Mă panichez destul de tare, încă mă panichez când vine vorba de sănătatea mea sau a oamenilor mei dragi. Nu îmi place, nu este confortabil, dar este un fapt real. Dar, atunci când furtuna se pornește, am învățat să respir adânc. Este incredibil ce pot face respirația și meditația, mai ales în momente de frică. Te ajută să nu te scufunzi, să nu te îneci, te ajută să rămâi pe linia de plutire. Te ajută să te ridici cumva și să ieși din corp, din minte, ca și cum ai avea această putere de a privi de pe margine, să iei decizii, să te orientezi către soluții.

Când nu pot, când nivelul meu de energie este foarte jos şi cel de frică destul de ridicat, am observat că primesc mult ajutor, care vine printr-un om potrivit, printr-un gând al meu, prin inspirația divină de a face ceva ce se dovedește a fi exact ce trebuie în acel moment. Mereu mă minunez de cum funcţionează asta. Mi-era rușine să recunosc că mi-e teamă, mai ales că nu sunt puțini cei care mi-au spus că prea iau lucrurile astea în serios, că prea ușor mă cuprinde frica. Da, bine, așa este și probabil așa va fi toată viața. Probabil se trage de la tata și boala lui a cărei veste a venit tăvălug peste noi, într-o perioadă în care eram cu toții bine. Sau cel puțin așa credeam. Te schimbă o astfel de experienţă. Definitiv.

Nu-mi mai este rușine. Și nu mă mai tem de frică, am înțeles de unde vine, am îmbrățisat-o, o accept când apare în vizită și încerc să o eliberez de câte ori se opreşte în mintea mea. Pentru că acolo există de fapt. Frica nu este reală, este doar un gând. Probabil va mai înceta să apară, nu știu. Știu doar că încă mă panichez uneori la problemele de sănătate ale mele sau ale oamenilor mei.

Am trecut peste multe, am descoperit și am învățat multe până acum. Sunt momente în care și eu mă opresc să mă întreb cum de mi-au venit toate, cum de le-am înțeles și le-am asimilat astfel încât să mă pot detașa atât de ușor de situații care îmi fac rău? Dar încă nu am învățat cum să rămân mereu, dar mereu calmă şi senină în mijlocul unei furtuni care împlică sănătatea.

Frica este o alegere, până la urmă, doar că nu suntem uneori destul de puternici şi de conectaţi cu noi înşine încât să-i facem faţă, să alegem iubirea, împăcarea, acceptarea, încrederea, în detrimentul ei. Mărturisesc că eu încă nu am încrederea aia oarbă cum o au oameni din jurul meu, că, orice s-ar întâmpla există soluții, că nu ne dă Dumnezeu mai mult decât putem duce. Mă refer tot la sănătate, căci, în rest, pe anumite direcţii din viaţa mea am multă şi necondiţionată.

Unii oameni au această direcţie mentală: “Nu mi se poate întămpla mie, nu există boală care să mă învingă!”. Alţii sunt vigilenţi şi nu se panichează când vine ceva greu, nu dramatizează şi au încredere că se va rezolva. Şi mai sunt alții care, la dureri sau disconfort fizic ce persistă două-trei zile, se sperie şi merg imediat la medic. Aici sunt eu – nu-mi este ruşine să recunosc şi să accept – deşi mi-aş dori să ajung în cea de-a doua tipologie. Mai înclin către ea, uneori, dar nu mereu încă. Într-o zi…

Bucură-te de viaţă!
Ileana

 

DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*