Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

Gândurile negative şi stresul ne îmbătrânesc, oricâte creme am folosi, orice tratamente revoluţionare ne-am aplica, oricâte sucuri şi legume am mânca. Şi nu mai este doar o presupunere acest fapt, este ceva ce oamenii de ştiinţă au cercetat şi au dat ca fapt real.

Cercetătorii au descoperit că tiparele mentale, stresul, apetenţa de a rămâne într-o problemă şi de a o întoarce pe toate părţile tot timpul, pesimismul, ostilitatea, cinismul, incapacitatea de a trăi în prezent ne afectează părţile esenţiale din celule numite telomeri.

Persoanele cu un procent ridicat de telomeri scurți sunt mai predispuse dezvoltării cancerului, afecțiunilor cardiovasculare și altor boli asociate cu îmbătrânirea, precum și decesului prematur.

Telomerii sunt secvenţe repetitive de ADN poziţionate la capetele cromozomilor a căror lungime este corelată cu procesul de îmbătrânire, ele asigurând copierea şi repararea ADN-ului. Cu fiecare diviziune şi copiere a AND-ului în alte celule, telomerii se scurtează. Până devin prea scurți, iar celula moare.

În cartea The Telomere Effect: A Revolutionary Approach to Living Younger, Healthier, Longer, scrisă de Elizabeth Blackburn, cercetător în biologie moleculară, în colaborare cu Elissa Epel, psiholog care studiază stresul şi îmbătrânirea, sunt expuşi câţiva factori care scurtează telomerii. Pe lângă faptul că longevitatea este legată de stilul de viaţă, de alimentaţia sănătoasă, de exerciţiile fizice, următoarele tipare negative ne îmbătrânesc foarte repede.

1. Ostilitatea şi mânia ca stări de fapt ne produc un stres incredibil.
Pe lângă faptul că acest tipar afectează procesul de reînnoire celulară, el produce boli de inimă, un sistem imunitar slăbit, artrită şi decese timpurii.

2. Pesimismul este un alt tipar care s-a demonstrat că are efecte negative asupra teleomerelor.
Când pesimiştii dezvoltă anumite boli, acestea progresează foarte rapid pe fondul unei minţi negative. Ca toţi oamenii cu telomerii scurtați, pesimiştii tind să moară mai repede.

3. Gânditul obsesiv la probleme şi grijile de zi cu zi este al treilea tipar care ne îmbătrâneşte prematur.
Viaţa omului modern a ajuns la cote alarmante de stres. Grijile, problemele care, invariabil, apar ne ocupă mult gândurile, dacă le permitem. Miza este să ne dezvoltăm ancore care să ne permit să ieşim, măcar mental pentru început, dintr-o problemă. Rezolvarea ei oricum nu depinde de gândurile noastre obsesive.

4. Al patrulea tipar este înnăbuşirea gândurilor negative, încercarea de a ascunde, de a ignora gândurile şi emoţiile nedorite.
Gândurile apar, orice am face. Nu suntem mulţi antrenaţi să le lăsăm să treacă şi chiar să se ducă cu uşurinţă. Când încercăm, însă, cu încrâncenare, să fugim de gândurile stresante, trebuie să ne asumăm că le îndesăm undeva în subconştient. De unde ne macină şi ni se întorc în faţă, atunci când ne aşteptăm mai puţin.

5. Rătăcirile minţii, lăsatul ei să zburde pe unde vrea ea.
Este frumos să visezi. Dar atunci când mintea, obişnuită să zburde, coteşte pe căi întunecate, atunci când nu acceptăm cine suntem în momentul prezent al vieţii noastre, asta ne creează multă nefericire. Fapt ce afectează, în mod negativ, procesul de regenerare celulară. Şi duce la scurtarea telomerilor.

Citiţi o grămadă de informaţii foarte interesante aici şi aici, iar mai jos vă las un TEDx cu Elizabeth Blackburn.

Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.
DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*