte bine împreună, am fost pe aceeaşi lungime de undă, asta e chimia în teatru. A ieşit totul bine sunt mulţumită. Mă rog, se poate şi mai bine, dar să zicem că eu sunt mai critică aşa cu mine.

Am văzut asta, dar de unde vine această autocritică pronunţată? Din mine, cred. Sunt foarte severă cu mine însămi. Nu sunt genul care să ies mândră din teatru niciodată. Mereu mi se pare că puteam face ceva mai bine. Există şi seri când sunt mulţumită, dar nu m-am adorat ca actriţă, întotdeauna am fost aşa, m-am criticat mai mult.

Cum te vezi ca actriţă, cum te-ai descrie: expresivă, talentată, versatilă etc? Cred că versatilă, dacă ar fi să mă descriu. Dar, în general, nu prea mă mai analizez. Au fost momente când mă vedeam filmată şi plângeam. Nu puteam să mă uit la mine, eram şocată, că sunt urâtă, că nu fac bine. Dar am mai depăşit această fază.

Ce-ţi place să joci mai mult: comedie sau dramă? Nu pot să îţi răspund clar. E ca şi cum m-ai întreba teatru sau film. Îmi plac ambele. Eu am fost catalogată ca actriţă de comedie, dar cel mai mare succes l-am avut jucând dramă. Nici nu m-am gândit eu vreodată că o să îmi dea cineva să joc Cehov. Adică din institut am auzit asta foarte des: “Stai liniştită, că n-o să faci niciodată aşa ceva!”.

Şi cum s-a întâmplat să joci Cehov? S-a întâmplat. E şi o poveste în spate. M-am dus la New York Film Festival, unde am fost invitaţi cu filmul „Marţi, după Crăciun” şi a fost ceva de nedescris ce am trăit acolo, succes pur american. Ştii despre ce vorbesc? Dintr-ala care, după ce se termină, nu mai exişti. Am cunoscut felul ăsta al lor de a promova filmul. E incredibil! Te simţi Meryl Streep, cu reflectoarele pe tine, covor roşu, aplauze, întrebări. Când s-a terminat, gata, vine altul la rând. Când am ieşit de acolo din sală, m-a aşteptat un domn înalt, cred că era de origine rusă, stabilit în America. Era un gentleman aşa, avea în jur de 80 de ani, impecabil, cu pălărie şi parpalac. M-a oprit, m-a felicitat şi m-a întrebat: “În ţara dumneavoastră jucaţi Cehov mult, nu?”. “Nu, deloc. De ce?”, i-am zis. “O să jucaţi, o să jucaţi!”, mi-a spus dând din cap. M-am reîntors în ţară şi m-a sunat Andrei Şerban să joc Cehov la el, apoi am jucat “Pescăruşul”. A fost incredibil, nu am să uit niciodată. (zâmbeşte)

Crezi în coincidenţe, mesaje, semne în jur? Cred în energia gândului. Şi, poate, omul ăla m-a făcut pe mine să cred despre mine că sunt capabilă să joc Cehov. Pentru că îmi intrase atât de bine în cap din facultate că nu o să joc niciodată Cehov, că eu sunt actriţă de comedie, încât nu credeam că pot juca. Atunci când toată lumea din jur te etichetează drept actriţă de comedie, de fapt, în general, când ţi se pune o etichetă, acest lucru te marchează pe termen lung.

Scurtăturile, în orice meserie, se întorc împotriva ta întotdeauna.”

Cum vezi peisajul teatral actual? Eu cred că evoluează, dar este mare nevoie de regizori. Ăsta este, într-adevăr, un mare handicap al nostru, lipsa regizorilor tineri. Ok, lucrez cu regizori de vârsta mea, sunt foarte buni, dar este îngrijorător că nu vin mulţi din urmă. Iar celor care vin, nu le dăm prea multe şanse. Nu sunt nici bani, ce-i drept. Şi nici nu sunt mulţi manageri de teatru dispuşi să facă rost pentru a da o şansă în plus tinerilor. Normal că un director de teatru, pentru a-i merge bine, cheamă un regizor cunoscut, nu riscă. Nici în film, nici în teatru. Foarte puţini riscă. În România nu se riscă, totul e calculat, trebuie să respectăm bugetul şi să iasă bani. Dar nu este de judecat asta, doar ţările care sunt foarte dezvoltate financiar sunt cele în care se riscă. La noi sunt regizori care muncesc pe brânci în corporaţii ca să ajungă să monteze ce le place, ca să ajungă să îşi trăiască visurile, practic. Nu există programe finanţate de stat care să susţină tinerii artişti.

Ţie ce ţi s-a părut greu în meseria ta? Nu ştiu dacă greu, dar o mare provocare este perseverenţa. Trebuie să faci lucrurile bine, să fii serios şi să fii perseverent, altfel nu ai şanse să reuşeşti. Asta am învăţat de la Vlad Zamfirescu, care avea foarte mult de lucru. Şi, când venea, stăteam la o cafea, iar apoi folosea la maxim cele 2 ore de repetiţii, pentru că ştia că numai pe acelea le are. La el nu am auzit niciodată “Hai că repetăm mâine. Hai că facem la premieră şi iese”. Nu este aşa, în meseria asta nu merge aşa.

Nu merge să o iei pe scurtătură. Nu, normal că nu. Scurtăturile, în orice meserie, se întorc împotriva ta întotdeauna.

Vreau să vorbim puţin şi despre Aspirina, pe care o interpretezi în „Las Fierbinţi”. De ce a fost ofertant acest rol, scris de Mimi Brănescu special pentru tine? Păi, spune-mi şi mie, ce crezi tu, în câte filme ai, posibilitatea să te joci ca actor? Sau în câte spectacole de teatru poţi să te prosteşti, să te arunci. În meseria asta te întâlneşti cu foarte puţine proiecte în care poţi să te arunci aşa cum o fac eu în rolul ăsta. La început nu m-am simţit foarte confortabil în rolul Aspirinei, dar am construit în timp acest personaj. Mi-a fost greu şi la filmări la început pentru că eu eram obişnuită de la filmele româneşti să filmez cadru-secvenţă. Adică, se punea camera şi se juca scena, nu era cu decupaj, cu mai multe camere, ca să ţii racordul. Când am început să filmez pentru “Las Fierbinţi”, parcă era o altă meserie. Dar m-am obişnuit.

Vă distraţi la filmări? Câteodată, da. Dar uneori este atât de greu, pentru că ori jucăm la 40 de grade, ori la minus multe grade, încât îngheţăm de frig. Am avut nişte scene în care ştiu că îmi înţepenea mâna de frig, pe o napolitană. Nu că îmi înţepenise, mi se încleştase pe ea. Dar nu se vede la televizor. (zâmbeşte)

Va continua „Las Fierbinţi”? Acum facem un episod special de Crăciun şi mai avem în primăvară un sezon scurt. Apoi mai vedem.

„Orice ai face peste zi, să poţi pune seara liniştit capul pe pernă.”  

Îţi propun acum să ne întoarcem un pic în copilăria ta. Ce fel de educaţie ai primit, ce modele ai avut? Am primit o educaţie de oameni simpli, dar foarte sănătoasă, care m-a ajutat mereu. Am avut o copilărie de care m-am bucurat, într-un cartier simplu din Braşov, iar modele mi-am făcut mai mult singură. Am fost pasionată de mică de teatru, mă uitam la televizor, eram nebună după teatru. Nu exista altceva pentru mine când era Teatru TV.

Cu ce învăţături ai rămas din copilărie? Ceea ce mi-a rămas foarte viu în minte din copilărie, ceva ce am fost învăţată, este că trebuie să poţi dormi liniştit noaptea. Orice ai face peste zi, să poţi pune seara liniştit capul pe pernă.

Tu ce o înveţi pe fiica ta? Eu încerc să fiu o mamă cool, adică fără reguli dintr-alea gen “Stinge lumina, închide uşa, pune-ţi papucii, Ana!”. Încerc să aplic reguli stricte în alte direcţii, în educaţie, la şcoală. Dar, în rest, o las să îşi trăiască copilăria. Şi o învăţ că este important să facă ce îi place în viaţă. Nu îmi doresc ca fata mea să ajungă o doctoriţă frustrată. Mai bine să ajungă, nu ştiu, un bucătar cu 5 stele, să lucreze într-un restaurant şi să fie fericită. Sau o cosmeticiană căreia să-i placă ce face şi să fie bine plătită. Îmi doresc fericire pentru copilul meu, iar asta înseamnă să facă ceea ce îi place, să fie pasionată de ceea ce face. Oricum eu cred că ne îndreptăm spre o epocă în care vor avea din nou valoare meseriile.

Dacă ai putea-o lua de la capăt, ce ai face diferit în viaţă, în carieră? Ca femeie, aş face mai mulţi copii. Asta în primul rând. Cred că acesta va fi mereu regretul vieţii mele. În carieră, nu ştiu, poate aş fi mai dedicată, mai preocupată. Eu am pus întotdeauna familia pe primul loc. Între a sta cu soţul şi fetiţa mea şi a lua un nou proiect, i-am ales pe ei.

„Cred în respectul faţă de celălalt şi în curăţenia unei relaţii.”

Ai o poveste de iubire foarte frumoasă. Îmi spui câteva vorbe despre ea? La admiterea la Facultatea de Teatru, ultima probă consta într-un monolog. Am început să îl spun şi m-au oprit, nu mai ştiu dacă Bibanul (n.r. Dem Rădulescu) sau altcineva. Mi-au arătat nişte poze şi mi-au spus: “Uite, ăştia sunt băieţii concurenţi aici. Alege-ţi unul, te duci pe scaun, te gândeşti că e iubitul tău, este în armată, şi îi spui lui tot ce ne-ai spus nouă acuma”. Şi m-am dus şi mi-am ales bărbatul. (râde) Dintre toate, am ales poza lui. Am fost împreună o perioadă, apoi ne-am despărţit. După 8 ani, Mimi (n.r Mimi Brănescu) mi-a dat un telefon şi m-a invitat la o bere. Eram fiecare despărţit de o lună de partenerul cu care fusesem. Locuiam fiecare în câte o garsonieră, eu chiar mă hotărâsem să îmi trăiesc viaţa, nu mai voiam curând o relaţie. L-am reîntâlnit pe Mimi şi cu el am rămas. (zâmbeşte)

Crezi în suflete pereche? Nu ştiu dacă neapărat în suflete pereche. Cred în respectul faţă de celălalt şi în curăţenia unei relaţii. Am mers mereu pe principiul de a nu face celuilalt ceva ce mie nu îmi place.

La 40 de ani este un punct de cotitură în viaţa unei femei. Tu cum te vezi la vârsta asta? La un pic peste 40, de fapt. (râzând). Mă simt mult mai puternică. 40 de ani la o femeie e ceva, ai altă energie. Este adevărat că sunt şi o femeie fericită, am o căsnicie fericită, o familie frumoasă, părinţii mei sunt sănătoşi, cei din jurul nostru la fel. Dar parcă se şi adună ceva la 40 de ani, şi ai mai multă încredere, mai mult curaj, mai mult farmec ca femeie. Cred că femeia la 40 de ani este mai relaxată şi atunci emană o energie mai bună. Cred că cel mai greu este să îmbătrâneşti frumos. Sub toate aspectele, nu numai fizic.

Fericirea vine din interior, ce crezi? Da, cred că da. Dar este foarte greu să ajungi la echilibrul ăsta. Pentru că suntem oameni, avem slăbiciuni şi nevoi. Societatea este aşa cum este, iar atunci este cam complicat să ajungi la un echilibru interior. Dar, cu energie bună, fără să ţii ranchiună pe cei din jur, chiar dacă te supără, şi făcând ceea ce îţi place, ajungi acolo.

Bucură-te de lectură!
Ileana
Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.
DISTRIBUIȚI

Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite.
Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*