Sunt un om care își pune multe întrebări, care analizează și despică firul în o sută de bucăți, care vede în orice moment sau întâlnire un mesaj sau o lecție. Iar de când cred asta, parcă le primesc și mai abitir, de la cine mă aștept mai puțin. Prietenii îmi spun că, totuși, nu este înțelept să fiu chiar așa, conectată tot timpul, interesată de o misiune clară în viață, că ar trebui să mă mai opresc din a căuta răspunsuri și doar să trăiesc liniștită ce vine. Așa mi-a spus și Pak man, un vindecător înțelept din Bali.

Mă gândesc că poate au dreptate cu toții, că poate misiunea noastră aici pe pământ chiar este doar una singură: să ne pregătim pentru trecerea în altă dimensiune unde, eu una, sper să fie mai ușor și să avem șanse egale toți. Doar că eu nu mă pot împăca total cu asta și cred că e viața este despre ceva mai mult, despre mult mai mult decât a evolua spiritual și a ne pregăti pentru viața de după, oriunde ar fi ea. Și, oricum, e mult mai mult decât despre scopul a fi ”cineva”, în orice forma ne-am propune să fim, asta e clar.

Sunt un om care are multe măcinări sufletești și multe frici cu care, când a încercat să se mai lupte, s-au mai domolit. Sunt un om care cu greu a găsit căi de a-și liniști mintea, de a o pune pe pauză cât mai des și mai ales când o ia razna. Mă fascinează felul în care funcționează mintea umană, pe ce cărări sinuoase o apucă și cum construiește ea scenarii, dar, mai ales, cât de mult se poate juca cu tine, într-un sens negativ, dacă o lași.

În ultima vreme am avut tot felul de conștientizări care au venit în urma frământărilor mele, a orelor întregi de meditație, a zilelor petrecute cu mine și în mine, a experiențelor trăite în ultimii ani. Una dintre ele a avut legătură cu ajutorul pe care îl dăm celor din jur și cât de departe sau de abrupt este bine să mergem în a-l acorda.

***

În salonul lugubru de spital o femeie tânără stătea tristă în picioare, proptită fără energie în tocul ușii murdare privindu-și mama cum se luptă să meargă. Fără să își dea seama, se trezi lângă ea cu o altă femeie, mai în vârstă. Părea un om bun. ”Știți, m-am gândit să vă spun că fiica mea are o prietenă a cărei mame suferă de aceeași afecțiune. Să știți că tratamentul corect o va ajuta, dar tot vă va fi foarte greu, foarte greu, și dumneavoastră și ei.” ”Vă mulțumesc, dar noi nu ne gândim la asta, ci, mai degrabă la cum să-i fie cât se poate de bine, pentru cât mai mult timp.”, i-a răspuns tânăra, vizibil deranjată de intervenția nesolicitată, probabil intenționată ca ajutor, mai ales că mama ei era chiar acolo.

***

Și m-a lovit: de multe ori, încercând să ajutăm, putem face rău mai mult decât am crede. Și nu pentru că nu am ști ce să facem, ce să spunem sau pentru că ceea ce am zice nu ar putea fi de ajutor, ci pentru că omul către care ne ducem poate nu își dorește intervenția noastră.

Și m-am gândit că și eu, încăpățânându-mă în ultimul an să ajut niște oameni dragi, le-am făcut sigur mai mult rău cu abordarea mea. Deh, pasiunea asta cu care trăiesc și vorbesc despre viață, dorința cu care mă ofer să ajut, se manifestă uneori ciudat și îi pot răni pe cei din jur.

Și mi-am propus așa:
* să cer permisiunea să ajut, mai ales oamenilor care nu-mi sunt familie. Să și fiu pregătită să o fac, nu să îmi manifest disponibilitatea doar ca să marchez puncte în Univers.
să spun o singură dată povestea similară prin care am trecut eu și ce m-a ajutat, nu să repet la infinit ca o moară stricată și să îmi doresc eu mai mult decât persoana suferindă să încerce și ea ceea ce am încercat eu, poate ajută. Fiecare are calea lui.
* să ascult mai mult, deși am fost apreciată ca un bun ascultător. Vreau să ascult mai mult și…atât.
* să respect spațiul personal și să accept că unii oameni nu își doresc să fie ajutați, oricât m-ar durea asta. Să nu mă mai duc aprigă după ei, determinată să-i ajut eu, să-i salvez eu, să fiu eu acolo.
Sper să-mi iasă, trebuie să-mi iasă, pentru că îmi place să ajut real oameni, cu orice pot.

Bucură-te de viață!
Ileana
DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

1 COMENTARIU

Leave a Reply to Provocările și lecțiile lui 2017 pentru mine, poate vă regăsiți și voi - Ileana Andrei Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

*