De ce ne lăsam cuprinse de Dansul Furiei în relații și lucruri utile de la Harriet Lerner

Dansul furiei este un semnal de alarmă pe care ar fi bine să nu îl ignorăm, mai ales când persistă în relațiile noastre. Fiindcă, atunci când furia se instalează și se manifestă repetitiv, ne poate arăta faptul că ceva nu funcționeză bine în viața noastră, în relațiile cu noi înșine și cu cei din jur, că nu suntem apreciați, că nevoile noastre nu sunt împlinite, că suntem răniți sau că, pur și simplu, ne este frică. Mai succint spus, furia, mult condamnată mai ales în rândul femeilor care sunt etichetate drept slabe, prea emotive, frustrate, nevrotice, nefeminine, reci sau nesatisfăcute sexual dacă o manifestă, este un indicator important care ne arată că este necesar și urgent să facem o schimbare.

Editura Herald mi-a dăruit zilele trecute o carte, pentru care mulțumesc. Este un soi de manual al înțelegerii și gestionării furiei și al relațiilor sănătoase. Titlul ei, Dansul furiei, precum și profilul autoarei Harriet Lerner care este un reputat psiholog clinician ce și-a axat activitatea pe psihologia feminină și pe relațiile de familie, mi-au atras atenția. Și asta pentru că acest an a fost anul cu cele mai multe și mai grele conștientizări care au fost legate de relațiile mele cu oameni pentru care am sau am avut sentimente profunde și care, nu de puține ori, mi-au provocat momente de furie de care nu m-am crezut capabilă.

Cu fiecare paragraf al acestei cărți, am reparcurs mental momente, am reevaluat relații, dar, cel mai important, mi-am dat seama exact unde și ce aș fi putut să fac mai bine. Da, știu, nu există greșeli, ci doar oportunități de a învăța și de a evolua, doar că uneori mai și greșim, din neștiință, din neputință, din neatenție. Dar greșim, ca la matematică.

In Dansul furiei, Lerner explică atât de simplu cu exemple din cazurile sale de terapie, dinamici relaționale complicate care vizează parteneri ce nu se mai văd și nu se mai ascultă în cuplu și tot ce fac este să se învârtă într-un dans vicios al furiei și al jocurilor de putere, părinți și copii angrenați în certuri nocive, triunghiuri relaționale acasă sau la birou. Tot în cartea sa, în timp ce analizează diverse tipuri de relații, autoarea vorbește și despre femeile care suprafuncționează emoțional asumându-ți roluri de ”salvator” sau ”reparator” sau despre cum, în mod ineficient, credem că putem noi să îl schimbăm pe cel de lângă noi, îl putem croi pe modelul nostru. De fapt, atenția noastră ar trebui să se centreze pe noi înșine și pe a trăi în deplină autenticitate cu sine, fiindcă doar din acest spațiu putem crea relații frumoase.

Este posibil și este sănătos să fim noi înșine și să avem relații armonioase. Iar când nu mai funcționează relațiile cu partenerul, cu mama, cu tata, cu sora sau fratele, cu copilul, cu colegul de la serviciu este necesar să ne asigurăm că noi suntem bine, să ieșim din cercul defectuos în care ne învârtim, iar apoi să ne comunicăm limpede dorințele apărându-ne ideile și convingerile în mod asertiv. Adică să facem lucrurile altfel decât le facem in Dansul furiei. Doar așa putem vindeca și îmbunătăți relațiile cu cei din jur. Ce facem însă când ne izbim de un zid? Devenim constante în a face ceea ce spuneam mai sus: ne asigurăm că suntem noi bine emoțional și psihic, iar dacă nu suntem și conștientizăm acest fapt cerem ajutor, ne menținem un sine bine definit și ne comunicăm asertiv nevoile. Iar când simțim că se instalează furia, nu o lăsăm să degenereze și să altereze și mai tare relații care deja scârție.

Este foarte important să înțelegem faptul nu putem noi să facem munca nimănui cu sine, nu putem noi să îl vindecăm pe cel de lângă noi de traumele copilăriei dacă pe el nu l-a interesat nici măcar să le conștientizeze, ci a fugit de ele, aducându-le în relația de cuplu, și, mai târziu, proiectându-le asupra copiilor. Nu putem schimba pe nimeni, însă îi putem inspira pe cei din jur să se reconecteze cu sine și să se schimbe.

Ați observat că de obicei mulți dintre noi avem probleme în a ne exprima în mod asertiv emoțiile negative exact în fața celui care le-a generat și defulăm în alte părți sau în relații care nu au legătură cu furia noastră prezentă? Mărturisesc că aceasta este una dintre pietrele mele de încercare și una dintre direcțiile pe care lucrez mult cu mine de vreo câteva luni încoace. Să conștientizez de ce mă înfurii, care este de fapt problema și să comunic din ce în ce mai calm și asertiv ceea ce simt exact celui care a determinat starea mea.

Schimbarea în cea mai importantă relație, cea cu sine, și, implicit, în relațiile importante din viața noastră nu este una facilă, însă, mai ales că în legăturile cheie suntem implicați emoțional și ducem cel mai mult (conștient sau inconștient) modelele generațiilor anterioare și ale familiei de origine.

Furia este o emoție, nu este nici bună, nici rea, nici pozitivă, nici negativă. Ea este o emoție și este important să învățăm să o ascultăm și să o gestionăm, să intrăm în contact cu sursa ei, nu să o mascăm fiindcă ”o femeie trebuie să fie blândă” sau pentru că ”o doamnă educată nu se enervează și, cu siguranță, nu își exprimă furia”. Cele mai multe dintre noi am fost învățate să tăcem, să închidem ochii, să negăm total ceea ce ne înfurie, să deviem furia către ținte nepotrivite sau, cel mai rău, să o întoarcem împotriva noastră prin autoculpabilizare.
Furia este o emoție iar mascarea ei cu zâmbete și “mantre” de genul ”sunt bine, sunt bine” când noi clocotim în interior este calea cea mai sigură către îmbolnăvirea fizică.

Dansul Furiei scrisă de Harriet Lerner se adresează femeilor care vor să schimbe tiparul propriilor relații, femei care sunt preocupate de legături personale și profesionale autentice armonioase, femei care își doresc să fie ele însele și să aibă relații sănătoase. Sper că v-am făcut curioase și pe cele care mascați destul de bine furia și durerea generată de ea doar pentru a nu intra în conflicte cu soțul, cu mama, cu șeful. 🙂 Puteți comanda cartea de aici.