La un moment dat, poate pentru că atunci a fost timpul, am început să lucrez foarte mult cu mine, iar iertarea a fost una dintre direcţiile înspre care m-am îndreptat prima dată.

Am descoperit câte bagaje aveam din copilărie, mi-au venit în minte toate tiparele cu care am crescut: restricţiile de visuri care se presupunea că nu îmi aduceau nimic bun, de manifestare proprie autentică, de libertate a spiritului, cunoscutele “ce zice lumea?”, “tu de ce nu eşti ca X sau Y?”, “lasă, să vadă alţii cum eşti, nu să te laud eu!”. Cât rău mi-au făcut toate astea! Dar i-am iertat, i-am iertat pe toţi adulţii care mi-au rănit copilăria. Am vrut să îi iert. Să mă eliberez cumva de povara asta.

Am plâns, am dat cu pumnii în pernă de câte ori un “el” mi s-a părut că mă nedreptăţeşte sau că se joacă mişeleşte cu inima mea, cu mintea mea. Eram necoaptă, nu îmi dădeam seama că oricine se poate juca cu mine, în orice fel, dacă îl las. M-am întrebat de sute de ori “de ce?”, am vrut să aflu ce l-a determinat să se comporte aşa, am vrut să înţeleg. Simţeam că nu îl voi putea ierta niciodată.

Apoi, am înţeles. Nu trebuie să ştiu de ce, nu trebuie să aflu din ce cauză, ci să văd ce am de învăţat din acea experinţă, să mă iert, să îl iert şi să merg mai departe. Dar ce am învăţat a fost că eu eram cea pe care trebuia să o iert prima dată, ca să îl pot ierta pe el. Eu sunt mereu prima pe care trebuie să o iert, de fiecare dată.

M-am revoltat, am urlat, am înjurat când un om sau altul, dintre cei cu care am lucrat de-a lungul timpului, m-a lipsit de apreciere, consideraţie, mi-a vorbit urât, m-a otrăvit cu ego-ul său, cu furia sa. Abia când am înţeles că fiecare om din viaţa noastră ne relevă o latură a noastră (chiar dacă nu ne convine), că fiecare persoană care vine pe calea noastră ne aduce o lecţie pe care este bine să o învăţăm atunci, mi-am dat seama că, în cazurile în care îmi este greu să colaborez cu cineva, trebuie să accept acea persoană şi să o iert dacă îmi face rău. Aşa îmi va fi mai uşor cât timp este în viaţa mea. O iert, mă detaşez emoţional şi mental de ea, învăţ ce am de învăţat din acea experienţă, iar în scurt timp drumurile noastre sigur se despart.

Iertarea este eliberatoare, este aducătoare de linişte, de pace, de bucurie. Şi nu este vorba doar despre iertarea celorlalţi ci, în primul rând, despre iertarea de sine. De când mi-am dat seama că eu sunt mereu prima pe care trebuie să o iert, parcă mi s-a ridicat un văl de pe ochi. Mereu am fost prima. Mereu suntem primii noi înşine cei pe care este bine să îi iertăm. Altfel cum am putea să îi iertăm pe ceilalţi?

Când am început să mă iert pe mine şi să mă detaşez de situaţiile care mă consumau şi de relaţiile toxice, când am început să îi iert pe cei care mi-au făcut rău, într-o formă sau alta, oamenii care au trebuit să rămână lângă mine, au rămas. Restul s-au dus pe calea lor. M-am rugat, am meditat, am retrăit în linişte şi conectare cu sine momentele în care am suferit de-a lungul timpului, am plâns până aproape n-am mai avut aer, m-a durut inima, m-am zvârcolit, m-am simţit mică. Dar i-am iertat. Pe toţi.

M-am iertat şi pe mine pentru multe, pentru răul făcut mie, în primul rând, pentru greşelile faţă de alţii, pentru neştiinţa sau neputinţa din anumite momente care poate au născut situaţii grele pentru mine sau pentru oameni dragi.

Pentru nedreptăţile făcute oamenilor care nu mai sunt în viaţa mea îmi este cel mai greu să mă iert, însă. Pentru nestăpânirea nervilor în momente tensionate, pentru duritatea cuvintelor aruncate fără minte, pentru minciuni, fie ele şi aducătoare de pace la un moment dat, pentru nepăsare, pentru neatenţie, pentru că nu am ştiut atunci să fiu altfel, pentru toate acestea şi pentru multe altele pare a-mi fi cel mai greu să mă iert. Chiar dacă simt că ei m-au iertat.

Bucură-te de viață!
Ileana
DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

2 COMENTARII

Leave a Reply to “Eu sper că munca asta cu mine nu se va sfârşi cât timp suntem aici” - Ileana Andrei Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

*