Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

Am fumat prima mea țigară când aveam 15 ani și ceva. Îmi amintesc perfect cum s-a întâmplat. Eram la trecerea dintre clasele a noua și a zecea și mă găseam într-o tabără cu sportul pe care îl practicam pe atunci. Pe lângă o adolescentă în care permanent mocnea un amestec bine dozat de rebel și conformist, eram o sportivă de performanță (națională).   Pe atunci se mergea greu în afară, mai ales dacă părinții nu își permiteau. Asta fără legătură cu fumatul, doar ca să mă laud. 🙂

În tabără, fiecare dintre fetele din grup ne-am combinat cu câte un băiat din alt județ. Al meu era din Ialomița și a plecat înaintea mea la el acasă, lăsându-mă într-o tristețe amară, după numai câteva zile de dans și sărutări târzii în noapte. Dramă! Jelanie, melancolie şi salvatorul tutun. Dintr-odată, după ani întregi de revoltă pe tata și pe mama care fumau în casă, m-am apucat, pe fond de ușoară depresie post iubire adolescentină, de fumat.

Anii de liceu au fost cu mult tutun în plămâni, pe care îl trăgeam pe unde apucam. Ca majoritatea liceenilor din anii ’90 fumam ţigări cumpărate la bucată pe care le ţineam ascunse prin buzunare şi prin genţi. Fumam ca şerpii prin băile liceului sau prin barurile din oraș. În ultimul an de liceu am luat taurul de coarne și le-am spus a lor mei că eu și soră mea fumăm și că este timpul să o facem și noi în casă, cot la cot cu ei. De atunci, fiind la liber, numărul de ţigări zilnice a crescut considerabil de la an la an.

Nu știu când au trecut anii și m-am trezit că se făcuseră vreo 13 de când eram fumătoare. Îmi plăcea să fumez, îmi plăcea gestul, îmi plăceau socializările cu fumători, îmi plăcea să simt gustul țigării la un pahar cu vin sau o bere. Nu fumam la prima cafea de dimineață și nici nu puteam fuma vara la plajă când mă ardea soarele. În rest, erau zile în care fumam și un pachet de țigări. Plămânii mei arătau deja rău, cum aveam să descopăr la o radiografie efectuată pe fondul unei răceli.

În 2009 (uau, câți ani au trecut!) poate pentru că mă si chinuiau niște mici probleme de sănătate despre care aveam să aflu că nu erau de natură fizică, poate și fiindcă venise timpul, am aruncat la gunoi toate pachetele de țigări cu care mă întorsesem din concediul trăit în Portugalia și m-am lăsat de fumat. Brusc! În primele luni nu am avut nicio recădere, însă au urmat unele care se întâmplau mai ales când ieşeam în oraş şi consumam alcool.
Nu m-am lăsat de fumat pentru cineva şi nici nu am recăzut de câteva ori din cauza cuiva. Tot ce am decis la capitolul acesta a fost pentru mine şi despre mine.

În ce cred și în ce nu cred, acum, la aproape 8 ani de atunci

Nu cred în metode universal valabile, nu cred în cărți și în pași pe care să îi urmezi, pentru că fiecare este unic. Cred foarte tare în puterea fiecăruia și în calea personală de a scăpa de acest viciu.
Şi mai cred mult de tot în mindset, de fapt acesta este extrem de important și de la el vin decizia, puterea de renunţa la acest viciu și rezistența în faţa recăderii. Când îți setezi mintea să te lași de fumat, într-un final se întâmplă. Mai greu, mai ușor, depinde de fiecare în parte.

Nu cred în renunţarea progresivă prin reducerea țigărilor fumate zilnic. Când am renunțat la tutun îmi spuneau oameni din jur că voi face cancer pulmonar fiindcă m-am lăsat brusc. Vă dați seama că eu, fiind o persoană care se teme crunt de această maladie, m-am speriat destul de rău. Am decis însă să ignor părerile “specialiştilor”.

Cred în recăderi, ele există în multe cazuri. În acest sens, însă, eu am ales să fac ceva. Să nu mă mai învinuiesc și să nu pun niciun fel de presiune pe mine. Nu-i ascultam pe cei care îmi spuneau că dacă fumez o țigară din joi în Paște mă voi reapuca de fumat. Așa că, din când în când, mi-am permis să nu fiu puternică și nu m-am pus la zid pentru asta. După primul an, recăderile, foarte rare de altfel, au încetat complet. Au revenit anul trecut, la 7 ani, și am permis să fie câteva pentru că a fost un an foarte greu. Au încetat.

Probabil vor mai apărea şi nu pentru că cineva mă va “corupe” – nu există aşa ceva. Nu mă simt vinovată după ce se întâmplă, nici în pericol să mă reapuc de fumat. Eu știu că sunt o fumătoare nu am cum să mă autoproclamez nefumătoare, odată ce am fost cândva în prima categorie. Sunt, însă, o fumătoare care a încetat să mai fumeze.

Pentru cei care vreţi să vă lăsați şi nu găsiţi încă “motivul” sau puterea de a face asta

1.Gândiţi-vă ce anume vă aduce bun fumatul şi cât cheltuiţi lunar pentru “binele” ăsta.
2.Lăsaţi-vă de azi, dacă aţi luat decizia, lunea şi data de întâi a unei luni pot fi oricând dorim noi.
3.Lucraţi cu voi mental prima dată, faceţi psihic schimbul dintr-un fumător activ într-unul inactiv.
4.Chiar dacă o să vă îngrăşaţi un pic în primele luni după ce aţi renunţat la fumat, să ştiţi că organismul este foarte inteligent şi îşi va reveni, dacă nu mâncaţi kilometri de cârnaţi cu pâine, evident.
5.Nu puneţi presiune pe voi de niciun fel, nu vă lasaţi de fumat din frică sau pentru cineva, ci pentru că vă doriţi.

Ce am observat la foarte scurt timp după ce nu am mai fumat

1.Aveam mai multă energie.
2.Un ten mai luminos.
3.Tusea aia enervantă cu care îmi dregeam mereu vocea ca şi cum aş fi încercat să eliberez căile respiratorii a dispărut.
4.Pielea, respiraţia şi hainele nu îmi mai miroseau a tutun.
5.Fizic au încetat anumite dureri pe care probabil fumatul le menţinea active.

Am scris povestea asta nu pentru că am vrut să îmi arăt muşchii de femeie puternică, ci pentru că mi-aş dori ca orice fumător să creadă că se poate renunţa relativ uşor la fumat, chiar dacă nu citeşte cartea lui Alan Carr. Nici eu nu am citit-o. Am mai scris pentru că mi-aş dori să inspir măcar un om din jurul meu sau de mai departe să renunţe la acest obicei.
Da, ştiu, o viaţa avem, dar cine spune că trebuie să o trăim cu obiceiuri nocive şi fals aducătoare de linişte şi fericire?

Bucură-te de viaţă!
Ileana
Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.
DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*